ICCJ. Decizia nr. 754/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizi. nr.754.
Dosar nr. 11058/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 mai 2003, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploieşti să i se „recunoască" dreptul de proprietate pentru imobilul (teren şi construcţie) din Ploieşti, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 42/1967, ce a aparţinut autorilor săi, M.P. şi M.A.
Investit cu soluţionarea acestei cauze, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1031 din 9 octombrie 2003, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Ca atare, se mai arată, reclamantul are posibilitatea de a uza de procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în legătură cu care nu s-a întocmit nici măcar un proces verbal de evaluare. Soluţia a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 183 din 29 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că reclamantul a investit instanţa fondului cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, ulterior precizându-şi cererea în sensul că a formulat o acţiune în revendicare.
Cum această acţiune a fost introdusă la 12 mai 2003, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ea nu putea fi primită, reclamantul având deschisă doar calea prevăzută de legea specială, după parcurgerea procedurii administrative.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul M.D. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4-10 C. proc. civ., susţine în esenţă că a fost nevoit să promoveze acţiunea de faţă, în condiţiile în care, după depunerea notificării prin executorul judecătoresc şi după toate diligenţele şi revenirile făcute, pârâta a refuzat să-i răspundă la solicitările formulate pe calea legii speciale, actul normativ fiind invocat, de altfel, ca temei al demersului său judiciar.
Recursul este fondat urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.
Prin notificarea formulată la 23 mai 2001 M.P.D. a solicitat Primăriei Municipiului Ploieşti, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Ploieşti, constând în despăgubiri băneşti, pentru construcţie, demolată ulterior exproprierii prin Decretul nr. 42/1967, şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 392 mp.
Notificarea împreună cu actele ce făceau dovada calităţii sale de moştenitor a autorilor M.P. şi M.A. , cât şi a preluării abuzive a imobilului, trecut în proprietatea statului fără nici un fel de despăgubire, printr-un decret de expropriere ce nu a fost publicat în Buletinul oficial, au fost expediate persoanei juridice deţinătoare, prin executorul judecătoresc conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea 10/2001.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 12 mai 2003, în motivarea căreia reclamantul îşi arată, pe larg, nemulţumirea faţă de împrejurarea nesoluţionării notificării, invocând ca temeiuri de drept dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale art. 111 C. proc. civ.
Ulterior, la termenul din 6 august 2003, (fila 31-dos. fond) instanţa îi pune în vedere reclamantului să-şi precizeze obiectul cererii în sensul că este acţiune în constatare sau contestaţie la „dispoziţia" primarului, cauza fiind amânată pentru acest motiv.
La termenul din 4 septembrie 2003, sunt consemnate precizările reclamantului, care, neasistat de avocat, arată că s-a adresat în mod repetat Primăriei, ultima cerere fiind formulată la 26 august 2003 şi nu a primit nici un răspuns (fila 65-dosar 6284/2003 al Tribunalului Prahova).
Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, se constată că faţă de motivarea cererii, temeiul juridic invocat de reclamant şi precizările ulterioare ale acestuia, nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele în care judecata ar fi trebuit să aibă loc.
Astfel, faptul că reclamantul şi-a intitulat cererea „acţiune în constatare" şi a invocat ca temei de drept al acesteia, alături de Legea 10/2001 şi dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., nu erau de natură, în contextul arătat, a schimba caracterul acţiunii, cadrul procesual trebuind plasat, neechivoc, în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Ca atare, cazul dedus litigiului de faţă pune de fapt în discuţie, situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, conduită ce nu poate afecta interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită de doctrină şi practica judecătorească, ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată a le respecta drepturile conferite prin acest act normativ, în măsura în care acestea sunt dovedite.
În considerarea acestor argumente, soluţia de respingere a cererii reclamantului, motivat de introducerea acţiunii „în constatare" după apariţia Legii 10/2001 şi respectiv neparcurgerea procedurii administrative, este esenţial nelegală, instanţele fiind datoare, în virtutea dispoziţiilor art. 84, art. 112 pct. 4 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stabilească corect cadrul procesual şi respectiv normele legale şi instituţiile juridice aplicabile.
Faţă de cele reţinute, recursul reclamantului se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în baza art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri şi trimisă cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Î
Admite recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 183 din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti. Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1083 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7864/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 7558/2005. Civil. încheiere de şedinţă. Recurs → |
|---|
