ICCJ. Decizia nr. 6177/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6177
Dosar nr. 16581/2/2005
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată de către contestatorii C.M. şi C.V. înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, sub nr. 2568/2004, aceştia au solicitat anularea deciziei nr. 115 din 28 septembrie 2004 emisă de intimata A.V.A.S. şi obligarea acesteia la plata despăgubirilor cuvenite pentru preluarea abuzivă de către stat a mai multor bunuri imobile indicate în cerere.
Notificarea a fost trimisă Prefecturii Neamţ care şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea intimatei din prezentul dosar, acţionar majoritar al deţinătoarei SC R. SA Roznov. Societatea respectivă a fost lichidată, însă A.V.A.S. cu rea credinţă a emis Decizia contestată prin care şi-a declinat competenţa în favoarea acestei societăţi, deşi deţinea un procent de 76,5318 % din capitalul social.
Prin sentinţa civilă nr. 23 F din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, conform cărora imobilele preluate abuziv de către stat şi deţinute la data intrării în vigoare a legii menţionate de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar vor fi restituite în natură persoanei îndreptăţite prin dispoziţie sau decizie motivată a organelor de conducere a unităţii deţinătoare.
În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
În cazul înstrăinării bunului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, aceste despăgubiri se acordă tot de către unitatea care a deţinut imobilul. Din această perspectivă, în fapt tribunalul a reţinut că SC R. SA a înstrăinat imobilul, atelierul Butoiul I împreună cu terenul aferent a fost înstrăinat către o altă societate comercială.
Intimata din prezentul dosar are obligaţia stabilirii măsurilor reparatorii pentru ipoteza reglementată în art. 27 din Legea nr. 10/2001, respectiv în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, competenţa acestei instituţii fiind stabilită şi în raport de dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 23/2004, în calitatea sa de succesoare a A.P.A.P.S. Textul de lege menţionat nu este însă incident în cauză, întrucât SC R. SA nu a fost privatizată de A.P.A.P.S., ci este o societate la care şi în prezent A.V.A.S. este acţionar majoritar.
Ca urmare, această societate, ca unitate deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a legii, este obligată să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii solicitate de către contestator.
A mai reţinut tribunalul că măsura de declinare a competenţei nu produce consecinţe negative asupra dreptului contestatorilor la stabilirea măsurilor reparatorii, deoarece unitatea deţinătoare a imobilului nu are obligaţia de a plăti despăgubirile solicitate, ci doar pe aceea de a stabili măsurile reparatorii într-una dintre modalităţile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Societatea menţionată se află în procedura falimentului, nefiind încă lichidată şi radiată din Registrul Comerţului, astfel încât aceasta este în măsură să se pronunţe asupra despăgubirilor solicitate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.V.A.S., prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea acesteia, întrucât soluţia de înaintare a notificării la unitatea deţinătoare este corectă, iar problema competenţei acestei instituţii s-ar fi pus doar în ipoteza constatării nelegalităţii deciziei atacate.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel contestatorii, criticând-o ca neîntemeiată şi nelegală, întrucât în speţă sunt incidente dispoziţiile alin. (1) şi (2) din art. IV din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prin care au fost modificate şi completate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În opinia apelanţilor, acest text de lege prevede în mod expres că în situaţia societăţilor care şi-au încetat activitatea, competenţa de soluţionare a cererii de restituire revine entităţii care a exercitat, în numele statului, calitatea de acţionar la respectiva societate comercială, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 27 din lege.
Apelanţii-contestatori au solicitat admiterea căii de atac exercitate şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, astfel cum sunt menţionate în notificarea nr. 189 din 15 august 2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 1481/A din 1 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinându-se următoarele:
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv deţinute la data intrării în vigoare a actului normativ în discuţie, printre altele, de către o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, modificată prin actul normativ susmenţionat, deţinătorul imobilului este obligat, în cazul imposibilităţii restituirii în natură, să acorde persoanei îndreptăţite măsurile reparatorii prin echivalent stabilite în textul de lege respectiv.
SC R. SA Roznov, în calitate de deţinător al imobilului şi de societate comercială cu capital majoritar de stat (76,5318 % deţinut de A.V.A.S.), face parte dintre societăţile enumerate în art. 20 din lege, astfel cum a fost modificată. Îi revine, astfel, competenţa de soluţionare a pretenţiilor contestatorilor.
