ICCJ. Decizia nr. 4132/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea din 7 august 2001 făcută în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, C.S. și C.L.V. au solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca restituirea în natură a imobilului trecut în proprietatea statului în anul 1982 în baza Decretului nr. 223/1974 situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 48205 Cluj-Napoca cu nr.top 10443/S/III, compus din 4 camere și dependințe cu suprafața utilă de 95,95 mp, cu părți indivize comune în cotă de 3,66/100.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 3625 din 29 octombrie 2003 prin care a dispus restituirea în natură către C.S. a cotei de 1 din imobilul solicitat prin notificare, condiționat de restituirea de către solicitant a sumei de 44.769,50 lei actualizată la data plății, și a respins cererea formulată de C.L.V. prin aceeași notificare cu referire la diferența de 1 cotă din imobil, motivat de faptul că petenta a beneficiat de despăgubiri cu prilejul trecerii cotei sale în proprietatea statului, astfel că preluarea acesteia nu a fost abuzivă.
Prin contestația din 24 noiembrie 2003, C.L.V. a solicitat modificarea dispoziției în sensul restituirii în natură a cotei sale din imobil.
Contestația a fost admisă sub denumirea de "plângere" prin sentința civilă nr. 49 din 21 ianuarie 2004 pronunțată în primă instanță de Tribunalul Cluj, secția civilă, iar dispoziția atacată a fost anulată în partea referitoare la respingerea cererii contestatoarei, dispunându-se restituirea în natură către aceasta a cotei de 1 din imobil.
Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 917/A din 16 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.
Ca situație de fapt instanța de apel a constatat că partea de 1 a constituit cota contestatoarei din imobilul bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu C.S. și a fost trecută în proprietatea statului în anul 1982 prin aplicarea Decretului nr. 223/1974 ca urmare a cererii contestatoarei de a pleca definitiv din țară, ceea ce a născut obligația acesteia de a înstrăina statului, cu plată, până la data plecării, cota sa de proprietate din imobil.
în drept, instanța de apel a calificat preluarea de către stat ca fiind făcută cu titlu valabil, statuând că fosta proprietară este îndreptățită la restituirea în natură potrivit dispozițiilor art. 1,art. 2 alin. (1) lit. g), art. 11 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pe care le-a citat și interpretat.
Contrar susținerilor apelantului, aceeași instanță a hotărât că prevederile art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora sunt excluse de la îndreptățirea la măsuri reparatorii persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 pentru plecarea definitivă din țară, contrar mai sus arătatelor prevederi ale Legii nr. 10/2001, astfel că nu sunt aplicabile, dat fiind că în ierarhia actelor normative, hotărârile de guvern sunt obligatorii și dobândesc forța legii numai în măsura în care nu contrazic însăși legea.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs solicitând modificarea deciziei date în apel în sensul respingerii ca nefondate a contestației și păstrarea dispoziției pe care a emis-o.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 pct. 1-4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, în raport de care preluarea de către stat nu poate fi caracterizată ca fiind abuzivă, cum greșit a reținut instanța de apel.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al stratului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Decretul nr. 223/1970 are drept concepție fundamentală reglementarea reliefată în primul său articol, în conformitate cu care "în Republica Socialistă România construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în țară", reflectată în concret și prin art. 2 alin. (1), prin care construcțiile proprietatea persoanelor care au făcut ori urmau să facă cerere de plecare definitivă din țară erau preluate cu plată de către stat.
Asemenea reglementare era vădit potrivnică dispozițiilor constituționale din 1965, anume art. 17 alin. (1) și art. 36 alin. (1) și (2), potrivit cărora cetățenii României sunt egali în drepturi fără deosebiri, dreptul de proprietate fiind ocrotit de lege, iar obiect al acestuia putându-l constitui, printre altele și casa de locuit.
Cu alte cuvinte, spiritul Constituției din 1965, conturat prin dispozițiile enunțate, este acela de a nu permite discriminări între cetățenii români, nici măcar după cum au domiciliul în România sau în străinătate.
Așadar, potrivit cu dispozițiile legale examinate, cota de proprietate preluată de stat de la C.L.V. în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 223/1974 se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, fiind restituibilă în natură conform altor dispoziții din aceeași lege, soluția dată cauzei în apel fiind pe deplin legală.
în mod corect curtea de apel a rezolvat și susținerea referitoare la incidența prevederilor art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 potrivit cărora sunt excluse de la măsurile reparatorii persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat pentru plecarea definitivă din țară, statuând că acestea derogă de la dispozițiile Legii nr. 10/2001.
într-adevăr, dată fiind ierarhia actelor normative, hotărârile guvernului sunt obligatorii și dobândesc forța legii doar în măsura în care nu contrazic înseși legile.
Pentru considerentele expuse recursul de față a fost respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4134/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4133/2005. Civil → |
|---|
