ICCJ. Decizia nr. 5798/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 11/2004, reclamantul H.A. a chemat în judecată civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 49.500.000 lei daune materiale și 2.000.000.000 lei daune morale.
în motivarea acțiunii a arătat că la data de 25 mai 2003, în baza ordonanței și mandatului de arestare preventivă nr. 899/P/1991 a fost arestat și pus în libertate la 10 decembrie 2002 în baza sentinței penale nr. 258/2002 a Tribunalului Buzău, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzute de art. 174,art. 175 lit. a) C. pen., reținându-se că ar fi comis infracțiunea de omor împotriva tatălui său, împrejurare care i-a provocat importante daune morale și materiale, amplificate de publicitatea care s-a făcut acestui caz. în această situație, i se cuvine echivalentul salariului neîncasat pe perioada 25 iunie 2002, dată la care a fost arestat până la 6 iunie 2003, când s-a angajat și suma de 2.000.000.000 lei daune morale.
După administrarea probelor, Tribunalul Buzău a pronunțat sentința civilă nr. 215 din 21 aprilie 2004, prin care, admițând, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului daune materiale în sumă de 33.533.973 lei reprezentând salariul neîncasat și 600.000.000 lei daune morale plus 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat reținându-se în rechizitor că, la 11 decembrie 1991 între reclamant și tatăl său a avut loc un conflict, reclamantul care, se afla în stare de ebrietate, căzând pe stradă, iar tatăl său, încercând să-l ridice, a fost lovit mortal de acesta cu un cuțit în piept, după care l-a lăsat sprijinit de un gard și a revenit ulterior afirmând că tatăl său și el au fost atacați de un necunoscut.
S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 258 din 10 decembrie 2002 reclamantul-inculpat, în acel dosar, a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., reținându-se în considerentele hotărârii că s-a făcut o interpretare greșită a probelor, el fiind pus în libertate, la 10 decembrie 2002, după ce a stat în arest, din data de 25 mai 2002.
Tribunalul a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale reprezentând salariul pe care l-ar fi realizat în perioada de la arestare și până la reîncadrarea efectivă în muncă, calculate conform salariului pe care acesta l-ar fi primit de la societatea unde urma să se angajeze, iar în privința daunelor morale, s-a apreciat că și acestea i se cuvin, avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamant, în urma arestării, importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute de reclamant, avându-se în vedere în același timp și faptul că aceste daune morale nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără just temei.
Sentința a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, de D.G.F.P. Buzău, în numele Ministerului Finanțelor Publice și de reclamant, toți considerând-o nelegală și netemeinică.
Atât Parchetul cât și D.G.F.P. Buzău au susținut, în esență, că în cauză se impunea respingerea acțiunii, întrucât, în privința daunelor materiale nu s-a făcut dovada că la momentul arestării, reclamantul era angajat, existând dovezi numai în sensul că acesta era în probă, la o societate comercială și în cazul angajării ar fi primit un salariu de aproximativ 3.000.000 lei lunar, că, mai mult decât atât, la data de 1 mai 2002, reclamantului i se desfăcuse contractul de muncă, în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, astfel că instanța a stabilit despăgubirile materiale, în mod subiectiv și arbitrar, fără dovezi certe, cu privire la existența unui prejudiciu material efectiv.
S-a mai susținut de ambele apelante că nu se impunea a se acorda reclamantului nici daunele morale, pentru că nu s-a dovedit un prejudiciu moral, instanța neavând în vedere criteriile impuse de practică și doctrină, referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic și psihic, valorile morale lezate, consecințele vătămării suferite, comportamentul reclamantului desprins din derularea anchetei, faptul că același reclamant a implicat, în cauză, în mod conștient, două persoane, pe care le-a indicat ca martori ai infracțiunii.
Au susținut aceste apelante că prin acordarea despăgubirilor morale, s-a ajuns la o îmbogățire fără just temei a reclamantului, ignorându-se art. 504 și urm. C. proc. pen.
în plus, Parchetul a susținut și o altă critică în sensul că pricina nu putea fi soluționată fără atașarea dosarului penal.
