ICCJ. Decizia nr. 5780/2005. Civil
Comentarii |
|
Curtea de Apel Craiova, cu decizia civilă nr. 4597 din 19 decembrie 2003 a respins cererea de revizuire formulată de B.G.C. împotriva deciziei civile nr. 2345 din 30 iunie 2003 pronunțată de aceeași curte, cu motivarea ca decizia a cărei revizuire se cere este pronunțată într-o contestație în anulare și nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 30 iunie 2005 a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea recursului în lipsă și depune taxa judiciară de timbru, fără a motiva recursul.
S-a pus în discuție din oficiu, nulitatea recursului.
Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii (art. 301).
Cum recurentul nu a motivat recursul, și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și în afara termenului legal, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a fost constatat nul recursul declarat de B.G.C. împotriva deciziei civile nr. 4597 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.
← ICCJ. Decizia nr. 5772/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5765/2005. Civil → |
---|