ICCJ. Decizia nr. 613/2005. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 613.
Dosar nr. 27762/1/2005
Nr. vechi 11300/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 26 mai 2004 reclamantul Primarul sectorului 4 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza principiului îmbogăţirii fără just temei, să fie obligaţi la plata sumei de 28.964.470.513 lei cu titlu de daune.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat următoarea situaţie de fapt:
Prin Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 Consiliul General al Municipiului Bucureşti a dispus reorganizarea instituţiei Administraţia Străzilor şi transmiterea activităţii acesteia în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor nr .1-6 ale municipiului Bucureşti. Administraţia Străzilor şi-a încetat activitatea începând cu data de 1 ianuarie 2003, iar activitatea ei a fost preluată de Consiliile Locale ale Sectoarelor Municipiului Bucureşti.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 25 din 28 ianuarie 2003 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor şi cheltuielilor bugetului local al municipiului Bucureşti pe anul 2003, a fost alocată bugetului Consiliului Local al sectorului 4 suma de 290.000.000 mii lei pentru finanţarea activităţilor descentralizate, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 239/2002 şi art. 6 din Hotărârea aceluiaşi organ nr. 240/2002.
În perioada în care străzile se aflau în administrarea Consiliilor Locale ale sectoarelor, ţinând seama de starea extrem de precară a carosabilului, reclamantul Primarul sectorului 4 a organizat proceduri de achiziţie publică în vederea reparării sistemelor rutiere, proceduri finalizate la data de 14 aprilie 2003, când s-au încheiat contractele de execuţie de lucrări menţionate şi anexate acţiunii.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 81/2003 a fost abrogată Hotărârea nr. 240/2003, astfel încât, începând cu data de 15 aprilie 2003, Administraţia Străzilor a funcţionat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. De asemenea, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 102 din 10 aprilie 2003, a fost abrogat art. 3 din Hotărârea aceluiaşi organ nr. 25/2003 prin care se aloca bugetului Consiliului local Sector 4 suma de 290.000.000 mii lei pentru finanţarea activităţilor descentralizate conform art. 6 din Hotărârea nr. 240/2002.
La solicitarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti fondurile alocate reclamantului prin Hotărârea nr. 25/2003 în vederea reabilităţii străzilor au fost transmise Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin Hotărârea Consiliului Local al sectorului 4 nr. 75 din 22 aprilie 2003 privind prima rectificare a bugetului local al sectorului 4 pe anul 2003.
În vederea realizării contractelor de reabilitare a străzilor încheiate de reclamantă cu SC R. SRL, SC T.R. SRL şi SC A.P.P.P. 4 SA, Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167 din 27 noiembrie 2003 prin care a aprobat alocarea sumei de 28.964.470.513 lei din bugetul Consiliului Local al sectorului 4, în scopul achitării lucrărilor de reparaţii care au făcut obiectul contractelor, plăţi efectuate şi nerestituite de pârâţi, astfel că bugetul acestora s-a mărit pe seama bugetului reclamantului, care s-a diminuat în aceeaşi proporţie.