La rândul său, reclamantul a susținut că despăgubirile materiale au fost calculate greșit față de perioada cât a fost arestat și până la încadrarea efectivă în muncă, iar daunele morale i-au fost acordate într-un cuantum prea mic față de suferința sa determinată de arestarea nelegală, din impactul pe care presupusa sa faptă, reținută în sarcina sa, în raport cu rudele sale, cu cei apropiați și cu societatea, în general, față de stigmatul la care a fost supus și care, îl va însoți tot restul vieții.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 2846 din 10 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de D.G.F.P. Buzău pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 215 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Buzău.
A admis apelul declarat de H.A. împotriva aceleiași sentințe și, în consecință:
A schimbat sentința în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor civile materiale la suma de 38.125.000 lei și al daunelor morale, la 1.000.000.000 lei.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța de control judiciar a reținut din examinarea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău de D.G.F.P. Buzău, pentru Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate, în timp ce al reclamantului este întemeiat, pe considerentele ce se vor arăta, în continuare, astfel:
în ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, se constată că prima critică este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a atașat dosarului de față și dosarul penal, astfel că nu se poate susține că s-au încălcat aspectele de ordin procedural.
Cea de a doua critică este de asemenea, neîntemeiată, întrucât instanța de fond, în mod corect, a dispus obligarea Statului Român la plata daunelor morale reprezentând salariul pe care reclamantul l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost arestat.
Este adevărat că la data de 1 mai 2002, acestuia i se desfăcuse contractul de muncă la R. SA Buzău în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, dar la momentul arestării, el era în probă de lucru la SC L.P.I. SA Buzău, societate care a comunicat instanței că dacă nu intervenea arestarea, reclamantul ar fi fost angajat la această societate și ar fi primit un salariu de 3.050.000 lei.
în aceste condiții nu se poate susține că nu i se cuveneau reclamantului daunele materiale, întrucât a făcut dovada că era în probă de lucru și urma să se angajeze, după cum nu se poate susține că daunele materiale au fost calculate în mod subiectiv și arbitrar, existând dovada că acesta ar fi beneficiat de un salariu de încadrare în sumă de 3.050.000 lei
întemeiată este și susținerea referitoare la faptul că în mod greșit s-au acordat reclamantului daunele morale și aceasta întrucât s-a făcut dovada că reclamantul a stat arestat preventiv în perioada 25 mai 2002 până la data de 10 decembrie 2002, timp în care, în mod cert, acesta a avut de suferit, fiindu-i lezate demnitatea, onoarea și libertatea.
Instanța de fond a avut în vedere toate aceste aspecte, astfel că, sub toate aspectele invocate, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău este neîntemeiat, urmând a fi respins, ca atare, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ.
Pentru aceleași considerente, urmează a se respinge și apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, această apelantă formulând aceleași critici ca și Parchetul.
în ceea ce privește apelul declarat de reclamant, se constată că:
Instanța i-a acordat acestuia daune materiale pe perioada cuprinsă între momentul arestării sale, respectiv 25 mai 2002 și până la reîncadrarea efectivă în muncă, care, s-a produs la data de 6 iunie 2003, perioadă pentru care s-au calculat daunele materiale, pentru considerentele indicate cu ocazia analizei apelului Parchetului.
Instanța de fond, însă, a greșit atunci când a calculat aceste daune, întrucât din actul de la fila 38, dosar fond, rezultă că reclamantul apelant ar fi beneficiat de un salariu de 3.050 lei lunar ceea ce înseamnă că pe perioada de 1 an și 2 săptămâni, scursă între momentul arestării și angajarea în muncă, i se cuveneau despăgubiri în cuantum de 38.125.000 lei și nu 33.533.973 lei, cum a stabilit instanța de fond, în urma unei erori de calcul.
Sub acest aspect, apelul este întemeiat, urmând a se schimba soluția și a se reține drept cuantum al despăgubirilor materiale suma de 38.125.000 lei.
Cât privește daunele morale, se constată că instanța de fond a fost preocupată să stabilească un cuantum care să respecte cerințele practicii și doctrinei.
