ICCJ. Decizia nr. 5157/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1884/2002, la Tribunalul Cluj, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc învățământ Cluj-Napoca a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii învățătorilor, că imobilele ce au aparținut antecesoarei, respectiv cele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637 au fost trecute în proprietatea Statului Român în mod abuziv, prin efectul Decretului nr. 218/1960 și al Decretului nr. 712/1966, să se rectifice C.F.-ul în sensul radierii intabulării în favoarea statului și să fie întabulat dreptul său de proprietate.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că este succesoarea Băncii învățătorilor, calitate în care este îndreptățită să revendice imobilele ce au aparținut acesteia.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, Sindicatul Liberal al învățământului Preuniversitar Cluj a solicitat să se constate că este succesorul în drepturi al Băncii învățătorilor, iar imobilele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637, au trecut abuziv în proprietatea Statului Român, să se radiere dreptul de proprietate al statului și să se întabuleze în C.F. dreptul său de proprietate astfel dobândit.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție.
în interesul pârâtului a intervenit SC A.T.S. SRL Cluj-Napoca solicitând respingerea acțiunii și a cererii de intervenție.
Prin sentința civilă nr. 681 din 13 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea reclamantei C.A.R. învățământ Cluj-Napoca și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că imobilul înscris în C.F. Cluj, nr. top. 637, de sub A+I, este proprietatea Statului Român în administrarea municipiului Cluj-Napoca cu titlu de lege (Decret nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966). în foaia B a acestei Cărți Funciare s-a evidențiat că nu apare înscris dreptul de proprietate al Băncii învățătorilor iar, sub B2 este notată anunțarea intenției Băncii învățătorilor de a promova proces împotriva proprietarului de sub B1 Steaua României" SA, notare radiată în baza încheierii nr. 6934/1942.
S-a mai reținut că promovarea unei acțiuni în revendicare nu se poate întemeia pe o simplă notare în cartea funciară, notare ce nu conferă legitimare procesuală activă.
Față de această situație s-a considerat a fi de prisos să se analizeze dacă reclamanta sau intervenientul au calitate de succesori ai Băncii învățătorilor, precum și lămurirea dacă Decretul 219/1968 și Decretul 168/1970 sunt constituționale, aceste acte normative neavând nici o legătură cu cauza.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul C.A.R. învățământ Cluj-Napoca și intervenientul Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj.
Prin apelul declarat de reclamantă s-a criticat hotărârea instanței de fond deoarece nu a analizat fondul dreptului pretins, susținând că Banca învățătorilor a fost naționalizată ca instituție financiară dar imobilele aflate în proprietatea sa au trecut în proprietatea statului român numai prin efectul Decretelor 218/1960 și nr. 712/1966. Această trecere a avut caracter abuziv la vremea promulgării acestor decrete, la data respectivă statul neposedând imobilul sub nume de proprietar.
După naționalizarea Băncii învățătorilor s-a constituit Casa de Ajutor Reciproc din învățământ, conform Decretului nr. 358/1949, și chiar dacă legiuitorul nu precizează a conceput C.A.R.- ul ca o succesoare a băncilor de întrajutorare a personalului dintr-un anumit sector de activitate.
C.A.R. învățământ s-a apreciat că poate și trebuie considerat ca un veritabil succesor în drepturile Băncii învățătorilor pentru că a continuat obiectul de activitate al acesteia.
în al doilea rând, s-a susținut că poate fi făcută o paralelă între acțiunea promovată de C.A.R. învățământ pentru obținere a imobilului în litigiu și acțiunea în justiție promovată de Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj.
Se arată, de asemenea, că Banca învățătorilor a fost constituită și înregistrată ca persoană juridică la data de 18 decembrie 1921.
Cererea de intervenție accesorie formulată de SC A.T.S. SRL Cluj se susține că vizează numai respingerea acțiunii reclamantului, cerere ce nu putea fi admisibilă în condițiile în care pârâta în favoarea căreia a intervenit nu a formulat nici o pretenție pe calea unei cereri reconvenționale.
în fine, s-a mai susținut că instanța de fond nu a analizat probele ce susțin acțiunea respingând-o numai pentru lipsa întabulării în C.F. a dreptului de proprietate.
Intervenientul Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, precizându-și poziția procesuală, ca intervenient în interesul reclamantei.
De fapt, apelul său se întemeiază pe aceleași critici formulate de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Casa de Ajutor Reciproc a învățământului Cluj-Napoca și Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj împotriva sentinței civile nr. 681 din 13 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj.
S-a reținut că nacțiunea reclamantei a fost promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că potrivit art. 3 lit. c) din această lege, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ale imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparațtorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității, ca persoană juridică, până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.
