ICCJ. Decizia nr. 7362/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7362
Dosar nr. 8669/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 mai 2001 şi respectiv 7 iunie 2001, contestatorul I.J. a notificat Primăria municipiului Bacău, SC C. SA Bacău şi respectiv Prefectura judeţului Bacău pentru ca, în temeiul prevederilor art. 1, art. 2 lit. d), art. 36 alin. (2) şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 să fie despăgubit cu suma de 200.000 dolari SUA reprezentând valoarea construcţiilor demolate şi a terenului de 1019 mp situat în Bacău, imobile ce au aparţinut părinţilor săi şi care au fost preluate de Stat în baza Decretului nr. 111/1951.
Cu adresa nr. 16816 din 17 septembrie 2001, Primăria municipiului Bacău a trimis notificarea Prefecturii judeţului Bacău care, la rândul său, cu adresa nr. 101354 din 29 august 2001 i-a răspuns contestatorului că a înregistrat notificarea sub nr. 4714 din 7 iunie 2001 şi o va rezolva în condiţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât contestatorul nu a primit o decizie sau o dispoziţie motivată, conform art. 23 din lege şi nici o ofertă de despăgubire s-a adresat Tribunalului Bacău cu o contestaţie înregistrată sub nr. 1320 din 12 ianuarie 2002 şi având ca pârâţi: A.P.A.P.S., prin Direcţia Teritorială Bacău, Primăria Bacău şi SC C. SA Bacău.
Contestaţia a fost respinsă ca prematur formulată, prin sentinţa civilă nr. 197 din 10 aprilie 2002. Prin contestaţie s-a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Bacău. S-a reţinut că, potrivit art. 23, art. 24 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, unităţile deţinătoare, respectiv instituţia publică implicată în privatizare sunt obligate să se pronunţe prin decizie (dispoziţie) motivată asupra cererii de restituire în natură sau asupra altor măsuri reparatorii prevăzute de lege vizând imobilele preluate abuziv de stat.
În condiţiile Legii nr. 10/2001, numai o asemenea decizie (dispoziţie) este supusă controlului judecătoresc, ori, în cauză, nici una dintre pârâte nu s-a pronunţat în modul prevăzut de lege.
Apelul declarat de contestator a fost admis prin Decizia nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, a fost anulată sentinţa şi a fost reţinută cauza spre judecarea ei în fond.
Procedând la judecată, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă a pronunţat Decizia nr.63 din 25 septembrie 2003 prin care a admis în parte cererea contestatorului faţă de pârâta SC C. SA Bacău, obligându-o pe aceasta ca, în temeiul art. 9 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 să-i acorde contestatorului despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii imobilului-teren de 1019 mp situat în Bacău, identificat prin planul de amplasament anexat raportului de expertiză întocmit de ing. C.P.
S-a respins cererea faţă de Primăria municipiului Bacău, Consiliul Local Bacău şi A.P.A.P.S., Direcţia Teritorială Bacău, pentru lipsă calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, după anularea sentinţei, contestatorul şi-a modificat şi completat acţiunea, chemând în judecată, în calitate de pârât, Consiliul Local Bacău pentru a fi obligat să-i restituie în natură suprafaţa de 1019 mp teren situat în str. N. sau contravaloarea acestuia, ori să-i dea în compensare o fracţiune din blocul care se edifică pe teren, corespunzător valorii terenului afectat de construcţie.
În raport de această modificare, instanţa a administrat proba cu expertiza tehnică prin care s-a stabilit că, în prezent, pe acest teren se află tronsonul de bloc al scării „C" cu şapte şi opt etaje şi o mică parte din scara „B", precum şi scări în curs de finisare.
Instanţa a mai reţinut că, imobilul în litigiu a aparţinut părinţilor contestatorului, iar prin sentinţa civilă nr. 863 din 15 septembrie 1954 a fostului Tribunal popular al oraşului Bacău acesta a fost trecut în proprietatea Statului în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, reţinându-se că aceştia nu au mai făcut nici un act de administrare asupra imobilului timp de 1 an, lăsându-l în părăsire ( imobil situat pe str. P.).
Prin Decizia nr. 15210 din 10 februarie 1955 a Direcţiei Financiare a Regiunii Bacău, imobilul s-a transmis în mod gratuit Sfatului Popular al oraşului Bacău.
