ICCJ. Decizia nr. 4186/2005. Civil. Investire cu formula executorie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4186

Dosar nr. 4048/2005

Şedinţa publică din 19 mai 2005

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

La 8 noiembrie 2004, creditorii B.P. senior, în nume propriu şi împreună cu B.P. junior, în calitate de moştenitori ai defunctei B.M., au solicitat investirea cu formulă executorie a contractului de împrumut autentificat sub nr. 13809 din 8 noiembrie 1995 la notariatul de Stat Lugoj, creditori fiind K.I., K.F.K. şi K.R.L., reprezentat prin curator K.A.

În motivarea cererii creditorii au arătat că prin actul autentic menţionat B.P. senior şi defuncta B.M. au împrumutat soţilor K.I. şi K.G. (în prezent decedat, ai cărui succesori sunt K.I., cu o cotă de 2/8, K.F.K., cu o cotă de 5/8 şi K.R.L. , cu o cotă de 3/8) suma de 266.400.000 lei (148.000 mărci germane), cu o dobândă de 12% pe an, termenul de restituire fiind 8 noiembrie 2001.

Judecătoria Lugoj, prin încheierea civilă nr. 2684 din 12 noiembrie 2004, a admis cererea şi a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de împrumut menţionat.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 259 din 8 februarie 2005, a respins ca inadmisibil apelul declarat de către debitori reţinând că:

- potrivit art. 3733 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului doar încheierile de respingere a cererii de investire cu formulă executorie, iar această cale de atac poate fi exercitată numai de creditor.

- altfel, s-ar ajunge la tergiversarea executării silite iar debitorii îşi pot exprima eventualele nemulţumiri pe calea contestaţiei la executare, conform art. 399 şi urm. C. proc. civ.

Debitorii au declarat recurs prin care au susţinut că:

- interpretarea dată de instanţa de apel art. 3733 alin. (1) C. proc. civ. este neconstituţională deoarece le îngrădeşte accesul la justiţie;

- şi-au achitat integral datoria, astfel că nu urmăresc tergiversarea executării silite şi au formulat deja o contestaţie la executare.

De asemenea, debitorii au susţinut că adversarii lor nu au depus la dosar mandatul în original sau copie legalizată, iar procura lor judiciară nu este autentificată şi supralegalizată prin apostilă, deci nu au calitatea de reprezentant, contractul de împrumut a fost anulat, dreptul de a cere executare silită s-a prescris şi, cu începere din anul 2000, au formulat aproximativ 20 de contestaţii la executare.

Recursul declarat în cauză este inadmisibil deoarece:

- potrivit art. 3733 alin. (1) C. proc. civ., încheierile de admitere a cererii de investire cu formulă executorie nu sunt supuse nici unei căi de atac;

- această limitare nu îngrădeşte accesul la justiţie al debitorilor, care, dacă se consideră vătămaţi, au la îndemână contestaţia la executare prevăzută de art. 399 C. proc. civ.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de debitorii K.I., K.F.C. şi K.R.L., prin curator K.A. împotriva deciziei civile nr. 259 din 8 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4186/2005. Civil. Investire cu formula executorie. Recurs