Reclamanta C.A.R. învățământ Cluj a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii învățătorilor, înființată în anul 1922 și desființată prin efectul naționalizării în anul 1949.
Reclamantei i-a fost acordată personalitatea juridică prin sentința civilă nr. 4923 din 16 aprilie 1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1924.
Potrivit statutului C.A.R., acesta este o organizație obștească a salariaților din învățământul preuniversitar, fără scop lucrativ, cu scopul întrajutorării materiale temporare a acestora prin acordarea de împrumuturi.
Banca învățătorilor, societatea anonimă, a luat ființă prin transformarea în anul 1921 a Societății pe Acțiuni Z., instituit de credit și economii. Statutul acestei persoane juridice evidențiază că era societate pe acțiuni, înregistrată inițial în Registrul firmelor sociale la Tribunalul Cluj, și apoi înmatriculată la Registrul comerțului, la Camera de Comerț și Industrie Cluj și a funcționat cel puțin până în anul 1940.
Din toate aceste aspecte s-a tras concluzia că reclamanta nu poate pretinde că este succesoarea în drepturi a acestei băncii și ca persoană de interes privat, astfel cum însăși se definește, este o organizație obștească fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa antecesoare a sa a fost societate comercială bancară. Principiile de organizare și funcționare ale celor două persoane juridice sunt total diferite, aparținând a două domenii de drept distincte (drept civil și drept comercial).
Faptul că scopul ambelor persoane juridice a fost definiți ca fiind " de întrajutorare reciprocă a membrilor" nu poate duce la concluzia că reclamanta ar fi continuatoarea în drepturi a Băncii învățătorilor Cluj și cu atât mai mult că este aceeași persoană juridică cu cea desființată, așa cum se stipulează în art. 3 lit. c) din Legea 10/2001.
Decizia civilă nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a păstrat sentința civilă nr. 119/2001 care a admis acțiunea în revendicare a Sindicatului Liber al învățământului Preuniversitar Cluj invocată de apelantă nu este de natură a influența hotărârea în prezenta cauză deoarece jurisprundența nu constituie izvor de drept.
De asemenea, s-a mai reținut că dacă primul dintre petitele acțiunii, acela în constatarea calității reclamantei C.A.R. învățământ de succesoare în drepturi a Băncii învățătorilor era, în principiu admisibil, cel referitor la constatarea trecerii abuzive a imobilului în proprietatea Statului Român este inadmisibil față de dispozițiile Legii 10/2001.
în sensul art. 2 lit. a) din legea 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv trebuie înțeles imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/19948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil. Din economia textului art. 2 din lege, rezultă că preluarea abuzivă are în vedere atât imobilele preluate cu titlu cât și pe cele preluate fără titlu.
Restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv în favoarea persoanelor îndreptățite se face urmând procedura specială prevăzută de această lege. După intrarea în vigoare a legii, persoanele îndreptățite nu se pot adresa direct instanței pentru constatarea preluării abuzive și restituirea imobilelor, astfel cum avea posibilitatea în temeiul art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/1998.
Chiar dacă acest capăt de cerere ar fi fost admisibil, reclamanta nu a dovedit că pretinsa antecesoare a sa a fost proprietara imobilului revendicat.
Nici mențiunile din cererea de înmatriculare la Registrul comerțului a Băncii învățătorilor din care rezultă sediul său nu pot fi echivalate cu o dovadă a proprietății.
Imobilul fiind situat în teritoriul supus sistemului de publicitate al cărților funciare, potrivit art. 17 și art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi, modifica sau stinge prin efectul înscrierii în C.F., ce are caracter constitutiv de drepturi.
Din cuprinsul foii B a C.F. Cluj rezultă că până la naționalizarea dispusă prin Legea nr. 119/1948 Banca învățătorilor SA Cluj nu a avut înscris vreun drept asupra imobilului, notarea de sub B2 a intenției de a promova proces contra "Steaua României" SA , mențiune radiată la 9.05.1942 sub B4, nu a conferit băncii dreptul de proprietate asupra imobilului.
Referitor la apelul intervenientului Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj s-a reținut că la judecata în primă instanță a formulat cerere de intervenție în interes propriu, pretinzând aceleași drepturi asupra imobilului ca și reclamanta.
în apel intervenientul și-a precizat poziția procesuală ca fiind de intervenție în interesul reclamantei, cerere ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi.
împotriva deciziei civile nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs în termen reclamanta Casa de Ajutor Reciproc învățământ Cluj-Napoca și intervientul Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj.
