ICCJ. Decizia nr. 6526/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin plângerea formulată împotriva deciziei nr. 8 din 20 august 2001 emisă de C.C. Vaslui și a dispoziției nr. 40 din 2 august 2001 emisă de Primăria comunei Deleni jud. Vaslui înregistrată la nr. 3540 din 3 octombrie 2001 la Tribunalul Vaslui, reclamanții Ș.Ș.D., I.D.T. și N.Ș.D., au solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să se dispună restituirea terenului și imobilului din comuna Deleni, județul Vaslui, care au fost proprietatea autoarei lor I.Ș.D., deoarece cererea adresată pârâtei, prin notificare, a fost respinsă.
în motivarea acțiunii reclamanții arată că au notificat pe pârâta C.C. Vaslui să le restituie terenul și imobilul care a fost rechiziționat de Primăria comunei Deleni conform procesului verbal din 23 martie 1949 și dat în folosință fostei C.C. Deleni. Ulterior, sub pretextul unei creanțe de 2000 de lei, în condițiile Decretului nr. 221/1990 și H.C.M. nr. 792/1960 terenul și imobilul au trecut în proprietatea F. Vaslui, care le vinde la 16 martie 1993 C.C. Vaslui.
De asemenea, reclamanții mai arată că la imobil au fost adăugate 2 camere și în consecință urmează să achite pârâtei c/valoarea acestor camere. Ulterior acestei acțiuni, reclamantul D.Ș.Ș. a formulat o contestație împotriva deciziei nr.3/11 martie 2002 emisă de C.C. Vaslui prin care, de asemenea, s-a respins cererea de restituire a aceluiași imobil și teren; această contestație a format obiectul dosarului nr. 2206 din 28 mai 2002 al Tribunalului Vaslui, a cărei conexare s-a dispus, prin încheierea din 13 februarie 2003, la dosarul nr. 3540/2001.
Prin sentința nr. 498 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți, împotriva pârâților C.C. Deleni, Primăria Comunei Deleni și F. Vaslui, (în nume propriu și pentru chemata în garanție C.C. Deleni), deoarece pârâta C.C. Vaslui deține o parte din imobilul revendicat în baza unui contract de vânzare-cumpărare, legal încheiat și în consecință în cauză sunt incidente dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar faptul că imobilul ar fi fost preluat de la D.I. sau de la D.A. este irelevant.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, a fost soluționat prin decizia nr. 64 din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași, în sensul respingerii, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că deși reclamanții au susținut că imobilul a fost preluat de la autoarea lor I.Ș.D., nu au depus nici un înscris care să ateste dreptul de proprietate al acesteia, iar în cauză s-a dovedit că imobilul preluat, ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 1090 din 28 mai 1959 a Tribunalului Vasului a aparținut A.D., care a avut un debit de 1234 lei către F. Vaslui; de asemenea curtea a constatat că preluarea acestui imobil nu s-a făcut abuziv, ci în baza unui contract de vânzare-cumpărare, legal încheiat și în consecință nu intră în categoria imobilelor avute în vedere de Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei nr. 64/2003 și a sentinței civile nr. 498/2003 au declarat recurs reclamanții, susținând, în esență, că ambele hotărâri sunt nelegale, deoarece au reținut o situație de fapt greșită în sensul că imobilul a fost proprietatea I.Ș.D.(autoarea lor) iar în decizia curții de apel se reține că preluarea imobilului s-ar fi făcut de la A.D. pentru un debit de 1234 lei și deci creanța urmărită nu o datora proprietarul imobilului.
Mai arată recurenții că preluarea imobilului s-a făcut ca urmare a rechiziționării, iar ei au probat cu actul de rechiziție și contractul de căsătorie încheiat la 5 noiembrie 1905 că proprietara imobilului a fost I.Ș.D.
Contractul de vânzare-cumpărare prin care C.C. Deleni a cumpărat imobilul de la forul tutelar F. Vaslui nu poate fi asimilat actelor de vânzare-cumpărare la care se referă art. 46 din Legea nr. 10/2001 deoarece vânzătorul a dobândit imobilul în cadrul unei executări silite pentru un debit al unui terț nu al proprietarului și în consecință curtea de apel a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru aceste motive, reclamanții solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, admiterea acțiunii și obligarea la restituirea imobilului din comuna Deleni având drept vecini proprietatea moștenitorilor E.M., drumul comunal și fosta proprietate C.V.
