ICCJ. Decizia nr. 4148/2005. Civil

Prin acțiunea civilă înregistrată la nr. 2541 din 5 august 2003 la Judecătoria Fălticeni, precizată prin cererea depusă la 11 decembrie 2003, reclamanții G.M., J.M., S.N., A.V., S.I., I.S., Ț.E. și M.V., au chemat în judecată pe pârâtele B.V. și B.P., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și clauză de întreținere încheiat între S.I. și B.V., autentificat la nr. 35 din data de 31 ianuarie 1997 la BNP I.L. din Fălticeni.

în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că vânzătoarea S.I. este mama lor și a pârâtei B.P., iar cumpărătoarea B.V., fiica pârâtei B.P., nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract privind întreținerea și ulterior înmormântarea vânzătoarei.

Pârâtele B.V. și B.P. au solicitat respingerea acțiunii întrucât obligațiile contractuale au fost respectate.

Prin sentința civilă nr. 605 din 29 aprilie 2004 a Judecătoriei Fălticeni s-a respins acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că din probatoriul administrat în cauză și anume depozițiile martorilor L.A., I.D., I.A. și G.M. s-a confirmat susținerea pârâtelor privind atât îndeplinirea obligației de întreținere cât și înmormântarea și efectuarea parastaselor ulterioare decesului vânzătoarei S.N.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantele G.M., J.M., Ț.E. și M.V. a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2576 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a suplimentat probatoriul, audiind martorii S.M. și Z.E. propuși de reclamante și D.M. și T.G. propuși de pârâte și a constatat că cumpărătoarea B.V., nepoata vânzătoarei, ajutată de mama sa B.P., fiica vânzătoarei, și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract privind întreținerea vânzătoarei cât timp aceasta a trăit și ulterior înmormântarea vânzătoarei și efectuarea obiceiurilor tradiționale (parastase), la anumite intervale după înmormântare.

De asemenea, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a mai reținut că alți descendenți ai defunctei vânzătoare fie nu au fost de acord cu formularea acțiunii, N.S., sau au dorit să fie reprezentați în proces, S.I. și I.S., de pârâta B.V., ori nu au atacat sentința judecătoriei, reclamanta V.A., exprimându-și în acest fel dorința de menținere a contractului.

împotriva deciziei nr. 2576 din7 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, au declarat recurs G.M., J.M., Ț.E. și M.V. arătând că mama lor S.M., care a decedat la 19 decembrie 2002 a fost bolnavă în ultimii ani de viață, având nevoie de îngrijire și însoțitor permanent, fiind imobilizată la pat; ea a fost îngrijită de recurentele Ț.E. și G.M.

Reclamantele susțin că depozițiile martorilor audiați la cererea intimaților au fost vădit nesincere pentru că nu au relatat aspecte esențiale referitoare la îngrijirea vânzătoarei, iar înmormântarea și praznicele nu au fost făcute de cumpărătoare conform obligațiilor contractuale. Pasivitatea vânzătoarei care nu a formulat acțiune până la încetarea din viață se datorează faptului că aceasta a sperat într-o rezolvare pe cale amiabilă a situației, printr-o rezoluțiune convențională în fața notarului.

în raport de aceste motive recurentele au solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea acțiunii având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și clauză de întreținere urmând să se dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

Pârâta B.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât din probatoriile administrate în cauză rezultă că și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale atât în timpul vieții cât și după decesul vânzătoarei.

Curtea, analizând înscrisurile și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate, constată că între S.I. în calitate de vânzătoare și B.V. (nepoata de fiică a vânzătoarei, respectiv fiica pârâtei B.P.) s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufuct viager și clauză de întreținere privind casa și terenul de 250 mp din satul Arghira, comuna Preutești, județul Suceava, achitându-se de către cumpărătoare prețul de 600.000 lei la data autentificării contractului nr. 35 din 31 ianuarie 1997.

Vânzătoarea a decedat la 19 decembrie 2002 iar acțiunea a fost introdusă, de unii dintre descendenții acesteia, la 5 august 2003, ceea ce dovedește că vânzătoarea a fost mulțumită de modul în care cumpărătoarea și-a îndeplinit obligațiile de întreținere asumate prin contract, timp de aproape 6 ani (31 ianuarie 1997-19 decembrie 2002).

Din probatoriul amplu administrat în cauză și anume patru martori audiați la fond (I.D., A.I., T.A. și G.M.) plus patru martori audiați în apel (S.N.I., Z.E., D.M. și T.G.) rezultând, în esență, că cumpărătoarea B.V., ajutată de mama sa B.P. și-a îndeplinit obligațiile contractuale atât în timpul vieții privind întreținerea vânzătoarei cât și după decesul acesteia (înmormântare și parastase). De asemenea este de remarcat faptul că din cei nouă descendenți ai vânzătoarei S.N.I., patru și anume S.N. (care a declarat că nu a formulat acțiune), S.I. și I.S. (care au dorit să fie reprezentați de pârâta B.V.), V.A. (care nu a atacat hotărârea instanței de fond) au dovedit prin atitudinea lor că înțeleg să recunoască valabilitatea actului de vânzare-cumpărare.

Motivele de recurs formulate de reclamantele G.M., J.M., Ț.E. și M.V. împotriva deciziei nr. 2576 din7 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, se referă la situații de fapt expuse generic fără a fi invocat vreun motiv de nelegalitate a deciziei atacate.

Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situații prevăzute expres la pct. 1 - 10, ori în speță recurentele nu au invocat nici în recursul scris și nici cu ocazia susținerilor orale vreun motiv de nelegalitate.

Motivul de recurs formulat cu ocazia concluziilor orale privind împrejurarea că semnătura vânzătoarei de pe contract nu aparține defunctei întrucât aceasta nu știa carte, nu poate fi invocat la acest termen, 19 mai 2005, deoarece potrivit art. 303 C. proc. civ. recursul se va motiva, sub sancțiunea nulității, prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs în 15 zile de la data comunicării deciziei, și în consecință trebuia invocat în 15 zile de la data de 16 noiembrie 2004 când s-a comunicat decizia.

în raport de considerentele înfățișate, Curtea constată că motivele de recurs sunt nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4148/2005. Civil