ICCJ. Decizia nr. 5556/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5556
Dosar nr. 10619/1/2005
Nr. vechi 2559/200.
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 555 din 8 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 514/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.M., obligând pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să procedeze la soluţionarea notificării nr. 3100 din 10 martie 2001, depusă de reclamantă în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Municipiul Bucureşti, potrivit deciziei civile nr. 1441/A din 15 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 3196/civ/2004.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele au reţinut următoarele:
Reclamanta a înregistrat la Primăria Municipiului Bucureşti notificarea nr. 3100/10 august 2001 pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 410,50 mp, situat în Bucureşti, sector 1, anexând şi acte doveditoare; ulterior a depus al doilea exemplar al actelor necesare soluţionării notificării, în copie legalizată, documente înregistrate sub nr. 15473 din 7 septembrie 2001.
Pârâta nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, criticând-o ca fiind „netemeinică" şi nelegală, cu motivarea că instanţa a interpretat eronat art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum şi „actele aflate în dosar", în sensul că termenul de 60 de zile de soluţionare a cererii „este un termen de recomandare, depăşirea lui poate fi sancţionată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unităţii, deţinătoare, în măsura în care a fost depăşit în mod culpabil, iar persoana îndreptăţită face dovada existenţei unui prejudiciu, care nu a fost dovedit în cauză, sub acest aspect acţiunea fiind inadmisibilă".
Recursul este nefondat.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 instituie în termeni imperativi obligaţia entităţii investite cu soluţionarea cererii de restituire în natură a unui imobil preluat abuziv de stat, de a se pronunţa prin decizie/dispoziţie motivată asupra notificării, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.
Recurentul nu contestă situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare, respectiv împrejurarea că intimata-reclamantă a depus actele necesare soluţionării notificării în cursul anului 2001, cu mult timp anterior promovării cererii de chemare în judecată (9 ianuarie 2004), însă pretinde, contrar dispoziţiilor art. 1073 C. civ., art. 21 din Constituţia României, prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, inadmisibilitatea acţiunii având ca obiect obligaţia de a face.
Obligaţia cu caracter civil prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-ar admite că termenul de 60 de zile prescris de lege ar fi un termen de recomandare, nu este o obligaţie potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreţionară a unităţii deţinătoare a imobilului solicitat, astfel încât, indiscutabil, nesocotirea acestei obligaţii, deschide persoanei îndreptăţite (titularul notificării) accesul la justiţie pentru a solicita instanţelor judecătoreşti pronunţarea unei hotărâri de obligare a unităţii deţinătoare la soluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 1441/A din 15 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5612/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5549/2005. Civil → |
|---|