Curtea, analizând înscrisurile și lucrările dosarului, constată că prin notificarea trimisă Primăriei Comunei Deleni și C.C. Deleni, reclamanții au solicitat restituirea în natură a "construcției-locuință și terenul pe care este amplasată de 3000 mpsituate în comuna Deleni; în ambele notificări se precizează că imobilul a fost primit cu titlu de dotă, conform contractului din 5 noiembrie 1905 de autoarea lor I.Ș.D. decedată la 27 octombrie 1964 fiind rechiziționat la 23 martie 1949 de către Primăria Deleni, în baza unui proces-verbal, în care se menționează că I.Ș.D. are mai multe corpuri de casă în comuna Deleni și în consecință s-a rechiziționat un imobil care a fost predat cooperativei de Deleni, pentru funcționarea unei Secții de băuturi M.A.T.
Prin sentința civilă nr. 1090 din 28 mai 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Vaslui, Regiunea Iași, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U.R.C.C. Vaslui și a fost obligată pârâta D.A. să plătească reclamantei suma de 1236 lei daune, plus 150 lei taxă de expertiză și 43 lei taxă de timbru. în considerentele acestei sentințe se arată că imobilul proprietatea pârâtei, situat în comuna Deleni, a fost închiriat și folosit pentru Secția M.A.T. a cooperativei Deleni, în baza unui contract de închiriere încheiat între U.R.C.C. Vaslui (forul tutelar al cooperativei Deleni) și D.A.; în acest imobil U.R.C.C. Vaslui a efectuat îmbunătățiri al căror cuantum este de 1234 lei.
în baza acestei creanțe s-a încheiat un proces-verbal de către executorul judecătoresc, la data de 29 iulie 1960, în temeiul Decretului nr. 221/1960 și H.C.M. nr. 792/1960 privind trecerea imobilului în proprietatea creditoarei cooperativa Deleni.
în fine, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 27 octombrie 1993 F. Vaslui vinde C.C. Deleni spațiul în suprafață de 78 mp amplasat în comuna Deleni, jud. Vaslui, iar în întâmpinarea formulată de C.C. Vaslui în dosarul nr. 2206/2002 al Tribunalului Vaslui rezultă că cealaltă fracțiune din imobil este deținută de C.C. Deleni care aparține F. Vaslui.
Din înscrisurile depuse filele 22-23 în dosarul nr. 3540/2001 al Tribunalului Vaslui rezultă că atât D.Ș.I. cât și D.A. figurează ca proprietare a unor case de locuit și terenuri, construite în anii 1902 și respectiv 1910, situate în comuna Deleni.
Astfel fiind, rezultă că atât D.Ș.I. cât și D.A. au avut în proprietate imobile în comuna Deleni, însă atât instanța de fond cât și cea de apel nu au stăruit prin toate mijloacele legale, așa cum prevăd dispozițiile art. 1295C. proc. civ. pentru stabilirea unei situații de fapt exacte referitor la aceste imobile, eventual prin efectuarea unei expertize, pentru a se constata cu certitudine dacă imobilul în litigiu a trecut din proprietatea I.Ș.D. în proprietatea A.D., descendenta ei sau dacă, pe terenul respectiv erau mai multe corpuri de casă, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, coroborate cu înscrisurile privind proprietarii imobilelor și procesul verbal din 29 martie 1949.
De asemenea, instanța de fond și cea de control judiciar nu au pus în vedere reclamanților să depună la dosar certificate de moștenitor pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă, ca moștenitori ai I.Ș.D. și respectiv A.D., deși în considerentele deciziei nr. 1342 din 29 septembrie 1999 a Curții de Apel Iași, secția civilă, având ca obiect acțiunea în revendicare (în baza art. 480 C. civ.) a aceluiași imobil, se menționează că D.I. ar fi avut 7 moștenitori (un singur certificat de moștenitor depus la dosar nr. 2206/2001, atestă calitatea de succesor a lui D.Ș.Ș., în calitate de nepot de frate predecedat al A.D.).
Curtea constată că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt privind imobilul în litigiu și nici calitatea procesuală a părților, în raport de care să se fi aplicat corect legea pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Curtea de apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize tehnice topografice pentru stabilirea exactă a situației actuale imobilului sau imobilelor în litigiu și totodată a proprietarului sau proprietarilor, precum și a modului în care s-a transmis dreptul de proprietate ca urmare a decesului I.Ș.D. și A.D. De asemenea trebuia să pună în vedere reclamanților să-și dovedească vocația succesorală deoarece este evident că, în raport de situația de fapt a imobilului în litigiu, consecințele juridice sunt diferite pentru moștenitorii I.Ș.D. și respectiv ai A.D.
întrucât aceste dovezi nu pot fi produse în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ., Curtea constată că nu-și poate exercita atribuțiile de control judiciar privind modul în care a fost aplicată legea, nefiind pe deplin stabilite împrejurările de fapt, atribut exclusiv al instanței de apel.
Pentru considerentele înfățișate, Curtea a constatat că recursul este întemeiat și potrivit art. 312 alin. (1)-(2) și art. 313 C. proc. civ., a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6524/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6527/2005. Civil → |
|---|
