ICCJ. Decizia nr. 4834/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4834/2005
Dosar nr. 20976/2004
Şedinţa publică de la 3 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 august 2003, pe rolul Tribunalului Dolj, ulterior precizată, reclamantele SC P.G. SA Craiova şi A.MP Dolj PAS, au solicitat instanţei să dispună anularea dispoziţiilor nr. 6669 din 16 iulie 2003 şi nr. 9688 din 20 noiembrie 2003, emise de Primarul municipiului Craiova, care privesc notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către M.A., pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri materiale, pentru două terenuri în suprafaţă de 209 mp şi, respectiv 207 mp, situate în Craiova.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, prin dispoziţiile menţionate, în mod greşit le-au fost înaintate de către primar, în calitate de unitate deţinătoare, dosarele nr. 19/N/2002 şi nr. 20/N/2002, întocmite ca urmare a notificărilor adresate de M.A. pentru terenurile mai sus-precizate, când, de fapt, la aceste notificări are obligaţia legală de a răspunde A.V.A.S., care le-a vândut acţiunile corespunzătoare valorii terenurilor şi clădirilor fostei SC M.P. Dolj SA, printre care şi terenurile în cauză, unde funcţionează fabrica de pâine.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 25 din 28 ianuarie 2004, a respins acţiunea reclamantelor, reţinând, în esenţă, că terenurile a căror restituire se cere, sunt ocupate de reclamanta SC P.G. SA Craiova, astfel că aceasta are obligaţia să răspundă solicitării privitor la restituirea în natură sau prin echivalent, organul administrativ nefiind în măsura să aprecieze dacă societatea este privatizată sau dacă se impune trimiterea notificării către A.V.A.S.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel reclamantele SC P.G. SA Craiova şi A.M.P. Dolj PAS, invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei şi susţinând că, instanţa de fond a ignorat probatoriul administrat în cauză, din care rezultă faptul că terenul nu poate fi restituit în natură, că reclamanta P.G. SA este privatizată şi, prin urmare, notificarea trebuie trimisă instituţiei publice implicate în privatizare pentru restituire în echivalent.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 2851 din 13 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat, reţinând că acţiunea promovată este neîntemeiată întrucât SC P.G. SA Craiova deţine terenul şi are obligaţia să primească notificarea şi să răspundă acesteia, după cum consideră necesar.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamantele, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi reiterând faptul că, Primăria Craiova trebuia să trimită notificările către A.V.A.S., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea promovată, reclamantele SC P.G. SA Craiova şi A.M.P. Dolj PAS au solicitat anularea dispoziţiilor emise de Primarul municipiului Craiova, prin care le-au fost înaintate notificările formulate de M.A. privind restituirea în natură sau prin echivalent a două terenuri deţinute de fabrica de pâine P.G., privatizată.
Reclamantele, însă, nu au indicat nici o cauză de nulitate a acestor dispoziţii şi nici temeiul de drept al cererii lor, invocând, la modul general, „prevederile Codului civil in materie”, precum şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, deşi între acestea şi primărie nu există nici un raport juridic întemeiat pe Legea nr. 10/2001, acest raport existând numai între unitatea deţinătoare şi persoana îndreptăţită.
Aşadar, SC P.G. SA Craiova, în calitate de unitate deţinătoare a imobilelor, are obligaţia de a primi notificarea, pe care să o soluţioneze, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
După cum reiese din actele şi lucrările dosarului, unitatea administrativă, raportându-se la datele pe care le deţinea cu privire la imobilele a căror restituire se cere, a procedat corect prin trimiterea notificărilor către unitatea deţinătoare, care are obligaţia legală de a formula şi comunica persoanei îndreptăţite, M.A., un răspuns.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată, denumită de reclamante acţiune în anulare, este de fapt un răspuns la notificare, ce trebuie adresat persoanei îndreptăţite, iar nu invocate motive de nulitate inexistente în contradictoriu cu primăria, după cum, în mod legal şi temeinic, se reţine şi în decizia recurată, ce se situează, de altfel, în afara oricăror critici, motiv pentru care recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele SC P.G. SA Craiova şi A.M.P. Dolj PAS împotriva deciziei civile nr. 2851 din 13 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
← CSJ. Decizia nr. 4843/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4831/2005. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|