ICCJ. Decizia nr. 7545/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7545
Dosar nr. 8366/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, secţia civilă, la 6 ianuarie 2003, reclamanta V.M.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Caracal, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze dispoziţia nr. 293 din 25 noiembrie 2002, emisă de pârâtă şi să se dispună să i se restituie în natură terenul în suprafaţă de 2.327 mp şi, prin echivalent, terenul în suprafaţă de 830 mp teren preluat de stat fără drept şi care se găseşte în posesia primăriei.
Reclamanta a arătat că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură, însă aceasta a fost respinsă ca tardivă.
Tribunalul Olt, prin sentinţa civilă nr. 462 din 30 iunie 2003, a respins acţiunea reclamantei, constatând că aceasta este decăzută din dreptul material de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, prin nerespectarea procedurilor impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul pentru depunerea notificărilor fiind prelungit până la 14 februarie 2002, iar reclamanta a formulat notificarea prin executorul judecătoresc la data de 19 martie 2002, deci cu depăşirea termenului limită prevăzut de lege.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi arătând că a formulat notificare în termen, dar a depus-o direct la Primăria Caracal, care nu i-a răspuns, motiv pentru care s-a adresat cu acţiune în contencios pentru a o obliga pe aceasta să-i comunice răspunsul la notificare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 273 din 17 octombrie 2003, a admis apelul reclamantei V.M.C. şi a anulat sentinţa, reţinând cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului.
Prin considerentele acestei hotărâri, Curtea de Apel Craiova a reţinut că reclamanta a formulat notificare în termen, aceasta fiind înregistrată sub nr. 10619 din 13 noiembrie 2001 la Primăria Caracal, însă salariaţii acestei autorităţi nu s-au confirmat rezoluţiei conducătorului în sensul de a o îndruma pe petentă să înainteze notificarea prin executorul judecătoresc. S-a reţinut că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Judecătoria Caracal, care, prin sentinţa civilă nr. 124 din 12 aprilie 2002, a constatat obligaţia pârâtei de a se răspunde la notificarea reclamantei.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 681 din 31 martie 2004, a admis acţiunea formulată împotriva pârâţilor Primăria Caracal şi Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român şi D.G.F.P. Olt şi a anulat dispoziţia nr. 293/2002 emisă de Primarul oraşului Calafat.
S-a dispus retrocedarea suprafeţei de 1377 mp teren identificat prin raportul de expertiză şi aflat în posesia reclamantei.
Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat că terenul în suprafaţă de 737 mp ocupat de numiţii B.I. şi M.D. are o valoare de 114.824.000 lei, iar terenul în suprafaţă de 97.686.600 lei, în raport de care vor fi acordate măsuri reparatorii.
Prin considerentele deciziei, Curtea de Apel Craiova a reţinut că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, deoarece i-a fost preluată de stat prin expropriere o suprafaţă de teren mai mare decât cea afectată de utilităţile avute în vedere, respectiv numai suprafaţa de 627 mp, pe care a fost amenajată, domeniu public.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 737 mp teren, ocupată conform expertizei efectuate în cauză, de numiţii B.I. şi M.D., s-a apreciat că se impune acordarea măsurilor reparatorii, terenul nefiind deţinut în prezent de nici una din persoanele juridice enumerate de art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei nr. 681 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice la 1 iunie 2004, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C . proc . civ.
În motivarea recursului, pârâta a criticat Decizia menţionată pentru nesocotirea de către instanţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reţinut că reclamanta a formulat notificare în termen. Recurenta a susţinut că termenul legal de înregistrare a notificării este un termen de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau suspendare şi că, pentru a beneficia de măsuri reparatorii, reclamanta avea obligaţia de a adresa notificarea în termen de 6 luni unităţii deţinătoare a imobilului, prin executorul judecătoresc.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat împrejurarea că Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că nu s-a precizat în concret cum s-a făcut dovada de către reclamantă că este îndreptăţită la măsuri reparatorii dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Totodată, s-a susţinut că în mod eronat s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1377 mp teren ce se găseşte efectiv în posesia reclamantei, cât şi pentru terenul de 1033 mp cu care aceasta a fost pusă în posesie conform procesului verbal din 9 martie 1994 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 de Comisia Locală Caracal, înscris menţionat în concluziile expertizei.
Intimata V.M.C. a formulat la 7 martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prima critică potrivit căreia s-ar fi reţinut în mod eronat de către instanţa de apel că reclamanta a formulat întâmpinare în termen, este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 sancţionează cu pierderea dreptului de a solicita acordarea măsurilor reparatorii numai neformularea în termen a notificării, nu şi neînaintarea prin executorul judecătoresc.
Ca atare, în condiţiile în care notificarea reclamantei a fost înregistrată la 13 noiembrie 2001, deci în termenul prevăzut de lege, la Primăria Caracal însă salariaţii acesteia nu s-au conformat rezoluţiei conducătorului instituţiei în sensul de a-i răspunde conform Legii nr. 29/1990 şi de a o îndruma să trimită notificarea prin executorul judecătoresc, s-a apreciat corect că V.M.C. nu poate fi decăzută din termen.
În acelaşi sens sentinţa civilă nr. 124 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Olt a constatat, cu putere de lucru judecat, că reclamanta nu este decăzută din termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi că pârâta Primăria Caracal are obligaţia de a-i răspunde.
Cea de a doua critică referitoare la nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte reţinerea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii este de asemenea neîntemeiată. Reclamanta a făcut dovada acestei calităţi cu înscrisurile depuse în faţa primei instanţei, respectiv extrasul din registrul agricol pe anii 1956–1958, schiţa terenului, dovada din 26 mai 1986 eliberată de Procuratura Caracal şi adresa Consiliului Popular al oraşului Caracal.
Terenul în litigiu, trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 100 din 29 aprilie 1988 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Judeţean Olt a aparţinut autorilor reclamantei N.G. şi N.E.
De altfel, prin concluziile depuse la 8 ianuarie 2004, reprezentanţii Primăriei Caracal au achiesat la concluziile raportului de expertiză, precizând că suprafaţa de 1377 mp se află în posesia, însă nu şi în proprietatea reclamantei.
Critica potrivit căreia reclamanta ar fi beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 este neîntemeiată întrucât terenul în suprafaţă de 627 mp, ocupat în prezent de str. G., nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Susţinerea recurentei în sensul că pentru terenurile în litigiu reclamantei i s-ar fi eliberat procesul verbal de punere în posesie din 9 martie 1994 în temeiul Legii nr. 18/1991 este nereală. Terenul cu care reclamanta a fost pusă în posesie se situează pe str. M., iar terenul de 627 mp reprezentând domeniul public se situează pe str. G.
Faţă de toate aceste considerente se va aprecia că nu sunt întrunite motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C . proc . civ. şi se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Olt în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 681 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7539/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7317/2005. Civil → |
|---|