Imobilul a fost donat contestatorului de mama sa, conform actului autentificat la 4 aprilie 2002.
Pe terenul în litigiu, SC C. SA Bacău a început construirea unui bloc de locuinţe.
În cursul derulării procesului în faza de apel, Consiliul Local Bacău a emis Hotărârea nr. 289 din 29 noiembrie 2002, prin care s-a aprobat donaţia suprafeţei de 999,27 mp, situată în Bacău, în scopul construirii de blocuri de locuinţe, donaţie făcută de societatea pârâtă către Consiliul Local Bacău; donaţia a fost ignorată de instanţa de apel deoarece nu s-a făcut în formă autentică.
Ca urmare, instanţa a reţinut că unitatea deţinătoare a terenului este societatea pârâtă, care urmează a fi obligată la plata despăgubirilor deoarece terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de blocuri de locuinţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât contestatorul cât şi pârâta SC C. SA Bacău.
În recursul contestatorului se critică Decizia instanţei de apel pentru că nu a menţionat în dispozitiv cuantumul despăgubirii, deşi expertul a stabilit valoarea de circulaţie a terenului la 215.189 dolari SUA .
Se învederează eroarea instanţei de a menţiona în dispozitiv că terenul pentru care s-au acordat despăgubiri este situat în Bacău, str. U., deşi terenul se află, în realitate pe str.. Se arată că eroarea a fost preluată din expertiză.
În motivarea cererii de recurs, contestatorul mai arată că terenul în litigiu nu figurează în lista anexă la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni dintre societatea pârâtă şi F.P.S. şi nici printre cele pentru care societatea a obţinut certificat de proprietate în temeiul HG nr. 834/1991, deşi instanţa de apel a reţinut că terenul se află în patrimoniul societăţii, obligând-o la plata despăgubirilor.
În recursul societăţii comerciale pârâte se critică Decizia pronunţată pe fondul cauzei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se invocă faptul că instanţa nu a luat în considerare excepţia lipsei calităţii sale procesuale, întemeiată pe dispoziţiile art. 27, art. 28, art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta arată că este o societate pe acţiuni închisă şi nu o societate tranzacţionată pe piaţa de capital deoarece, în cadrul procesului de privatizare, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 58/1991, a fost vândut integral pachetul de acţiuni deţinut de FPS către salariaţii societăţii.
Recurenta societate comercială susţine că a dobândit terenul în mod legal, el fiind evidenţiat la poziţia 3 din anexa la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, în valoarea acţiunilor cumpărate fiind cuprinsă şi valoarea terenului, astfel că, potrivit legii, obligaţia de plată a despăgubirilor revine instituţiei publice implicate în privatizare.
Un alt argument în susţinerea recursului societăţii pârâte îl constituie acela că, blocul de locuinţe a fost construit pe teren de societate în calitate de antreprenor, pe baza finanţării din partea unor instituţii publice, conform OG nr. 19/1994 privind construcţia de locuinţe pentru tineri.
Se mai susţine că, în temeiul Legii nr. 50/1991, terenul aferent blocului a fost atribuit cu titlu gratuit Consiliului Local care, la rândul său, îl va atribui cumpărătorilor apartamentelor.
În final, recurenta invocă excepţia prematurităţii judecării cauzei, în raport de faptul că nu apăruseră reglementările speciale privind calculul despăgubirilor.
În cauză a declarat recurs şi fostul A.P.A.P.S., devenit A.V.A.S., dar recursul acestuia vizează numai Decizia nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, care are un caracter intermediar, fiind o decizie de casare cu reţinere pronunţată în apel, faţă de care recursul este inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând recursul contestatorului şi cel al societăţii pârâte, instanţa constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
O primă menţiune se impune în sensul că, ulterior declarării recursului de către contestator, respectiv la data de 26 martie 2004, Primăria municipiului Bacău a emis Dispoziţia nr. 1193/2004 prin care răspunzând notificării, a luat măsura transmiterii acesteia Prefecturii judeţului Bacău, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru acordarea despăgubirii băneşti aferente casei demolate, situate în Bacău, str. N., despăgubire stabilită la suma de 221.539.864 lei de către Comisia de evaluare constituită în acest scop, potrivit legii.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a respins cererea contestatorului privind restituirea în natură a terenului de 1019 mp deoarece acesta nu se află în proprietatea sau administrarea Municipiului Bacău.
