ICCJ. Decizia nr. 5179/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea ulterior precizată, înregistrată la Judecătoria Oradea sub nr. 4203 din 16 aprilie 1998, reclamanții T.L.A. și T.I. prin mandatara T.S. au chemat în judecată pe pârâții Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean Bihor și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor, solicitând modificarea în parte a Hotărârii nr. 28 din 11 martie 1998 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 Bihor, în sensul stabilirii valorii imobilului în funcție de raportul de expertiză efectuat în cauză și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata acestei sume în favoarea reclamanților.
în motivarea acțiunii se arată că apartamentul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 31161 Oradea nr.top 485/133/13 a aparținut reclamanților și a trecut în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 223/1974 fiind apoi închiriat de unitatea deținătoare și apoi vândut altei persoane.
S-a mai arătat că suma de 49.389.103 lei care a fost calculată prin hotărârea atacată nu reprezintă valoarea reală a imobilului, acesta fiind subevaluat.
Prin sentința civilă nr. 4882 din 23 septembrie 2003, Judecătoria Oradea a respins acțiunea modificată formulată de reclamanții T.L.A. și T.I. ambii prin mandatara T.S. împotriva pârâților Consiliul Județean Bihor, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor.
Instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 28 din 11 martie 1998 Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 a admis cererea reclamanților de acordare a despăgubirilor pentru apartamentul trecut la stat în baza Decretului nr. 223/1974 situat în Oradea înscris în C.F. 31161 Oradea nr.top 485/133/12.
Inițial, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă ulterior, datorită faptului că acesta a fost vândut chiriașilor, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost menținut de instanțele judecătorești, au solicitat doar recalcularea valorii acestuia potrivit art. 12 și art. 13 din Legea nr. 112/1995. Cuantumul despăgubirilor a fost apreciat prin Hotărârea nr. 28/1998.
împotriva hotărârii pronunțate în cauză, au declarat apel reclamanții, prin mandatar, solicitând modificarea în întregime a acestuia, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
Prin decizia civilă nr. 224/A din 19 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamanți prin mandatar, a fost schimbată sentința civilă nr. 4482 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei Oradea în sensul că a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanți prin mandatar în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Bihor de aplicarea Legii nr. 112/1995 și Ministerul Finanțelor Publice. A fost modificată Hotărârea nr. 28 din 11 martie 1998 a Comisiei Județene Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 în sensul că a fost stabilită valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru imobilul în litigiu la suma de 792.081.009 lei, valoare la 9 mai 2003 ce urmează a fi reactualizată la data plății. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite suma stabilită în favoarea reclamanților.
Instanța a reținut că suma de 792.081.009 lei este cea care asigură o despăgubire reală a reclamanților, în condițiile în care ea se află situată sub limita nivelului maxim de despăgubire, nefiind nici un temei legal pentru a refuza acordarea acesteia.
în contra deciziei pronunțată în cauză, au declarat apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean Bihor, criticând soluția instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că despăgubirea acordată nu a fost stabilită conform criteriilor de evaluare a imobilelor preluate de statul român, care nu permit o "despăgubire reală", ci se situează la salariul mediu pe economie pe timp de 20 de ani după cum a apreciat comisia județeană.
S-a mai precizat că expertul a aplicat alți coeficienți de uzură decât cei prevăzuți de Decretul-lege nr. 61/1990 și în mod eronat a aplicat coeficienți de utilizare a prețurilor stabiliți la cursul valutar leu-dolar.
Recursurile sunt nefondate.
în prezenta cauză s-a efectuat o expertiză de evaluare, potrivit concluziilor căreia, cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții este de 792.081.009 lei valoare la 9 mai 2003, inferioară limitei maxime de despăgubire stabilită, potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995 .
în acest sens, criticile recurenților legate de modul în care s-a efectuat expertiza tehnică de specialitate sunt nefondate, având în vedere că aceasta s-a făcut cu respectarea Decretului-legii nr. 61/1990 și implicit a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Hotărârea nr. 20 din 17 ianuarie 1996 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 care reglementează că valoarea de despăgubire se determină pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1997 așa cum a fost modificată prin art. III din Decretul nr. 256/1984 ale Decretului-legii nr. 1990 și ale Legii nr. 85/1992 republicată.
Expertul a menționat în raportul de expertiză că a ținut cont de tipul apartamentului, suprafața utilă, regimul de înălțime, starea tehnică, dotarea, gradul de finisaj, vechimea construcției, gradul de uzură și alte elemente de construcție ale apartamentului, prevăzute în actele normative menționate.
Tot raportul de expertiză a consemnat obiecțiunile recurenților în privința modului de calcul al cuantumului despăgubirilor, suma de 792.081.009 lei fiind determinată de către expert conform art. 13 cap. IV din Legea nr. 112/1995, iar modalitatea de calcul reiese evident din raportul de expertiză.
Criticile recurenților nu au suport legal, în condițiile în care recurenții nu au solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Așadar, în mod corect instanța de apel a apreciat că suma acordată cu titlu de despăgubire reală a reclamanților este una reparatorie pentru pierderea imobilului de către reclamanți, calculată în raport cu normativele legale menționate în raportul de expertiză tehnică.
Față de cele reținute, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5249/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5182/2005. Civil → |
|---|
