CSJ. Decizia nr. 4828/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4828/2005
Dosar nr. 20893/2004
Şedinţa publică de la 3 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 22 ianuarie 2004, reclamanţii D.E. şi D.G. au chemat în judecată pe pârâţii N.M. şi N.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună evacuarea pârâţilor din imobilul casă de locuit, anexe şi teren aferent în suprafaţă de 225 mp, situate în Buzău.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 19 iulie 2002 au încheiat cu pârâţii un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din casă şi teren, plătind un avans de 300 dolari SUA, iar ulterior la data de 1 august 2002 au achitat diferenţa, până la preţul integral de 140.000.000 lei, dar la notariat s-a încheiat act autentic de vânzare-cumpărare doar pentru teren, datorită relei-credinţe a pârâţilor care doreau să obţină bani în plus de la reclamanţi, ulterior înscriindu-se şi în Cartea Funciară, pe numele reclamanţilor, ambele imobile, casă şi teren, pentru care aceştia plătesc impozitul.
Totodată, reclamanţii au precizat că, pentru casa de locuit, conform principiului consensualismului, a intervenit transferul de proprietate şi că, atât prin rezoluţia nr. 4317/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cât şi prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigii anterioare dintre părţi, se confirmă calitatea reclamanţilor de proprietari ai imobilelor, aşa încât pârâţii sunt persoane care ocupă abuziv un spaţiu de locuit.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 215 mp teren, deoarece reclamanţi nu au respectat înţelegerea intervenită între părţi şi nu au achitat diferenţa de preţ pentru casă, aşa încât obligaţia este imposibil de executat în prezent, întrucât întârzierea reclamanţilor în plata preţului i-a determinat pe pârâţi să facă îmbunătăţiri la casă, care i-au crescut valoarea. De asemenea, pârâţii au invocat şi excepţia autorităţii de lucru judecat, în susţinerea căreia au arătat că există hotărâri judecătoreşti din care rezultă că nu s-a achitat preţul şi acestea au autoritate de lucru judecat.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 2089 din 21 aprilie 2004, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins cererea reconvenţională şi a admis acţiunea, dispunând evacuarea pârâţilor din imobilul casă de locuit şi teren, proprietatea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, că hotărârile judecătoreşti invocate în susţinerea acesteia nu îndeplinesc condiţiile triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1201 C. civ., iar pe fondul cauzei că din întregul material probator rezultă fără echivoc faptul că reclamanţii sunt proprietarii celor două imobile, casă şi teren, aşa încât este întemeiată cererea acestora de evacuare a pârâţilor.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâţi, prima instanţă a reţinut în motivarea sa că, rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 215 mp teren nu se justifică în speţă, deoarece reclamanţii au achitat integral preţul şi nu au avut un comportament culpabil care să le fie imputabil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii N.M. şi N.D., susţinând că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea reconvenţională şi solicitând admiterea excepţiei invocate, admiterea cererii reconvenţionale şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 2502 din 28 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul, reţinând, în esenţă, că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, iar în ceea ce priveşte cererea de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare, apelanţii-pârâţi nu au indicat despre ce încălcări intervenite în executarea contractului ar putea fi vorba, atâta timp cât preţul s-a plătit şi transferul proprietăţii a avut loc.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că instanţa de fond a înţeles greşit obiectul dedus judecăţii, în sensul că ordonanţa parchetului nr. 4317/P/2003 nu reprezintă autoritate de lucru judecat şi nu se poate face comparaţie între valoarea probatorie a acesteia şi cea a unei hotărâri judecătoreşti. De asemenea, se mai susţine, prin motivele de recurs, inadmisibilitatea acţiunii şi se solicită admiterea cererii reconvenţionale şi, implicit, rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare ce priveşte terenul aferent casei de locuit.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Din analizarea considerentelor sentinţei civile nr. 2089 din 21 aprilie 2004, se observă că Judecătoria Buzău, în cercetarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, a avut în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. 9877/2002 având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanţă preşedinţială şi, respectiv, nr. 10007/2002 având ca obiect acţiune în constatare, aşa încât pârâţii se află în eroare atunci când invocă ca motiv de recurs, faptul că instanţa de fond s-ar fi raportat la ordonanţa parchetului nr. 4317/P/2003, şi nu la hotărârile menţionate.
Ordonanţa nr. 4317/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a fost analizată ca o dovadă depusă în cauză şi a fost coroborată cu celelalte probe administrate, aşa încât, pe baza întregului probatoriu din dosar instanţa de fond întemeiat a apreciat ca pe deplin dovedită calitatea reclamanţilor de proprietari ai imobilelor, casă de locuit şi teren aferent, şi a dispus evacuarea pârâţilor.
Faţă de aceste considerente apare ca nefondată şi susţinerea privind inadmisibilitatea acţiunii, reiterată de pârâţi în recurs.
Cu privire la solicitarea de admitere a acţiunii reconvenţionale, este de reţinut că singurul motiv invocat în prezentul recurs, în susţinerea cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare privind suprafaţa de 215 mp teren aferent casei de locuit, este neplata diferenţei de preţ, însă reclamanţii-reconvenţionali, prin dovezile administrate în cauză, nu au probat această susţinere, care rămâne astfel, o simplă afirmaţie nedovedită.
Prin urmare, în raport de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum, în cauză, intimaţii-reclamanţi au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanţa depusă la dosar, recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii N.M. şi N.D. împotriva deciziei civile nr. 2502 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor-reclamanţi D.E. şi D.G. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4831/2005. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4807/2005. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
