ICCJ. Decizia nr. 6766/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Neamț, contestatoarea R.E., în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Roman, a solicitat anularea dispoziției nr. 7 din 5 ianuarie 2004, emisă de Primarul municipiului Roman, prin care i s-a respins ca tardiv formulată notificarea înregistrată la nr. 45/2003 și repunerea în termenul de introducere a notificării.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că antecesoarea acesteia, T.N. a avut în proprietate un imobil situat în Roman, imobil expropriat în anii 1977-1978.
T.N. la data de 20 septembrie 2001, a suferit o intervenție chirurgicală, iar după externare starea sa s-a agravat, rămânând imobilizată la pat.
La data de 5 decembrie 2002 a decedat la Spitalul Clinic nr. 2 Iași.
După decesul mamei, soțul contestatoarei, R.E. a suferit o intervenție chirurgicală pe cord.
Starea prelungită de boală din familia sa a pus-o în imposibilitate de a formula notificarea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că a solicitat repunerea în termenul de a formula notificare.
Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 154/C/ din 5 aprilie 2004, a admis contestația formulată de contestatoarea R.E., a anulat dispoziția nr. 7 emisă de Primarul municipiului Roman și a repus contestatoarea în termenul de depunere.
A trimis cauza pentru ca Primarul municipiului Roman să se pronunțe pe fondul cererii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, decăderea este o instituție specifică actelor procedurale care nu poate atinge dreptul subiectiv civil.
Or, textul în discuție, prevede sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, dreptul material de fond al titularului rămânând valabil.
A mai reținut instanța, că se stinge doar dreptul de a obține protecția justiției pentru valorificarea acestui drept, adică dreptul material la acțiune.
Stingerea acestui drept este însă efectul specific nerespectării termenelor de prescripție, iar nu al celor de decădere.
Astfel, termenul de 12 luni este termenul de prescripție, susceptibil de suspendare sau întâmpinare, ca și repunerea în termen.
Față de împrejurarea de forță majoră dovedită pentru perioada august 2001-3 martie 2003 constând în boala prelungită, decesul mamei, intervenția chirurgicală, perioada postoperatorie, instanța a apreciat că termenul a fost suspendat, iar notificarea formulată la 7 august 2003, se încadrează în perioada legală, prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripție petrecându-se la 14 august 2003.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel Primarul municipiului Roman, criticând-o ca nelegală întrucât termenul prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este un termen de decădere, iar perioada de boală invocată de contestatoare o privește pe mama sa, iar notificarea putea fi formulată și prin procurator.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 1118 din 14 iulie 2004, a admis apelul declarat de Primarul municipiului Roman, a schimbat în tot sentința civilă nr. 154 din 5 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Neamț și a respins contestația ca nefondată, cu motivarea că, termenul de 12 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este un termen de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea E.R., invocând cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, decăderea instituită prin dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, poate fi evitată prin acordarea repunerii în termen în condițiile art. 103 C. proc. civ.
în cauză, există temeiuri pentru a se considera că atât T.N.(titulara dreptului) cât și succesoarea acesteia (recurenta) au fost împiedecate să exercite dreptul prin formularea notificării dintr-o cauză mai presus de voința lor (stare de boală, decesul și repetatele internări).
Recurenta contestatoare a mai arătat, că imposibilitatea formulării notificării în perioada următoare datei de 17 martie 2002, s-a materializat în incertitudinea juridică a dreptului său succesoral, dată fiind judecata partajului în contradictoriu cu ceilalți copii ai lui T.N.
Recursul nu este fondat.
Termenul de 12 luni, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere și nu de prescripție extinctivă, cum greșit a statuat prima instanță.
Sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Spre deosebire de termenele de prescripție extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase, nesusceptibile de suspendare, întreruperi sau repunere în termen.
Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, pe când prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune.
Forța majoră, este un caz de suspendare a cursului prescripției, neputând fi aplicabilă în speța de față.
Termenul prevăzut de art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, este incompatibil cu instituția repunerii în termen.
Rațiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de contestatoarea R.E. a fost respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6709/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5655/2005. Civil → |
|---|