Evident că, recurentul contestator are posibilitatea legală de a contesta această dispoziţie.
A doua menţiune care se impune este în sensul că, prin cele trei notificări adresate unităţilor deţinătoare presupuse de contestator, acesta nu a solicitat restituirea în natură a vreunei suprafeţe de teren, ci numai despăgubiri băneşti evaluate la 200.000 dolari SUA .
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză rezultă că nu au fost lămurite chestiuni esenţiale privind identificarea terenului care face obiectul litigiului şi, legat de aceasta, regimul lui juridic şi drepturile conferite de Legea nr. 10/2001 contestatorului pentru acest teren, ceea ce conduce la casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Este evident că recurentul contestator a notificat şi a cerut prin acţiune un teren de 1019 mp situat în str. N. din municipiul Bacău.
În certificatul nr. 2776 din 21 iulie 1993 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Bacău se atestă că, în perioada 1942-1947 s-a plătit impozit pentru un imobil casă de locuit din str. B. de către moştenitorul lui I.M.J. (bunicul patern al contestatorului); contestatorul susţine că tatăl său, I.A.I. a murit în 1945.
În sentinţa civilă nr. 863 din 15 septembrie 1954 şi în Decizia nr. 15.210 din 10 februarie 1955 se menţionează imobilul situat în Bacău, proprietatea lui M.I. (mama contestatorului), format din construcţie şi teren de 946 mp.
Instanţa nu a administrat nici o probă din care să rezulte că str. N. este identică cu str. B. şi, respectiv, cu str. P.
De asemeni este de observat că societatea recurentă a comunicat instanţei că nu a deţinut şi nu deţine nici un teren situat pe str. N.
De altfel, instanţa de apel a obligat societatea să plătească despăgubiri pentru un teren de pe str. U.(N.), situaţie pe care chiar şi contestatorul recurent o învederează, calificând-o ca eronată.
În realitate, instanţa a preluat concluziile expertului tehnic C.P. care, fără nici o justificare documentară sau cadastrală afirmă că terenul din str. P. nr. 2 (şi nu nr. 21) este, în prezent, cel situat pe str. N. nr. 3. Nici chiar expertul nu-l identifică cu vreo suprafaţă de pe str. U. nr. 32 cum a reţinut instanţa.
În lista anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societăţii recurente figurează la poziţia 3, cantină B-dul U. nr. 32-34.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va administra probe, inclusiv o nouă expertiză topometrică sau o completare a celei deja efectuate pentru identificarea exactă a terenului pretins de recurentul contestator şi, în raport de aceasta va stabili situaţia juridică a imobilului, aşa cum corect a solicitat recurenta pârâtă.
Cu ocazia rejudecării se va verifica dacă blocul de locuinţe pentru tineri este situat pe terenul identificat ca fiind cel pretins de recurentul contestator, care este în prezent regimul juridic al acestui teren şi dacă, în raport de aceasta, societatea recurentă are sau nu calitate procesuală pasivă.
Cum în recursul contestatorului se critică numai lipsa din dispozitivul deciziei a cuantumului despăgubirilor, urmează ca instanţa de apel, după identificarea exactă a terenului în litigiu, să se pronunţe şi cu privire la modalitatea de despăgubire, conform cererii precizate şi în raport de dispoziţiile Legii 10/2001 în materie, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 ale cărei dispoziţii sunt de imediată aplicare.
Situaţia casei demolate este strâns legată de cea a terenului, iar recurentul contestator urmează să-şi precizeze pretenţiile în raport şi de dispoziţia emisă de Primăria municipiului Bacău în acest sens.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost invocată de recurenta pârâtă după închiderea dezbaterilor, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2005, astfel că ea nu a fost pusă în discuţia părţilor şi instanţa nu este ţinută să o examineze.
Pentru toate considerentele expuse se va casa Decizia instanţei de apel şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe [art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 313 C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul I.J. şi de pârâta SC C. SA Bacău împotriva deciziei nr. 63 din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 741/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 736/2005. Civil → |
|---|