Prin întâmpinarea din data de 10 septembrie 2004 pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat respingerea acţiunii, formulându-şi următoarele apărări: prin Hotărârea nr. 81 din 10 aprilie 2003 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost abrogată Hotărârea nr. 240/2002 a aceluiaşi consiliu, astfel încât începând cu data de 15 aprilie 2003 serviciul Administraţia Străzilor a funcţionat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti; ulterior acestei Hotărâri adoptată la 10 aprilie 2003, la data de 14 aprilie 2003, reclamantul a organizat proceduri de achiziţie publică în vederea reparării sistemelor rutiere, încheind mai multe contracte de execuţie de lucrări şi a susţinut că valoarea acestora s-ar ridica la suma de 28.964.470.513 lei; deoarece aceste contracte s-au încheiat ulterior Hotărârii nr. 81/2003, prin care s-a abrogat Hotărârea nr. 240/2002, rezultă că reclamantul a încheiat aceste contracte cu rea-credinţă, la o dată ulterioară adoptării hotărârii prin care s-a decis asupra reîntoarcerii serviciului Administraţiei Străzilor în subordinea pârâtului; mai mult, pârâtul s-a apărat că Hotărârea nr .240/2002, prin care s-a transmis sectoarelor 1-6 activitatea Serviciului Administraţia Străzilor, nu şi-a produs efectele întrucât aceasta a fost atacată în justiţie, la instanţa de contencios administrativ, Tribunalul Bucureşti dispunând prin încheierea din 20 decembrie 2002 suspendarea hotărârii până la soluţionarea acţiunii în anularea acesteia, iar sentinţa nr. 1356 din 21 martie 2003, dată pe fond de această instanţă, a fost atacată cu recurs de către pârât, astfel că pe parcursul soluţionării litigiului Hotărârea nr. 240/2002 nu a produs efecte.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 902 din 28 octombrie 2004, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut şi motivat că prin încheierea din 20 decembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 4023/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, a dispus suspendarea Hotărârii nr. 240 din 24 octombrie 2002, până la soluţionarea acţiunii în anularea acesteia. Măsura suspendării s-a menţinut până la data de 17 aprilie 2003 când s-a respins recursul promovat împotriva încheierii de şedinţă anterior menţionată.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 nu producea efecte la data când reclamanta a organizat procedura de achiziţie publică şi a încheiat contractele de execuţie de lucrări, astfel că nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între reducerea patrimoniului reclamantului şi sporirea patrimoniului pârâţilor, condiţie esenţială pentru incidenţa instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză.
Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 1204 din 23 iulie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Primarul sectorului 4 Bucureşti care a susţinut că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii, deoarece: Hotărârea nr. 81 din 10 aprilie 2003 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care s-a abrogat Hotărârea nr.240/2003, iar Serviciul Administraţia Străzilor a fost preluat de Consiliul General, a fost comunicată recurentului în data de 17 aprilie 2003; Hotărârea aceluiaşi consiliu nr. 102 din 10 aprilie 2003 prin care se abroga măsura alocării către bugetul reclamantului a sumei de 290.000.000 mii lei, a fost comunicată recurentului în data de 18 aprilie 2003, potrivit adresei nr. 10783; în atari condiţii, la data de 27 noiembrie 2003, Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167 prin care s-a aprobat alocarea sumei de 28.964.470.513 lei din bugetul local în scopul achitării lucrărilor de reparaţii, astfel că pârâţii sunt datori a-i restitui reclamantului această sumă.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
În justificarea demersului său judiciar, reclamantul a afirmat că prin Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a dispus reorganizarea serviciului Administraţia Străzilor şi retransmisia activităţii acestuia, prin descentralizare, consiliilor locale ale sectoarelor nr.1-6 ale municipiului Bucureşti. De asemenea, a mai susţinut reclamantul că, printr-o altă Hotărâre nr. 25 din 28 ianuarie 2003, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a decis repartizarea pe bugete componente a veniturilor şi cheltuielilor bugetului local al municipiului Bucureşti pentru finanţarea activităţilor descentralizate, reclamantului fiindu-i alocată suma de 290.000.000 mii lei. În vederea executării acestor hotărâri, reclamantul pretinde că a organizat proceduri de achiziţie publică în vederea reparării sistemelor rutiere, că a încheiat cu diferite societăţi specializate contracte de execuţie de lucrări, pentru care a plătit din bugetul său suma de 28.964.470.513 lei, deşi, prin hotărâri distincte, pârâţii au revenit asupra măsurilor iniţiale, atât cu privire la subordonarea serviciului Administraţia Străzilor, cât şi cu privire la sumele alocate pentru finanţarea activităţilor descentralizate, în sensul preluării acestora tot de către pârâţi.
