ICCJ. Decizia nr. 6685/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6685
Dosar nr. 2635/200.
Şedinţa publică din 13 septembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV–a civilă, reclamanţii V.K.Z. şi B.I. au formulat o plângere împotriva Hotărârii nr. 1/2001 emisă de SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti prin care li s-a respins cererea de revendicare a imobilului din Târgu-Mureş, înscris în C.F. nr. 1909/II la nr.top.4680/a/1/2 şi 4679/6/4.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că imobilul le-a fost luat prin Decretul nr. 92/1950.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin sentinţa civilă nr. 91 din 28 ianuarie 2002 a admis plângerea, a anulat procesul verbal nr. 82 din 19 septembrie 2001 al Adunării Generale a Acţionarilor SC I.I.R.U.C. SA prin care a fost luată Hotărârea nr. 1/2001. A obligat pârâta să restituie reclamanţilor imobilul situat în Târgu-Mureş, înscris în C.F. 1909/II Târgu-Mureş, nr.top. 4680/a/1/2 şi 4679/6/A.
În motivarea sentinţei Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra imobilului şi calităţii lor de moştenitori ai acestora şi că imobilul a trecut în proprietatea statului cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950.
Nu s-a primit susţinerea pârâtei în sensul că aceasta deţine corpurile B şi C de clădire în temeiul unui sechestru asigurator, acesta neechivalând titlul de proprietate în sensul art. 481 şi art. 644 C. civ. Cât priveşte tranzacţia încheiată de părţi s-a reţinut că ea priveşte înregistrarea unei erori materiale din carte funciară cu prilejul dezmembrării imobilului iar Decizia civilă nr. 329 din 7 martie 2001 a Tribunalului Mureş nu constituie o hotărâre judecătorească în sensul dispoziţiilor art. 271 C. proc. civ.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, iar Decizia civilă nr. 173 – A din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că imobilul în litigiu face parte dintr-un corp de clădiri mai mare format din 7 apartamente înglobate din 3 corpuri A, B şi C.
După naţionalizare, cele 3 corpuri de clădire au trecut în administrarea RAGCL Mureş iar în 1989 pârâta I.I.R.U.C. a solicitat transferarea dreptului de administrare asupra corpurilor B şi C către patrimoniul său, transferul fiind făcut prin Decizia nr. 235/1990 a Primăriei Târgu-Mureş.
S-a reţinut că prin hotărârea judecătorească corpul A al imobilului a fost deja restituit reclamantului şi corpurile B şi C corect restituite în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei în acest sens, întrucât au fost preluate abuziv de la foştii proprietari prin încălcarea art. II al Decretului nr. 92/1950. S-a constatat că sechestrul asigurator pretins a fi fost instituit în 1962 nu a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească şi oricum el nu poate fi opus foştilor proprietari, prin succesorii lor, imobilul fiind naţionalizat deja la acea dată.
La 5 mai 2003 pârâta a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă s-a criticat Decizia sub aspectul greşitei aprecieri că s-ar fi făcut dovada proprietăţii şi că în C.F. s-a înscris un sechestru asigurator asupra imobilului în baza adresei Miliţiei Regiunii Mureş Autonomă Maghiară.
S-a mai criticat aprecierea eronată a probelor administrate în cauză.
Recursul este nefondat.
Criticile din recurs reiterate şi în apel nu sunt de natură să infirme situaţia de fapt reţinută în mod corect de instanţe şi nici considerentele instanţei de apel cu privire la acestea, aceleaşi, aspecte invocate în recurs.
Actul de vânzare-cumpărare din 24 februarie 1949 al cumpărătorului V.I. şi soţiei sale născută K.M., se referă la imobilul (casă cu etaj şi mai multe apartamente şi cele două clădiri cu parter din dosul casei) pretins de reclamanţi, indică poziţia acestuia în C.F. a oraşului Târgu-Mureş la imobilul (casă cu etaj şi mai multe apartamente şi cele două clădiri cu parter din dosul casei) pretins de reclamant, indică poziţia acestuia în C.F. a oraşului Târgu-Mureş.
Nu s-a făcut dovada că pârâta deţine imobilul cu titlu de proprietate ci în baza unui sechestru asigurator din 1962 înscris în cartea funciară şi care nu valorează titlul.
Instanţele au anulat în mod corect, faţă de această împrejurare, hotărârea de respingere a notificării motivată exclusiv pe împrejurarea că imobilul (corpurile B şi C) este proprietatea I.I.R.U.C. în baza sechestrului asigurării mai sus amintit.
Nefiind întrunite condiţiile criticilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. expres invocat recursul este nefondat.
Cât priveşte criticile referitoare la greşita apreciere a probelor de către instanţele de judecată este de remarcat că acest motiv de recurs a dispărut prin abrogarea pct. 11 al art. 304 din 2000 de către OUG 128.
Pentru considerentele arătate se va respinge recursul urmând a fi obligată recurenta-pârâtă la 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul avocatului ales plătit conform chitanţei nr. 3328207 din 29 noiembrie 2004 aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 173-A din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor V.K.Z. şi B.I. suma de 2 milioane lei (200 RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6661/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6657/2005. Civil → |
|---|
