ICCJ. Decizia nr. 7372/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7372
Dosar nr.7587/200.
Şedinţa de la 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 497 din 10 septembrie 2003, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată de contestatorii D.P., M.M. şi P.N. prin mandatar M.M.G. împotriva dispoziţiei nr. 8 din 18 februarie 2003 emisă de Primarul comunei Cîrlogani judeţul Olt, a anulat dispoziţia contestată şi a stabilit dreptul contestatorilor la despăgubiri prin echivalent bănesc, ce vor fi acordate conform HG nr. 498/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că petenţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai defunctului D.P., calitate în care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 pentru diferite suprafeţe de teren. Autorul acestora, care a fost condamnat pentru manifestări duşmănoase la adresa regimului comunist, a deţinut în proprietate o casă de locuit şi anexe gospodăreşti, iar contestatorii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri în echivalent, deoarece construcţiile au fost demolate.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 457 din 12 decembrie 2005, a respins apelul declarat de D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva acestei hotărâri.
Reţine instanţa de apel, că în cauză există numeroase dovezi că autorul reclamanţilor a fost internat în colonii de muncă fiind reţinut abuziv şi că parte din averea acestuia a fost preluată în temeiul Legii nr. 119/1948, iar restul ca bunuri abandonate. Averea este descrisă în procesul-verbal din 5 martie 1958, iar martorii audiaţi confirmă această stare de fapt.
Referitor la măsurile reparatorii, se reţine că legal au fost acordate pentru bunurile care nu mai există şi că vor fi calculate şi stabilite conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice care, invocând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici.
Hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, deoarece se reţine că există numeroase dovezi, fără să fie analizate dovezile şi se fac referiri la declaraţiile martorilor, deşi în cauză nu s-au audiat martori.
S-au aplicat greşit dispoziţiile art. 36.1 din HG nr.498/2003 care au în vedere două posibilităţi.
Reclamanţii se încadrează în situaţia emiterii dispoziţiei după consumarea procedurii prealabile, când la prefectură doar se înregistrează cuantumul despăgubirilor până la intrarea în vigoare a legii speciale. De aceea, cuantumul despăgubirilor trebuia stabilit printr-o expertiză. De asemenea, faţă de declaraţia aflată la dosar, în care se arată că în unul din imobile funcţionau două prăvălii, se impuneau a fi stabilite anumite împrejurări legate de situaţia juridică a terenului pe care au fost amplasate construcţiile, ce imobile au fost deja restituite şi destinaţia construcţiilor.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză.
Deşi, potrivit principiului general consacrat prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului, cu referiri la probele administrate în cauză, în hotărârea atacată se arată doar că există numeroase dovezi că averea autorului reclamanţilor a fost preluată abuziv, că toată averea este descrisă în procesul verbal de preluare şi că instanţa de fond în mod legal a stabilit că pentru bunurile care nu mai există reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.
Instanţa de apel nu face analiza probatoriului administrat în cauză şi nu a dispus administrarea altor probe, deşi cu probele administrate la instanţa de fond împrejurările de fapt, la care se aplică dispoziţiile înscrise în Legea nr. 10/2001, nu au fost pe deplin stabilite.
Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru bunurile care nu mai există, fără să determine aceste bunuri. O asemenea determinare se impunea, raportat la faptul că prin dispoziţia contestată a fost respinsă cererea reclamanţilor, cu motivarea că imobilele s-au restituit în natură, terenul fiind restituit prin reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, iar construcţiile fiind restituite potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995.
De altfel, şi reclamanţii au recunoscut restituirea parţială a bunurilor.
În procesul-verbal aflat la dosarul instanţei de fond, parţial ilizibil, sunt înscrise bunurile preluate de la autorul reclamanţilor, însă, la dosar nu au fost depuse actele de restituire menţionate în dispoziţia contestată, pentru a se stabili care sunt bunurile ce nu au fost restituite.
Instanţa de fond a dispus efectuarea a două expertize, pentru stabilirea situaţiei juridice a terenului, iar pentru expertiza tehnică în construcţii s-a stabilit ca obiectiv „să se constate dacă mai există construcţii care pot fi restituite în natură". La termenul din 10 septembrie 2003 s-a revenit însă asupra expertizelor, cu motivarea că „bunurile nu mai există", deşi după încuviinţarea expertizelor nu au fost administrate alte probe care să ateste inexistenţa bunurilor.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, iar dacă judecătorii care au pronunţat sentinţa apelată nu s-au conformat textului menţionat, instanţa de apel poate, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., să administreze probatoriul necesar pentru stabilirea deplină a situaţiei de fapt.
Argumentaţia sumară din hotărârea atacată şi nestabilirea deplină a situaţiei de fapt, nu oferă posibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar.
Faţă de considerentele expuse, va fi admis recursul, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere toate apărările formulate de părţi şi se va administra probatoriul necesar stabilirii existenţei dreptului reclamanţilor la despăgubiri şi a limitelor în care acest drept există.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 457 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, pe care o casează.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 767/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7539/2005. Civil → |
|---|
