ICCJ. Decizia nr. 6483/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 2 martie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 690/R din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea și sentinței civile nr. 308/C din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor.
S-a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, ulterior precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariul pe perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare până la executarea hotărârii și la plata diferenței dintre salariul cuvenit fiecăruia, calculat în raport de valoarea salarială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și cel efectiv încasat pentru perioada 1 ianuarie 2000-1 august 2002.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată, C.A., S.D. și D.P. au solicitat obligarea Ministerului Justiției la plata diferenței salariale pentru perioada 1 ianuarie 2000-1 august 2002, iar ceilalți intervenienți au solicitat atât obligarea la plata diferenței salariale, până la zi, cât și sumele încasate, reprezentând prima de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001.
Pârâtul Ministerul Justiției a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, arătând că sumele alocate prin buget pentru anul 2002 nu acoperă creșterile salariale.
Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., invocând lipsa calității sale procesuale, a chemat în garanție C.N.A.S. București, arătând că sumele solicitate au fost reținute de angajatori, că magistrații și personalul auxiliar nu sunt exceptați de la plata primelor de asigurare și că a virat 25% din acestea chematei în garanție.
Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 308C din 3 aprilie 2003, respingând excepțiile invocate de pârâți, a admis acțiunea și i-a obligat la restituirea către reclamanți a sumelor reținute cu titlu de primă de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare până la momentul plății.
A obligat Tribunalul Bihor și Ministerul Justiției la plata diferenței de salariu, calculat în raport de valoarea sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și, respectiv, a salariului efectiv încasat pentru perioada 1 ianuarie-1 august 2002.
A admis și cererile de intervenție în interes propriu și cererile de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență că, față de principiul neretroactivității legii civile, dispozițiile legii speciale incidente în materie au fost abrogate prin Legea nr. 145/1997 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999, prin care s-au modificat expres prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992
Recursurile declarate de pârâți și chematele în garanție a fost respins prin decizia civilă nr. 690/R din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea.
Procurorul general a considerat că cele două hotărâri sunt vădit netemeinice și au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii pentru cetățenii români cu domiciliul în țară și cetățenii străini sau apatrizii care au reședința în România, asigurații plătind lunar o contribuție pentru asigurările sociale de sănătate.
Persoanele exceptate de la plata contribuției sunt enumerate limitativ în art. 6 al legii invocate, iar art. 9 stabilește persoanele care au calitatea de asigurat, fără plata contribuției pentru asigurările de sănătate.
Dacă intenția legiuitorului era ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres. De altfel, între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-au încheiat contracte de asigurare, reclamanții cunoscând că angajatorul are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, magistrații în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente, proteze, textul neprevăzând obligația acestora de plată a contribuției la asigurările de sănătate. Art. 141 din lege prevede că dispozițiile art. 99 se aplică și personalului auxiliar de specialitate.
Legea nr. 92/1991 constituie legea organică, generală a autorității judecătorești.
Prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 privind asigurările de sănătate s-a prevăzut că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității. Dispozițiile art. 55 din această lege prevăd, limitativ, persoanele care beneficiază de asigurările de sănătate fără plata contribuției de 7%, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nefiind menționați.
în materia asigurărilor sociale de sănătate, legea specială este Legea nr. 145/1997 care are ca obiect reglementarea asigurărilor de sănătate.
Pe de altă parte, legea specială, care, de principiu prevalează celei generale este ulterioară acesteia din urmă, generând implicit abrogarea dispozițiilor contrare.
Așadar, în cauză se aplică legea specială care nu exceptează expres magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la plata contribuției de 7% asigurări de sănătate, motiv pentru care, recursul în anulare a fost admis.
Pe cale de consecință, a fost casată în tot decizia instanței de apel și în parte sentința tribunalului. Hotărând asupra fondului, conform dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a respins cererile reclamanților și intervenienților în interes propriu privind prima de asigurare de sănătate reprezentând 7% din salariu, precum și cererea de chemare în garanție a CNAS.
în ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate, formulată de Procurorul general, față de împrejurarea că suspendarea poate opera numai până la momentul soluționării recursului și că, în prezenta cauză, această cerere se soluționează odată cu recursul, înalta Curte a respins-o.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6486/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6508/2005. Civil → |
|---|
