ICCJ. Decizia nr. 6440/2005. Civil

Prin decizia civilă nr. 646/2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de către RA A.P.P.S. București și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1278/2000 pronunțată de Tribunalul București și pe cale de consecință, a fost menținută hotărârea de obligare a pârâtelor apelante de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, clădire și teren în cotă indiviză de 127 mp, în favoarea reclamantei G.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut legalitatea și temeinicia sentinței determinat de faptul preluării fără titlu a imobilului întrucât era exceptat de la naționalizare, potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, așa după cum rezultă dintr-o altă hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv, sentința civilă nr. 222/1998 a Judecătoriei sector 1 București.

Aceeași deciziei pronunțată de Curtea de Apel, a mai reținut legalitatea sentinței și prin prisma faptului că, prima hotărâre, respectiv sentința civilă nr. 222/1998, a fost înscrisă în cartea funciară făcând ca aceasta să fie opozabilă și, publică față de terți, conform art. 27 din Legea nr. 7/1996. Prin urmare, faptul pronunțării acestei sentințe în contradictoriu cu alte părți decât pârâtele-apelente, s-a constatat a fi irelevantă de vreme ce înscrierea în C.F. i-a dat caracter public.

împotriva deciziei Curții de Apel, au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Ministerul Finanțelor Publice și RA A.P.P.S. București, ambele pârâte criticând-o pentru următoarele motive:

Sentința civilă nr. 222/1998 de constatare a nevalabilității titlului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, a fost dată în contradictoriu cu Primăria Municipiului București care a fost obligată inclusiv la restituirea imobilului.

în aceste condiții, instanța nu mai putea dispune și obligarea pârâților-recurenți la restituirea aceluiași imobil deoarece s-ar putea crea o practică ilegală ce ar permite obținerea unui titlu în contradictoriu cu persoana lipsită de calitate, titlu pe care apoi, să-l opună adevăratului proprietar.

Nici prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996 aplicabile speței către instanța de apel, nu sunt aplicabile speței deoarece, recurentele cu calitatea procesuală pasivă deci sunt subiecte ale raportului juridic litigios prin dispozițiile legale arătate, se referă numai la terții care ar invoca inopozabilitatea titlului față de titularul dreptului.

O altă critică se referă la faptul că, de vreme ce reclamanta-intimată a beneficiat de restituirea în natură a imobilului în temeiul, Legii nr. 10/2001 (dec. RA A.P.P.S. nr. 352 din 31 iulie 2001) și a fost pusă în posesie în anul 2002, instanțele trebuiau să respinsă acțiunea ca fiind lipsită de obiect.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, restituirea administrativă a imobilului s-a produs la fel ca și punerea în posesie, ulterior introducerii acțiunii în instanță și chiar ulterior pronunțării sentinței (pronunțarea care a avut loc la data de 30 noiembrie 2000). Cum apelul și recursul examinează legalitatea primei hotărâri prin prisma stării de fapt existentă la data introducerii acțiunii, rezultă că, de vreme ce această stare de fapt este în concordanță cu sentința, faptul punerii ei în executare ulterior pronunțării) nu ar îndreptăți instanțele de control judiciar, s-o reformuleze.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că, deși prin sentința civilă nr. 222/1998 s-a dispus predarea imobilului către reclamantă, acest lucru nu numai că nu s-a produs, dar imediat pronunțării sentinței a fost chiar trecut imobilul în administrarea RA A.P.P.S. prin Hotărâre de Guvern.

în acest context, promovarea acțiunii, obiect al prezentului recurs, a fost necesară atât pentru nevoia recunoașterii dreptului reclamantei inclusiv de către deținătorii bunului, de către administratorii acestuia cât și pentru nevoia asigurării stabilității situației juridice a aceluiași bun.

Pentru aceste considerente, urmează a se constatat ca nefiind întemeiată critica referitoare la greșita admitere a acțiunii în locul respingerii acesteia ca lipsită de obiect.

Nu este fondată nici critica referitoare la inopozibilitatea titlului (sentința nr. 222/1998) față de recurentele care nu au fost părți în litigiul finalizat cu pronunțarea respectivului titlu pentru același considerent, al schimbării titularului bunului pe cale administrativă, ulterior survenirii titlului.

De altfel, chiar faptul recunoașterii calității de subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății de către recurentele însăși, contrazice propria critică adusă prin motivele de recurs.

Cât privește textul art. 27 din Legea nr. 7/1996 invocat de către instanța de apel, acesta se referă la obligativitatea cunoașterii titularului real al dreptului de proprietar, ulterior înscrierii dreptului său în Cartea Funciară, cu consecința imposibilității obstrucționării dreptului proprietarului de către terții, deveniți subiecți de drept după refuzul recunoașterii aceluiași drept.

Așadar, invocând prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, instanța de apel a dorit să scoată în evidență un alt efect al acestei prevederi legale, pe lângă cel al opozabilității titlului față de terți, acela al publicității dreptului titularului înscris în C.F.

Necesitatea sublinierii acestui efect, a rezultat din nevoia înlăturării criticii recurenților potrivit căreia, de vreme ce nu au fost părți în litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 22/1998 care a constituit unul din temeiurile prezentei sentințe, atunci respectiva hotărâre nu le este opozabilă și ca atare, trebuie ignorată deoarece nu poate constitui probă.

Așa după cum s-a arătat și de către instanța de apel, o astfel de critică a fost corect înlăturată inclusiv bazată pe dispozițiile art. 27 din Legea nr. 7/1996 deoarece, de vreme ce înscrierea titlului intimatei a avut loc, el a devenit public erga omnes și drept urmare, opozabil inclusiv față de recurenții debitori subsecvenți.

în consecință, s-a constatat că criticile aduse deciziei Curții de Apel nu se înscriu în nici unul din motivele de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., cu consecința respingerii prezentului recurs, conform art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6440/2005. Civil