ICCJ. Decizia nr. 5685/2005. Civil

Prin sentința nr. 33 din 10 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta SC V. SA Panciu împotriva pârâtei Agenția Domeniilor Statului, a fost obligată pârâta către reclamantă la 21.627.619.799 lei reprezentând contravaloare investiții și la 240.921.198 lei cheltuieli de judecată.

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 110 din 21 august 2003 a anulat ca netimbrat apelul.

Instanța de apel a reținut, verificând îndeplinirea cerințelor de timbrare a apelului că pârâta a formulat contestație împotriva taxei judiciare de timbru, care a fost soluționată de Consiliul local, fiind respinsă și nu s-a putut face dovada că s-a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3566 din 6 august 2003, emisă de Primarul Municipiului Galați , drept urmare a anulat apelul ca netimbrat.

împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea, ori aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 10, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate și art. 304 pct. 5 din același cod, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Prin încheierea din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Galați a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a timbra apelul cu suma de 120.460.599 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar.

Contestația formulată de pârâtă împotriva acestei măsuri a fost soluționată de Consiliul local Galați, care, prin dispoziția nr. 3566 din 6 august 2003, a respins-o.

Pentru termenul din 21 august 2003 pârâta a depus o cerere prin care a solicitat, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă de către Judecătoria Galați a pricinii ce are drept obiect anularea dispoziției nr. 3566 din 6 august 2003 emisă de Primarul Municipiului Galați.

Instanța de apel, la termenul din 21 august 2003, reținând că reprezentantul pârâtei nu poate face dovada dacă a fost contestată decizia amintită, a respins cererea de suspendare a judecății și a anulat apelul ca netimbrat.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că pârâta nu poate face dovada existenței acestei judecăți, întrucât, din documentele prezentate reiese că cererea de chemare în judecată a Agenției Domeniilor Statului prin care solicită anularea Dispoziției nr. 3566/2003 se află la fila 75 din dosar.

De asemenea, din aceste înscrisuri rezultă că pârâta a transmis acțiunea prin poștă, cu confirmare de primire, în data de 20 august 2003, fiind primită la Judecătoria Galați la 22 august 2003.

Or, în acest context în care situația nu era lămurită, instanța putea acorda un termen scurt pentru a se verifica toate susținerile pârâtei.

în consecință, față de cele de mai sus, recursul a fost admis, a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte susțineri ale recurentei, ca apărări de fond.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5685/2005. Civil