ICCJ. Decizia nr. 5224/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 370 din 16 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de numiții I.P. și I.A. menținând astfel încheierea dată de Judecătoria Ploiești la data de 23 decembrie 2003 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite a actului de adjudecare din 29 aprilie 2003, în sensul predării imobilului înscris în C.F. Păulești din mâinile debitorilor I.P. și A., în mâinile creditoarei R. SA.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență că au fost îndeplinite toate condițiile legale și toate etapele procedurale vizând executarea silită, iar debitorii au un comportament de rea-credință atât în îndeplinirea obligațiilor decurgând din calitatea de debitori, cât și în îndeplinirea obligației de predare a bunului.
împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorii I.P. și A., recurs prin care au solicitat modificarea deciziei Curții de Apel în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite.
în motivarea recursului s-a invocat greșita admitere a încheierii deoarece nu s-a observat faptul că, debitorii nu mai locuiesc în imobil.
Mai mult, recurenții au arătat că, la data de 25 iunie 2002 au încheiat un contract de locațiune cu numita M.C. astfel încât, creditoarei SC R. SA îi este opozabil în prezent, acest contract.
Prin urmare, recurenții nu mai au calitatea de debitori.
Pe de altă parte, recurenții au invocat greșita soluționare a apelului și condițiile în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind realizată prin afișare. Recurenții au fost internați la spital astfel încât și din acest punct de vedere procedura nu a fost legal îndeplinită.
S-a mai invocat greșita necomunicare a întâmpinării depuse de intimați, fapt care a dus la încălcarea dreptului la apărare al apelanților precum și la încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor căci, instanța avea obligația să stăruie în prezentarea la proces a debitorilor-apelanți.
Recursul debitorilor este nefondat.
Astfel, în ce privește îndeplinirea procedurii de citare, aceasta s-a realizat prin afișare ca urmare a respingerii nici unei persoane la data deplasării factorului poștal. Atâta timp cât adresa la care s-a făcut citarea a fost corectă și nu este contestată, modalitatea de citare este și ea corectă.
Faptul că numitul I.P. a fost internat la spital nu este nici el de natură să ducă la concluzia neîndeplinirii procedurii de citare deoarece, conform art. 98 C. proc. civ., el avea obligația de a încunoștiința instanța despre locul unde se găsește sau despre schimbarea reședinței, în vederea citării. De altfel, soția sa, recurenta I.A. nu a fost internată și nu s-a făcut dovada absenței sale de la adresa de la care au fost citați, la indicarea debitorilor înșiși.
Pe cale de consecință, constatându-se că procedura de citare s-a făcut în fața instanței de apel cu respectarea condițiilor impuse de art. 90 alin. (1) și urm. C. proc. civ., critica recurenților cu privire la acest aspect va fi găsită ca nefondată.
Nu este fondată nici critica referitoare la respectarea principiului contradictorialității dezbaterilor deoarece, absența debitorilor la dezbaterea în fond a apelului, se datorează culpei acestora și nu vreunui viciu de procedură.
Cât privește necomunicarea întâmpinării, se constată că dispozițiile art. 115 și urm. C. proc. civ. nu prevăd nici o sancțiune procedurală pentru situația în care acest act nu a fost comunicat așa încât, nici această critică nu este întemeiată cu atât mai mult cu cât, intimații nu au depus acte noi și nici nu au formulat apărări cu excepții care să nu fi fost cunoscute apelanților.
Nu este fondată nici critica referitoare la greșita nereținere de către instanța de apel, a lipsei calității procesuale pasive a apelanților, decurgând din faptul închirierii imobilului în favoarea numitei M.C. Ala după cum corect reține instanța de apel, această persoană este fiica recurenților, iar contractul, a cărui dovadă nu a fost făcută, s-a încheiat evident, pro causa având în vedere calitatea în raport cu debitorii, a persoanei beneficiare.
în condițiile în care încheierea contractului nu a fost dovedită și în condițiile în care, debitorii aveau obligația de a preda bunul ipotecat, această obligație le este lor opozabilă și drept urmare, în intervalul cuprins între încuviințarea executării și finalizarea acestei executări, aceiași debitori trebuiau să se abțină de a încheia acte juridice de natură a împiedica ori îngreuna executarea.
Prin urmare, obligația de predare a bunului revine debitorilor în raport cu care s-au încheiat actele de executare conform art. 572 C. proc. civ. și nu altor persoane cărora debitorii le-au cedat folosința bunului, ulterior adjudecării acestuia de către creditor deoarece operațiunea debitorilor are un caracter evident de fraudare a intereselor creditorilor.
Fiind stabilită corect și calitatea procesuală pasivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel încât, nefiind îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., calea de atac exercitată de către debitori a fost respinsă conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5167/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5222/2005. Civil → |
|---|