Confruntaţi cu acţiunea reclamantului, întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, pârâţii s-au apărat în sensul că reclamantul a dat dovadă de rea-credinţă deoarece a organizat proceduri de achiziţie publică în vederea reparării sistemelor rutiere şi a încheiat mai multe contracte de execuţie de lucrări după ce pârâţii au adoptat hotărâri prin care s-a decis reîntoarcerea serviciului Administraţiei Străzilor în subordinea pârâţilor şi s-au preluat sumele date iniţial pentru finanţarea serviciilor descentralizate. Mai mult, pârâţii s-au apărat că Hotărârea nr. 240/2002 nici nu a produs efecte întrucât a fost atacată în contencios administrativ, iar instanţa a dispus suspendarea ei până la soluţionarea procesului.
Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit considerat, de doctrină, în unanimitate, ca izvor distinct de obligaţii şi consacrat ca atare de jurisprudenţă. Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.
Pentru a fi intentată, cu succes, acţiunea în restituire (actio de in rem verso), atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, a.
impus pe lângă alte condiţii juridice şi trei condiţii materiale: mărirea unui patrimoniu, micşorarea, ca o consecinţă, a altui patrimoniu şi existenţa unei legături între sporirea şi diminuarea celor două patrimonii, în sensul că ambele fenomene (sporirea şi micşorarea) să fie efectul unei cauze unice. Contrar celor reţinute, de altfel, greşit de către cele două instanţe, pentru intentarea acţiunii în restituire, nu se cere o legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt, căci o astfel de legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei, pe când mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt au o cauză unică, un fapt juridic sau un eveniment.
În speţă, această cauză unică a constituit-o cele două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care s-a dispus transmiterea activităţii Administraţiei Străzilor către sectoare (inclusiv către sectorul 4) şi prin care s-au repartizat, pe bugete componente, veniturile şi cheltuielile municipale, pentru finanţarea activităţilor descentralizate, fiind fără relevanţă că, ulterior, pârâţii au revenit asupra acestor măsuri, după cum este fără importanţă pentru instituţia juridică analizată dată la care reclamantul a încheiat contractele pentru execuţia lucrărilor şi dacă în raport de această dată, a fost de bună sau rea-credinţă, ori că efectele hotărârii de descentralizare ale activităţilor de reparaţii stradale au fost suspendate de justiţie.
Important în proces era de a se stabili, pe bază de probe, că reclamantul a executat, aşa cum pretinde, acele lucrări şi că a plătit, din buget propriu, pe executanţii lucrărilor, suferind astfel o diminuare a patrimoniului său, deoarece atari lucrări erau cuprinse înainte de descentralizarea activităţilor în planul de execuţie al pârâţilor, pe care ei trebuiau să-l pună în practică şi neîndeplinindu-l ca urmare a repartizării lucrărilor la sectoare, se pretinde că au dobândit un spor de patrimoniu ca urmare a nerestituirii preţului lucrărilor către reclamant.
Întrucât şi o hotărâre judecătorească poate constitui temei pentru mărirea unui patrimoniu, tot astfel şi hotărârea unui organ al administraţiei de stat poate reprezenta o asemenea cauză, dacă prin simpla ei emitere a creat totuşi un dezechilibru patrimonial, trebuind să se recunoască dreptul la acţiune al celui care, prin executarea lucrărilor de reparaţii care până l.
data hotărârii cădeau în sarcina pârâţilor, şi-a micşorat patrimoniul cu sumele pe care pârâţii trebuiau să le suporte drept cost al acestor lucrări.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul reclamantului, se vor casa hotărârile date în cauză urmând ca în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză de specialitate, să se stabilească ce lucrări rutiere a executat reclamantul în temeiul Hotărârii nr. 240 din 24 octombrie 2002, dacă aceste lucrări erau prevăzute şi necesare, ce sume a cheltuit pentru plata lor şi din ce buget au fost suportate, pentru a se putea stabili, pe bază de probe certe, dacă reclamantul a suferit o micşorare a patrimoniului său, corelativ cu sporirea patrimoniului pârâţilor şi în ce proporţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Primarul sectorului 4 Bucureşti împotriva deciziei nr. 1204 din 23 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 902 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6113/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5982/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