Reclamanta Casa de Ajutor Reciproc învățământ Cluj-Napoca reiterează motivele din apel susținând în continuare că în mod greșit s-a reținut că nu este continuatoarea în drepturi a fostei Bănci a învățătorilor, naționalizată ca instituție financiară și ale căror imobile au trecut în proprietatea statului român în mod abuziv prin Decretele nr. 218/1960 și 712/1966.
Se mai susține că instanța de apel nu a luat în considerare toate probele din dosar ce conduc la conturarea calității sale de succesoare în drepturi a băncii, ambele fiind creația cadrelor didactice clujene, cu obiect și scop identic, și că chiar dacă jurisprudența nu este izvor de drept starea de fapt reținută în hotărârea invocată este o probă ce trebuia analizată chiar dacă s-ar fi ajuns la înlăturarea ei (decizia civilă nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj).
Se susține că poate fi făcută o paralelă între acțiunea promovată de C.A.R. învățământ și acțiunea promovată de Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8039/1999 al Tribunalului Cluj.
Cererea de intervenție accesorie formulată de A.T.S. SRL Cluj se pretinde că vizează numai respingerea acțiunii reclamantei-recurente față de împrejurarea că pârâta în favoarea căreia a intervenit nu a formulat cerere în cauză prin care să solicite valorificarea vreunui drept.
în fine, se mai susține că instanța a apreciat că potrivit Decretului-lege 115/1938 dovada dreptului de proprietate se putea face numai cu înscrierea în C.F. situație față de care s-a făcut o aplicare greșită a acestei legi, deoarece regimul de C.F. a fost conceput ca un sistem de publicitate pentru opozabilitatea erga omnes a drepturilor reale înscrise în colile de C.F.
Intervenientul Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj critică hotărârea recurată pentru motivul că greșit a reținut că și-a schimbat calitatea procesuală de intervenient, în condițiile în care a exercitat apelul în aceeași calitate pe care a avut-o la instanța de fond, iar cu privire la fondul cauzei reinterează aceleași motive de recurs ca cele formulate de reclamantă.
Recursurile sunt nefondate.
Așa cum a reținut instanța de apel reclamanta C.A.R. învățământ Cluj, prin acțiunea sa în contradictoriu cu Statul Român, a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii învățătorilor înființată în 1922 și desființată prin naționalizare în 1948, iar imobilele situate în Cluj-Napoca ce pretinde că au fost preluate abuziv din patrimoniul antecesoarei sale, să i se restituie în natură.
Corect s-a reținut că reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă în condițiile în care nu sunt elemente care să justifice calitatea sa de succesoare în drepturi a Băncii învățătorilor.
Este cert că reclamanta ființează ca o organizație obștească, fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa sa antecesoare a fost o societate bancară.
De fapt, ea nu are nici personalitate juridică desfășurându-și activitatea pe lângă sindicatul din învățământ.
în plus, adevăratul proprietar al imobilului ce se pretinde că a fost preluat abuziv de la fosta Bancă a învățătorilor și a cărui restituire în natură o solicită reclamanta, ca pretinsă succesoare a băncii, a fost "Steaua României" al cărui drept a fost notat în cartea funciară.
Este adevărat că în Cartea Funciară s-a notat o acțiune promovată de Banca învățătorilor împotriva adevăratului proprietar, notare ce a fost radiată ulterior prin încheierea civilă nr. 6934/1942. în aceste condiții este evident că reclamanta-recurentă nu a făcut dovada calității sale de proprietar dar nici măcar a antecesoarei sale, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea recurată.
Este la fel de adevărat că imobilul în litigiu fiind situat în teritoriul supus sistemului de publicitate al cărților funciare, în conformitate cu cerințele art. 17 și art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi, modifica sau stinge numai prin înscrierea în cartea funciară, înscrierea ce avea caracter constitutiv de drepturi nedovedindu-se înscrierea unui astfel de drept referitor la Banca învățătorilor, în cartea funciară fiind înscris numai dreptul de proprietate pentru "Steaua României" SA.
în ceea ce privește recursul intervenientului Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Cluj se reține că în fața instanței de fond acesta a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a pretins aceleași drepturi asupra imobilului din litigiu ca și reclamanta.
Deși în recurs susține că nu și-a schimbat calitatea procesuală se constată că prin precizarea făcută în instanța de apel formulează intervenție în interesul reclamantei, ceea ce înseamnă că a intervenit o schimbare în poziția sa procesuală, contravenind dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi în apel.
Sub acest aspect critica din recurs este nefondată.
Cu privire la celelalte critici este fără putință de tăgadă a se reține un alt punct de vedere decât al instanței de apel față de considerentele de mai sus.
în consecință, recursurile declarate de reclamantă și intervenient în cauză au fost respinse ca nefondate, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5203/2005. Civil → |
|---|
