ICCJ. Decizia nr. 6744/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6744
Dosar nr. 5626/2005
Şedinţa de la 14 septembrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti sub nr. 2119 din 2 martie 2004, reclamanta P.F. a chemat în judecată de pârâtul M.M., solicitând obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere majorate pentru minorul G.M. născut la 2 noiembrie 1993.
Pârâtul a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat reîncredinţarea minorului.
Prin sentinţa civilă nr. 3320 din 15 iunie 2004, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, majorând pensia de întreţinere stabilită pentru minor şi a respins cererea reconvenţională a pârâtului.
La data de 27 august 2004 s-a înregistrat cererea de apel formulată de pârât împotriva sentinţei cu privire la respingerea cererii sale reconvenţionale şi admiterea acţiunii.
Prin Decizia nr. 755 din 20 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, motivat pe dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 383/A din 9 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, şi-a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatându-se ivirea unui conflict negativ de competenţă, cauza a fost înaintată acestei instanţe pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 493/2004 şi a art. 2 alin. (2) pct. c C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493/2004.
Examinând conflictul de competenţă, instanţa reţine următoarele:
Sentinţa supusă controlului judiciar, respectiv sentinţa civilă nr. 3320 din 15 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti s-a pronunţat după intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, astfel că erau incidente dispoziţiile art. 2821 alin. (1) în redactarea dată de lege, coroborate cu dispoziţiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., în aceeaşi redactare.
Mai exact, calea de atac era recursul, iar competenţa de soluţionare aparţinea tribunalului.
Cererea de apel (după calificarea pârâtului) s-a formulat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 65/2004 şi, respectiv a Legii nr. 493/2004.
Or, potrivit art. II alin. (1) din OUG nr. 65 din 14 septembrie 2004, procesele în curs de judecată în primă instanţă, în apel sau în recurs la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
La data de 20 octombrie 2004, când s-a pronunţat prima hotărâre de declinare a competenţei, respectiv Decizia nr. 755/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu erau incidente nici dispoziţiile Legii nr. 493 din 18 noiembrie 2004, astfel că, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, dar nu ca instanţă de apel, ci ca instanţă de recurs, conform celor de mai sus.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se va stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.F. şi pârâtul M.M., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6743/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6740/2005. Civil → |
---|