ICCJ. Decizia nr. 5278/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 15918 din 4 iulie 2003 la Judecătoria Timișoara, reclamanții B.A. și B.L. domiciliați în Timișoara, au chemat în judecată pe pârâții J.Ș. și J.F. domiciliați în Timișoara, solicitând instanței ca prin sentința care se va pronunța să se dispună:
- sistarea lucrărilor de introducere a apei și canalizării de către pârâți, la domiciliul lor, pe terenul proprietatea reclamanților din C.F. nr. top 3130-3131/1 Timișoara;
- obligarea pârâților de a desființa lucrările făcute pe acest teren pentru introducerea apei și canalizării, respectiv căminul pentru aceste rețele executat abuziv, fără acordul lor, sau autorizarea reclamanților de a desființa lucrarea, pe cheltuiala pârâților;
- obligarea pârâților să permită accesul reclamanților pe poarta mică și spațiul proprietatea lor, pentru care pârâții au un drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în grădina reclamanților, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâților;
obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând:
- admiterea, în parte, a acțiunii și anume referitor la accesul reclamanților la grădina proprietatea lor, iar în rest, respingerea acțiunii;
- să se dispună continuarea lucrărilor de introducere a apei și a canalizării pentru imobilul proprietatea pârâților situat în Timișoara, C.F., nr. top 3130-3131/2 prin trecerea care face obiectul servituții de trecere nr. top 3130- 3131/1 din C.F.;
- obligarea reclamanților să-și dea acceptul pentru efectuarea lucrărilor de branșament apă și racord canal asupra imobilului proprietatea pârâților, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acceptul lor;
- obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
La 9 octombrie 2002 pârâții au formulat o cerere completatoare a cererii reconvenționale, solicitând:
- obligarea reclamanților să-și dea consimțământul la introducerea gazului metan în locuința pârâților, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de consimțământ;
- să se instituie în favoarea lor o servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz și canalizare.
Prin sentința civilă nr. 8228 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Timișoara s-a admis, cererea reconvențională completată și s-a admis, în parte, acțiunea principală și în consecință:
Pârâții au fost obligați:
- să desființeze căminul de vizitare pentru apometru, care urmează să fie amplasat în zona verde (conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert Z.O.) în dreptul terenului pentru care s-a acordat servitute de trecere prin decizia civilă nr. 2546 din 27 septembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara, iar în caz contrar autorizează pe reclamanți să execute lucrarea, pe cheltuiala părții adverse;
- să permită accesul reclamanților pe poarta mică și spațiul proprietatea acestora, pentru care pârâții au un drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în grădina reclamanților, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâților.
S-a încuviințat continuarea lucrărilor de introducere a apei și a canalizării pentru imobilul proprietatea pârâților, prin trecerea pe terenul care face obiectul servituții de trecere care este proprietatea reclamanților.
Reclamanții au fost obligați să-și dea consimțământul la efectuarea lucrărilor de branșament apă, racord canal și introducere gaz metan la imobilul proprietatea pârâților, iar în caz de refuz, hotărârea urmează să țină loc de consimțământ.
S-a instituit în favoarea pârâților o servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz și canalizare asupra terenului proprietatea reclamanților, conform raportului de expertiză precizat.
S-au respins capetele de cerere din acțiunea principală privind sistarea lucrărilor de introducere a apei și a canalizării de către pârâți precum și obligarea pârâților de a desființa lucrările efectuate, cu excepția căminului de vizitare care urmează a fi amplasat în zona verde.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 5.831.500 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de reclamanți, împotriva acestei sentințe, a fost admis, prin decizia nr. 96 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și, în consecință, s-a schimbat în parte sentința numai cu privire la înlăturarea dispoziției privind amplasarea căminului de apometru în zona verde. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și s-a dispus obligarea pârâților la 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către reclamanți.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că soluția prezentată în expertiza tehnică în construcții, în vederea amplasării conductelor de apă, canalizare și gaze naturale este, din punct de vedere tehnic, unică, fiind propusă numai după consultarea unicului furnizor al serviciilor de distribuție apă și analizare, RA A. Timișoara.
De asemenea, Curtea a înlăturat dispoziția privind amplasarea căminului de apometru, în zona verde, întrucât părțile nu au investit instanța cu o astfel de cerere, iar pronunțarea instanței în acest sens constituie plus petita, iar zona verde aparține domeniului public, proprietatea Consiliul Local al municipiului Timișoara, care nu a fost parte în proces.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.A. și B.L. , solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. să se modifice decizia și să se schimbe sentința în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale.
