ICCJ. Decizia nr. 436/2005. Civil

Prin încheierea din 19 ianuarie 2004 a Judecătoriei Câmpeni (dosar nr. Ex.8/2004) a fost încuviințată executarea silită solicitată de creditorul V.A.L., împotriva debitoarei S.M., în baza sentinței civile nr. 216/2003 pronunțată de aceeași judecătorie și deciziei civile nr. 1752/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia.

Apelul declarat de debitoare împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 499 din 30 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs debitoarea, susținând în esență că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin neacordarea unui nou termen de judecată și că prin sentința ce constituie titlul executor s-a constatat greșit că ar fi încheiat cu V.A.L. un contract de vânzare-cumpărare privind autoturismul Dacia Berlina.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că debitoarea a solicitat la curtea de apel acordarea unui termen pentru a-și angaja avocat, cerere pe care nu și-a motivat-o.

Conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Rezultă din acest text de lege că instanța nu este obligată să acorde termen pentru lipsă de apărare, mai ales în situația în care cererea nu este temeinic motivată.

Așa fiind se constată că, având în vedere și gradul redus de dificultate al cauzei, instanța a procedat legal respingând cererea de amânare formulată de debitoare.

Nici cea de-a doua critică formulată de recurentă nu este fondată, instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite neavând posibilitatea de a cenzura titlul executoriu.

în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 436/2005. Civil