Având în vedere însă, că arestarea nelegală a produs reclamantului suferință morală și psihică, că în sarcina acestuia se reținuse uciderea propriului tată, că stigmatul aplanat asupra reclamantului, va dăinui multă vreme, că acesta a avut un impact moral și social deosebit asupra reclamantului, se apreciază că daunele morale trebuiau stabilite la suma de 1.000.000.000 lei, avându-se în vedere în același timp și faptul că prin acordarea lor nu trebuie să se realizeze pentru reclamant o îmbogățire fără just temei.
Sub acest aspect, sentința urmează a fi schimbată în sensul de a se stabili cuantumul daunelor morale la suma de 1 miliard, considerente în baza cărora urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., să se admită apelul reclamantului în sensul celor arătate.
Urmează a se lua act de declarația apelantului reclamant că nu solicită cheltuieli de judecată.
împotriva acestei din urmă decizii în termen legal, au declarat recursuri H.A., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, D.G.F.P. Buzău, în numele Ministerului Finanțelor Publice, pe bază de mandat special și Ministerul Finanțelor Publice.
în recursul său, H.A. invocă art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și critică hotărârea, care i-a acordat doar 1.000.000.000 lei daune morale.
Solicită schimbarea hotărârii în sensul acordării sumei de 2.000.000.000 lei daune morale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești critică hotărârea, susținând că în mod greșit instanța de apel i-a acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 38.125.000 lei daune materiale și de 1.000.000.000 lei, daune morale.
Se susține că, în speță, calcularea daunelor materiale s-a făcut cu încălcarea art. 504 alin. (3) C. proc. pen., reclamantul nefiind încadrat în muncă, în momentul arestării, așa cum cere legea și că de asemenea, i s-au acordat daune morale, fără să fi fost dovedite.
Aceleași critici le aduce hotărârii atacate și D.G.F.P. Buzău pentru Ministerul Finanțelor și Ministerul Finanțelor.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește aprecierea solicitărilor reclamantului s-a făcut în mod judicios, ținându-se seama de banii pe care acesta îi putea câștiga în ipoteza în care n-ar fi fost arestat și de suferințele, disconfortul și umilințele cărora le-a fost supus, prin arestare, în condițiile în care era nevinovat și, totuși, i se impută o infracțiune deosebit de gravă și dezonorantă.
Modul de calcul al despăgubirilor materiale este obiectiv realizat și de natură a-i dat cât de cât satisfacție pentru perioada cât fiind lipsit de libertate, nu și-a putut câștiga existența, conform propriei hotărâri. La fel de judicios, ținând seama de toate elementele cu relevanță, au fost stabilite și daunele morale cuvenite reclamantului. Cuantumul acestora, de 1.000.000 lei se apreciază ca fiind rezonabil și de natură a acoperi prejudiciul moral și psihic, suferit de reclamant.
în aceste condiții, recursul reclamantului nu poate fi primit, și a fost respins, ca nefondat.
Nefondat este și recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Faptul că în momentul arestării, reclamantul nu era încadrat în muncă cu contract de muncă pe perioada nedeterminată, nu constituia temei pentru a i se recunoaște dreptul la despăgubiri materiale atâta timp cât acesta a dovedit că era angajat în perioada de probă și există oportunitatea angajării lui, la sfârșitul perioadei de probă, cu un salariu de 3.050.000 lei lunar. Tot așa, în raport cu valoarea incomensurabilă a libertății, suma de 1.000.000.000 lei daune morale, nu este de loc excesivă, de natură a-l îmbogăți pe reclamant, fără justă cauză ci, dimpotrivă, este o sumă responsabilă, menită a-i repara, cât de cât, suferințele îndurate în perioada lipsirii abuzive de libertate.
Rezultă, din cele spuse, că și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nefondat și a fost respins, ca atare.
în sfârșit, pentru aceleași argumente, pentru care nu poate fi primit recursul Parchetului, și recursurile D.G.F.P. Buzău și al Ministerului Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5799/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5796/2005. Civil → |
|---|