în motivarea recursului se susține, în esență, că în mod nelegal atât instanța de fond cât și cea de apel au ales varianta cea mai simplă în soluționarea litigiului, preluând toate propunerile expertului Z.O., iar atât timp cât pârâții nu au o "soluție autorizată de amplasare a unui cămin de vizitare, cu apometru, nici rețeaua de apă și canalizare nu poate fi aprobată și legalizată de a se realiza de către instanță care nu are atribuții de avizare din punct de vedere tehnic".
Se mai susține că în mod nelegal s-a menținut dispoziția de a se continua lucrările pentru rețeaua de apă și canalizare, începute fără acordul reclamanților și fără autorizație legală.
Referitor la rețeaua de gaz, reclamanții susțin că soluția este greșită deoarece cererea de completare a acțiunii a fost tardiv formulată, iar atribuirea unei servituți aeriene peste "cele subterane și supraterane afectează dreptul lor de proprietate, consfințit prin Constituție și Codul civil".
înalta Curte, analizând decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate, de actele și lucrările dosarului, reține că prin decizia nr. 2456 din 27 septembrie 2000 (irevocabilă) a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a constatat că părțile dețin în proprietate comună terenul în suprafață de 687 mp, situat în Timișoara, reclamanții având dreptul la 587 mp, iar pârâții la 100 mp, s-a sistat comunitatea, dezmembrând terenul în două parcele, atribuindu-se fiecărei părți suprafața la care avea dreptul; s-a constituit o servitute de trecere pietonală în favoarea pârâților pe o parcelă în suprafață de 22,37 mp și au fost obligați reclamanții să permită pârâților exercițiul dreptului de servitute.
Potrivit autorizației de construire nr. 1276 din 12 iunie 2002 emisă de Primăria Municipiului Timișoara, s-a admis cererea pârâților și s-a autorizat executarea lucrărilor de construcție pentru branșament apă și racord canal, la imobilul proprietatea lor din Timișoara.
Expertiza tehnico-judiciară efectuată de ing. Z.O., a stabilit în raport de modul de amplasare a imobilelor și de măsurările din teren, modalitatea de realizare a lucrărilor de introducere a apei potabile, a canalizării precum și de introducere a rețelei de gaz metan, soluția propusă de expert fiind avizată și de RA A.C.A. Timișoara, așa cum rezultă din adresa nr. 6138/DT din 4 iunie 2003.
Din schița anexată raportului de expertiză rezultă că imobilul pârâților, se află în continuarea imobilului reclamanților, într-un teren înfundat și de aceea prin decizia nr. 2546/2000 s-a instituit servitute de trecere în favoarea pârâților pe o parcelă în suprafață de 22,37 mp.
Art. 630 C. civ., stipulează că "acela căruia se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa spre a o păstra", iar art. 634 C. civ. prevede expres că "proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna".
Din dispozițiile legale precizate rezultă că pârâții, după obținerea autorizației de construire, au început executarea lucrărilor de construire pentru branșament apă și canal și au dreptul să execute aceste lucrări astfel cum a stabilit și expertul, cu avizul serviciului tehnic de la regia de apă și canal.
De asemenea, pârâții sunt îndreptățiți să solicite introducerea gazului metan cu respectarea dispozițiilor legale în materie privind autorizarea lucrărilor de către unitatea furnizoare de gaz metan.
Din considerentele expuse rezultă că refuzul reclamanților de a permite pârâților, ca pe terenul pe care s-a instituit servitute de trecere, să execute lucrări pentru utilitățile necesare normalei folosințe a unei locuințe (apă, canalizare, gaz metan) este nelegal și în consecință, în mod legal instanța de fond și de apel au încuviințat continuarea acestor lucrări, suplinind consimțământul reclamanților.
Referitor la tardivitatea precizării cererii reconvenționale, înalta Curte constată că în mod legal atât instanța de fond cât și cea de apel au constatat că cerințele art. 134 C. civ. au fost îndeplinite la termenul de judecată din 9 octombrie 2002 și că în raport de obiectul ei și de termenul la care a fost depusă, această cerere nu întârzie judecarea cauzei.
De altfel, chiar în situația în care precizarea ar fi fost tardiv depusă, pârâții aveau posibilitatea de a formula cererea pe cale separată, această cerere fiind oricum admisibilă, deoarece potrivit art. 630 și 632 C. civ. precizate, pârâții au dreptul de a folosi servitutea de trecere instituită pe terenul reclamanților în vederea realizării rețelei de introducere a gazului metan în locuința lor, deși reclamanții refuză, în mod nelegal, ca în calitate de proprietari ai terenului să-și dea consimțământul.
Astfel fiind, înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt nefondate și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5376/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5329/2005. Civil → |
|---|
