ICCJ. Decizia nr. 7404/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7404
Dosar nr. 10337/200.
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 septembrie 2005
Asupra cauzei civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 decembrie 2003, reclamanţii D.I.E., P.A. şi D.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Banca Naţională a României, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a 7 monede din aur sau plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii lor (49.000.000 lei).
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 341 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 190/2000, reclamanţii au susţinut că obiectele din aur solicitate (lire englezeşti emise în anii 1900, 1904, 1905, 1910, 1911, 1914 şi 1928) au fost ridicate abuziv, la 21 iulie 1965, de la D.I., autorul lor.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2152 din 26 martie 2004, a admis acţiunea şi drept consecinţă, l-a obligat pe pârât să achite reclamanţilor despăgubiri pentru cele 7 monede de aur, lire englezeşti negăurite, emise în anii 1900, 1904, 1905, 1910, 1911, 1914 şi 1928.
S-a reţinut că:
- reclamanţii sunt moştenitorii defunctului D.I., de la care organele de miliţie au confiscat 7 monede de aur (lire englezeşti) în iulie 1965, pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960;
- această măsură a fost abuzivă, deoarece actul normativ menţionat era contrar Constituţiei din 1965, Codului civil şi Convenţiei europene a drepturilor omului;
- în atare situaţie potrivit art. 341 din OUG nr. 190/2000, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea obiectelor de aur confiscate sau plata contravalorii lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 826 din 12 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Banca Naţională a României, reţinând că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile Constituţiei din 1965, Codului civil şi Convenţiei europene a drepturilor omului.
Banca Naţională a României a declarat recurs, cale de atac pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a trimis-o spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, ulterior datei de 22 noiembrie 2004, conform art. II alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 195/2004.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă, prin Decizia nr. 1821 din 24 iunie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei supreme, pentru regulator de competenţă.
S-a reţinut că Decizia atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti că instanţă de apel, astfel că, potrivit art. 4 pct. 1 C. proc. civ., competenţa soluţionării recursului revine instanţei ierarhic superioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, reţine că, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, competenţa soluţionării recursului din cauză revine în prezent Curţii de Apel Bucureşti.
Aşa fiind, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, se va stabili competenţa soluţionării recursului de faţă în favoarea instanţei sus-menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa soluţionării recursului declarat de Banca Naţională a României împotriva deciziei nr. 826/A din 12 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7396/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7354/2005. Civil → |
|---|
