ICCJ. Decizia nr. 440/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 7356 din 25 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a luat act de renunțarea reclamantei N.F. la judecarea capetelor de cerere formulate împotriva pârâților I.R.G. și I.M.A., a fost respinsă acțiunea privind evacuarea pârâților T.N. și T.V. și obligarea acestora la plata daunelor compensatorii, ca nefondată, a fost admisă cererea reconvențională formulată de ultimii doi pârâți și a fost obligată reclamanta să încheie cu aceștia, la cererea lor, un nou contract de închiriere pentru locuința situată în București, precum și să le plătească suma de 2.088.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 959 A din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, a fost schimbată, în parte, sentința judecătoriei, în sensul că a fost admisă cererea principală formulată prin acțiune, a fost dispusă evacuarea pârâților T.N. și T.V. din apartamentul nr. 2 al imobilului situat în București, pentru lipsă de titlu, a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată, a fost înlăturată obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs pârâții T.N. și T.V., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, la data judecării cauzei fiind aplicabile prevederile O.U.G. nr. 40/1999, iar nu ale O.U.G. nr. 8/2004 și că, în mod greșit s-a dispus evacuarea acestora pentru lipsă de titlu.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel nu și-a bazat soluția pe prevederile O.U.G. nr. 8/2004, ci a adus doar un argument în plus, în sensul că prin această ordonanță nu s-a făcut nici o referire la locuințele retrocedate.

Dimpotrivă, prin considerentele deciziei atacate s-a constatat că pârâții-recurenți ocupă locuința fără a mai avea un titlu legal, analizându-se prevederile O.U.G. nr. 40/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 241/2001.

Prin decizia civilă nr. 2833din 19 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă și de contencios administrativ, a fost constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de recurenții-pârâți din prezenta cauză, cu SC R.V. SA, pentru locuința ce o ocupă, calitatea de reclamantă în acel proces având-o tot N.F.

La data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri judecătorești erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 40/1999, prin prevederile art. 2 din ordonanță, prelungindu-se contractele de închiriere pentru locuințele redobândite de foștii proprietari, la cererea chiriașului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, termen modificat la 5 ani, prin Legea nr. 241/2001.

Cum însă, în speță nu a fost încheiat un contract de închiriere la cererea chiriașului în perioada de aplicare a O.U.G. nr. 40/1999, în mod corect a reținut instanța de apel, că pârâții-recurenți ocupă locuința fără a mai avea vreun titlu.

în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 440/2005. Civil