ICCJ. Decizia nr. 5583/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2003 reclamantul R.D.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea din Pitești pentru a fi obligată să emită o decizie motivată privind notificarea ce i-a înaintat-o prin care solicită restituirea în natură a suprafeței de teren de 60 mp situată în municipiul Pitești. A mai solicitat ca în caz de refuz pârâta să fie obligată la daune cominatorii în cuantum de 150.000 lei pe fiecare zi de întârziere.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost proprietarul unui imobil (construcție și teren în suprafață de 460 mp) ce a fost situat în municipiul Pitești. în anul 1988, ca urmare a unui decret de expropriere, construcția a fost demolată, iar terenul a fost dat în administrarea Universității din Pitești. în temeiul Legii nr. 18/1991, autoritatea locală i-a recunoscut dreptul de proprietate în limita dreptului pretins fiind pus în posesie cu alte loturi de teren însumând 400 mp, conform titlului de proprietate nr. 25839 din 29 octombrie 1993.
în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificare, a solicitat Universității Pitești restituirea diferenței de 60 mp de teren până la întregirea suprafeței totale de 460 mp și cu toate că notificarea a depus-o în luna septembrie 2001, nu a primit nici un răspuns, aceasta refuzând să emită decizie motivată privind restituirea în natură a suprafeței de teren menționată care este liberă.
Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 300 din 29 octombrie 2003, a respins cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului este inadmisibilă în condițiile Legii nr. 10/2001, întrucât vizează situația juridică a unui teren ce nu poate fi restituit în natură datorită construcțiilor existente pe el, dar pentru care s-a acordat teren de schimb în baza Legii nr. 18/1991.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 251 A din 12 februarie 2004, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă ca în termen de 60 zile de la data comunicării prezentei decizii, să emită decizie sau dispoziție motivată având ca obiect soluționarea cererii de restituire în natură formulată de reclamantul R.D.V. prin notificarea din 24 septembrie 2001.
A obligat pe pârâtă la 150.000 lei pentru fiecare zi de întârziere daune cominatorii.
A obligat pe pârâtă la 1.400.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, în primă instanță și în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat în limitele obiectului cererii dedusă judecății încălcând prevederile art. 129 C. proc. civ.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Universitatea Pitești, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susține, astfel, că instanța de apel a nesocotit prevederile art.22 din Legea nr. 10/2001, conform cărora "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Precizează că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire curge, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare.
Cum, reclamantul nu a depus actul doveditor al dreptului de proprietate cu privire la imobil, termenul de 60 de zile nu a putut fi respectat.
Recursul este nefondat.
într-adevăr, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz" de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din textul de lege menționat rezultă, așadar, obligația unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau de la data depunerii actelor doveditoare.
în speță, notificarea reclamantului a fost înregistrată la recurentă la data de 24 septembrie 2001, iar prin petiția înregistrată la aceasta sub nr. 10155 la data de 4 decembrie 2002 anexează actul doveditor, respectiv decizia civilă nr. 911 din 22 iunie 1978 a Tribunalului județean Argeș. Recurenta este obligată (în ambele ipoteze) să emită o decizie sau dispoziție motivată, de admitere sau de respingere a cererii.
Cum, recurenta nu s-a conformat dispoziției legale menționate, refuzând să răspundă solicitării adresate pe cale de notificare, în mod just instanța de apel a apreciat că reclamantul, persoană îndreptățită, se poate adresa justiției pentru ca pârâta să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege.
Constatând că instanța de fond a făcut aprecieri cu privire la situația juridică a terenului în litigiu, deși aceasta nu forma obiectul litigiului, în mod just instanța de apel a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și a soluționat apelul reclamantului în limitele obiectului cererii dedusă judecății, respectiv obligarea pârâtei de a răspunde la notificarea formulată.
De altfel, prin decizia nr. 273 din 16 martie 2004 depusă în recurs, pârâta s-a conformat deciziei instanței de apel, așa încât, recursul său apare ca lipsit de interes.
Drept urmare, pentru toate considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5580/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5576/2005. Civil → |
|---|
