ICCJ. Decizia nr. 4187/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4187
Dosar nr. 4294/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 24 mai 2004, reclamanta P.A.D. a chemat în judecată pe pârâtul P.C.N. solicitând conform art. 36 C. fam. partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că:
- este căsătorită cu pârâtul din anul 1992 şi au 2 copiii minori dar de aproximativ 5 ani s-au despărţit în fapt, soţul ei plecând în Irlanda de unde îi trimite periodic diferite sume de bani;
- în timpul căsătoriei au dobândit mai multe bunuri comune şi au adus unele îmbunătăţiri imobilului din comuna Biusa, judeţul Sălaj, unde locuiesc momentan părinţii pârâtului, precum şi monumentelor funerare ale bunicilor soţului său, toate trecute în anexa cererii de chemare în judecată;
- căsătoria părţilor a fost desfăcută de Judecătoria Baia Mare prin sentinţa civilă nr. 1839 din 25 martie 2004, atacată în apel de pârât, iar la data despărţirii în fapt s-a ocupat în exclusivitate de gospodăria situată în localitatea sus-menţionată.
Prin precizările de acţiune din 15 septembrie 2004 şi 3 octombrie 2004, reclamanta a învederat că înţelege să-i cheme în judecată şi pe pârâţii P.O. şi P.G., părinţii soţului ei şi proprietari ai imobilului la care au realizat îmbunătăţirile indicate în cererea de partaj.
Judecătoria Baia Mare, prin sentinţa civilă nr. 6425 din 27 octombrie 2004, irevocabilă prin nerecurare, a admis excepţia de necompetenţă teritorială relativă, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Zalău şi a respins excepţia de necompetenţă teritorială absolută.
S-a reţinut că:
- ambele excepţii au fost invocate în termen legal de pârâtul P.C.N.;
- reclamanta solicită recunoaşterea unui drept de creanţă corespunzător echivalentului îmbunătăţirilor aduse imobilului proprietatea părinţilor soţului ei, ceea ce înseamnă că excepţia de necompetenţă teritorială absolută este neîntemeiată, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.;
- deoarece a solicitat partajarea bunurilor comun ulterior pronunţării sentinţei de desfacere a căsătoriei, cererea reclamantei nu este accesorie a cererii de divorţ, astfel că, potrivit art. 5 C. proc. civ., competenţa teritorială revine instanţei de la domiciliul pârâţilor.
Judecătoria Zalău, prin sentinţa civilă nr. 242 din 18 ianuarie 2005, irevocabilă prin nerecurare, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a suspendat orice procedură şi a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
S-a reţinut că:
- dacă este introdusă după desfacerea căsătoriei în primă instanţă dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii, cererea de împărţire a bunurilor comune are caracter accesoriu faţă de cererea de divorţ deoarece depinde negreşit de soluţia ce se va pronunţa cu privire la această ultimă cerere;
- în atare situaţie, potrivit art. 17 C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii de partaj revine Judecătoriei Baia Mare, care are competenţa exclusivă de a soluţiona cererea de divorţ.
Curtea de Apel de Apel Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 5 din 11 februarie 2005, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Baia Mare, cu motivarea că acţiunea de partaj dedusă judecăţii are caracter accesoriu astfel că în cauză operează art. 17 C. proc. civ., care are prioritate de art. 5-16 C. proc. civ.
Pârâţii au declarat recurs prin care au susţinut că ultima hotărâre ar fi greşită deoarece:
- reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune separat şi nu în cadrul procesului de divorţ, ceea ce în înseamnă că acţiunea sa nu are caracter accesoriu şi deci, în speţă competenţa trebuie stabilită regulilor înscrise în art. 5-16 C. proc. civ.
- invocarea unui drept de creanţă conferă cererii reclamantei caracterul de acţiune în pretenţii, a cărei soluţionare este tot de competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul pârâţilor.
Criticile sunt nefondate deoarece:
- potrivit art. 39 C. proc. civ., căsătoria este desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ;
- dacă la desfacerea căsătoriei soţii solicită şi împărţeala bunurilor comune, această cerere, chiar introdusă separat, are caracter accesoriu, soluţionarea ei depinzând de soluţionarea cererii de divorţ;
- în speţă, cererea de divorţ a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Baia Mare, competentă în temeiul art. 607 C. proc. civ.;
- acţiunea de partaj dedusă judecăţii a fost introdusă la aceeaşi instanţă, după soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ;
- pretenţia reclamantei referitoare la recunoaşterea unui drept de creanţă faţă de soţ şi părinţii acestuia are la rândul său un caracter accesoriu în raport de cererea de partaj.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii P.C.N., P.O. şi P.G. împotriva sentinţei civile nr. 5/DC din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4186/2005. Civil. Investire cu formula... | ICCJ. Decizia nr. 4211/2005. Civil → |
|---|
