ICCJ. Decizia nr. 741/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 741.
Dosar nr. 2640/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanţii P.A. şi P.S. s-a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântu Ştefan şi SC C. SA Bucureşti la restituirea în natură a imobilului format din construcţie şi teren în suprafaţă de 3500 mp situat în Bucureşti, şi a emite Decizia/dispoziţia de restituire.
S-a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului începând cu data notificării formulată în temeiul Legii 10/2001 şi până la predarea efectivă a imobilului.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt succesorii numiţilor P.V. şi P.A., proprietarii imobilului potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 31889 din 4 octombrie 1935, 33785/1938 şi 33318/1938.
Imobilul a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul 92/1950 întrucât nu s-a realizat pe numele ambilor proprietari, iar P.V. era exceptat de la naţionalizare fiind avocat.
Reclamanţii au notificat cele 3 pârâte în temeiul Legii 10/2001 fără a li se comunica vreun răspuns.
Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare invocând excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor şi excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, cu precizarea că a deţinut spaţiul în baza unui contract de închiriere care a fost reziliat la cererea sa la data de 18 decembrie 2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1556/2002 a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanţi reţinând că nici o normă din cuprinsul Legii 10/2001 nu conferă instanţei judecătoreşti, direct, atribuţii de soluţionare a cererilor de restituire în natură sau acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa judecătorească are în competenţă doar controlul judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei/dispoziţiei emise potrivit Legii 10/2001.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SA nu a fost primită având în vedere că reclamanţii i-au adresat o notificare la care aceasta nu a răspuns.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii arătând că cererea de chemare în judecată este admisibilă, întrucât lipsa de răspuns a unităţii deţinătoare poate fi contestată în temeiul art. 24 din Legea 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 152 A din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul reţinând că lipsa de răspuns nu echivalează cu o decizie de refuz a cererii notificate spre a fi supusă analizei instanţei judecătoreşti potrivit art. 24 din Legea 10/2001.
Lipsa de răspuns este sancţionată potrivit art.41 din lege cu răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală care ar justifica o acţiune în justiţie.
De altfel, răspunsul comunicat de SC C. SA care solicită reclamanţilor depunerea titlului de proprietate asupra imobilului demonstrează că procedura administrativă de soluţionare a notificării nu s-a finalizat prin emiterea deciziei potrivit Legii 10/2001.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- motivarea deciziei este străină de natura pricinii, art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001 are în vedere situaţia în care cererea persoanei îndreptăţite este apreciată ca fiind întemeiată, însă din motive obiective şi legale imobilul nu se poate restitui în natură.
- prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea deţinătorului să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie asupra notificării, întrucât acesta nu s-a pronunţat în termenul legal.
- copia titlului de proprietate a fost depusă odată cu notificarea, SC C. SA a preferat să invoce lipsa titlului de proprietate, după declanşarea procesului, pentru a-şi justifica poziţia.
Recursul este fondat.
În mod greşit instanţele care au instrumentat cauza în fond şi apel au admis excepţia inadmisibilităţii cererii calificând-o drept o cerere de reparaţie în natură adresată direct instanţei de judecată. În realitate, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor a emite Decizia de restituire a imobilului, contestând refuzul de a răspunde la notificare în termenul imperativ de 60 zile, situaţie în care este admisibilă contestaţia reglementată de art. 24 din Legea 10/2001, instanţa urmând a obliga pe deţinătorul imobilului să răspundă notificării.
Cererea de reparaţie adresată direct instanţei este inadmisibilă doar în cazul în care nu a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, or, în speţă, reclamanţii au notificat pârâtele.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului s-a mai constatat că nu a fost identificat actualul deţinător al imobilului.
Astfel, prin adresa nr. 5705 din 24 septembrie 2001 (fila 16 a dosarului de fond) pârâta SC C. SA învederează că imobilul în litigiu este activ al Primăriei Municipiului Bucureşti. În întâmpinarea depusă de pârâtul Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântu Ştefan (fila 32 a dosarului de fond) se arată că în incinta imobilului funcţionează Ambulatoriul de specialitate al acestui spital şi dispensarele TBC ale sectoarelor 1 şi 2, împrejurare faţă de care este posibilă restituirea în natură a imobilului conform art. 16 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificat de Legea 247/2005.
Reclamanţii au făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului, depunând copiile celor 3 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de autorii lor atât la notificările înaintate pârâţilor, cât şi la dosarul cauzei (filele 4-9 dosar fond), astfel încât refuzul pârâtelor de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie în termenul legal motivat de lipsa actelor doveditoare este nejustificat.
Având în vedere aceste considerente conform art. 314 C. proc. civ. se va casa Decizia 152 din 10 martie 2003 şi sentinţa civilă nr. 1556 din 21 octombrie 2002 şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti în vederea identificării actualului deţinător al imobilului.
Instanţa de trimitere va verifica şi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru restituirea în natură a imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.A. şi P.S. împotriva deciziei 152 A din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa 1556 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7425/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7362/2005. Civil → |
|---|