Competenţa intimatei este stabilită prin dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată prin Legea nr. 247/2005), în cazul societăţilor integral privatizate şi în condiţiile în care ar fi participat la privatizare, ceea ce nu este cazul în speţă deoarece SC R. SA Roznov, astfel cum s-a arătat, nu este integral privatizată şi intimata nu a participat la privatizare, ci doar deţine majoritatea procentului din capitalul social.
Faptul că societatea respectivă a parcurs diferite faze ale procedurii falimentului nu prezintă relevanţă din perspectiva competenţei de soluţionare a notificării faţă de faptul că până la îndeplinirea formalităţilor care decurg din lichidare, respectiv radierea societăţii din registrul comerţului şi conservarea documentelor societăţii, aceasta continuă să existe ca persoană juridică şi să răspundă pentru eventualele creanţe ale creditorilor săi, inclusiv din perspectiva rezolvării pretenţiilor contestatorilor.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamanţii au declarat recurs susţinând că potrivit încheierii din data de 18 mai 2005 de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1596/F/1999 s-a constatat închiderea procedurii falimentului şi radierea SC R. SA Roznov din Registrul Comerţului, situaţie în care hotărârile pronunţate sunt nelegale, deoarece SC R. SA Roznov şi-a încetat activitatea ca persoană juridică iar competenţa de soluţionare a cererii de restituire revine entităţii care a exercitat, în numele statului, calitatea de acţionar la respectiva societate, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor cuprinse în art. 27 din lege.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul admiterii contestaţiei şi obligării intimatei A.V.A.S. Bucureşti să emită o decizie privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele din litigiu.
Recursul este fondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură sau echivalent bănesc, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Notificarea contestatorilor a fost trimisă spre competenta soluţionare unităţii deţinătoare, de către A.V.A.S., întrucât la data când s-a soluţionat cauza imobilul revendicat era evidenţiat în patrimoniul SC R. SA Roznov.
Procedura de lichidare judiciară a SC R. SA Roznov a fost declanşată la cererea debitoarei, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Neamţ la data de 31 mai 1999, în dosarul nr. 1569/F/1999, şi a fost desemnat ca lichidator judiciar al SC R. SA Roznov pe SC C.P. SRL, sens în care recurenta a depus înscrisuri din conţinutul cărora rezultă că această entitate a încetat ca persoană juridică.
În cauză, s-a făcut dovada că societatea SC R. SA Roznov a fost radiată la Oficiul Registrului Comerţului, situaţie în care competenţa de soluţionare a cererii de restituire revine A.V.A.S.-ului, care a exercitat în numele statului, calitatea de acţionar la această societate.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut de lege, să facă persoanei îndreptăţite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
În raport de dispoziţiile legale citate, rezultă că termenul în care unitatea deţinătoare are obligaţia să răspundă la notificare, nu este un termen de recomandare.
Însă, instanţele greşit nu au analizat pe fond cauza, deşi probele existente la dosar erau pertinente şi concludente, în sensul că societatea comercială R. SA Roznov era în procedura falimentului şi reorganizării juridice, iar persoana îndreptăţită era A.V.A.S. în calitate de acţionar la această societate.
Din prevederile legale, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul, ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare era obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie ori dispoziţie motivată.
Prin urmare, persoana deţinătoare, acţionar majoritar la societatea comercială lichidată şi radiată era A.V.A.S. Bucureşti, care avea obligaţia să răspundă prin decizie sau dispoziţie motivată, potrivit Legii nr. 10/2001.
Neprocedând în felul arătat mai sus, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale; acestea trebuiau să se pronunţe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, respectiv să constate că deţinătoare, A.V.A.S.-ul era obligată să soluţioneze notificarea reclamanţilor prin dispoziţie motivată în temeiul Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, Curtea va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va obliga A.V.A.S. Bucureşti în calitate de unitate deţinătoare să răspundă prin dispoziţie reclamanţilor la notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.V. şi C.V. împotriva deciziei nr. 1481/A din 1 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 23/F din 13 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi obligă A.V.A.S.-ul să răspundă prin dispoziţie motivată notificării formulate de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6277/2005. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6139/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
