ICCJ. Decizia nr. 5796/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr. 159 din 8 ianuarie 2004, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Ploiești constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Ploiești, compus din teren, în suprafață de 78 mp și construcția edificată pe acest teren.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1966 a primit un ordin de repartiție de la Primăria municipiului Ploiești pentru acest teren pe care a edificat construcția fără autorizația de construcție.
Reclamantul a mai arătat că din anul 1966 a primit un ordin de repartiție de la Primăria Municipiului Ploiești pentru acest teren pe care a edificat construcția fără autorizație de construire.
Reclamanta a mai arătat că din anul 1966 până în prezent a stăpânit imobilul în litigiu, în mod public și sub nume de proprietar, astfel încât, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani.
în drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispoziția art. 1847 C. civ.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din 14 aprilie 2004 instanța a pus în discuție necesitatea administrării probei cu martori, dar reclamantul a declarat că nu înțelege să solicite administrarea acestei probe și nici a altor probatorii.
Prin sentința civilă nr. 3157 din 14 aprilie 2004 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul nu a produs nici un fel de probe în susținerea acțiunii, deși îi revenea sarcina probei, în baza art. 1169 C. civ.
Apelul declarat de reclamantul B.D. împotriva acestei sentințe pronunțate de Judecătoria Ploiești, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 2266 din 24 august 2004.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul B.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de apel ca de altfel și cea de fond, a greșit, neținând cont de faptul că este proprietar al imobilului în cauză, l-a posedat de mai bine de 30 de ani, nefiind tulburat în dreptul său este trecut în rolul de la Primărie, a achitat impozitul și taxele, la zi și terenul îl obținuse de la Primăria localității, în urma unei repartiții.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea inițială, recurentul-reclamant a solicitat instanței să constate că este proprietarul imobilului din Ploiești, județul Prahova.
în susținerea acțiunii, a depus la dosar o adresă, în copie, prin care fostul Consiliu Popular al municipiului Ploiești, Serviciul de Arhitectură și Sistematizare îi comunica, că la cererea sa, i s-a aprobat atribuirea unui teren pentru construirea unei locuințe în regie proprie și îl invita ca până la 30 aprilie 1970, orele 10 să se prezinte la Secția de Arhitectură, pentru a ridica decizia de atribuire a terenului repartizat, în caz contrar, aceasta urmând a fi anulată. De asemenea, a mai depus o adeverință de la Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului din care rezultă că figurează cu o clădire cu valoare de impunere de 243,190.500 lei, impus în baza declarației nr. 43.919 din 18 ianuarie 1999.
Solicitându-i-se de către instanță, în ședința publică din 14 aprilie 2004 să dovedească cu acte și martori, cu ce titlu a dobândit terenul, că este cel care a edificat construcția, eventual autorizația de construcție, faptul că a stăpânit imobilul ca proprietar, fără să fie tulburat în dreptul său și alte elemente relevante pentru a i se recunoaște un drept de proprietate asupra imobilului, acesta a refuzat a face vreo probă, limitându-se a solicita admiterea acțiunii.
Or, în aceste condiții, în care în afara unor obligații, nu se administrează probe pertinente și concludente, cu care alegațiile să fie dovedite, în mod corect prima instanță i-a respins acțiunea iar instanța de apel a confirmat soluția.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5798/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5783/2005. Civil → |
|---|
