ICCJ. Decizia nr. 736/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 736.
Dosar nr. 21663/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 587/2004, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamanţilor D.C. şi S. precum şi B.V. şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta SC E.M.N. SA Ploieşti să acorde reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni în funcţie de opţiunea celor dintâi. Hotărârea a fost dată în considerarea faptului că, terenul în suprafaţă de 2834 mp situat în Boldeşti, Scăeni aparţinând antecesorilor reclamanţilor a fost expropriat prin Decretul nr. 272/1972 şi folosit pentru amplasarea staţiei de transformare utilizată în prezent de pârâtă.
Faţă de împrejurarea că terenul nu a fost reconstituit potrivit Legii 18/91 şi că, acesta nu poate fi restituit în natură deoarece a fost ocupat integral cu lucrarea ce funcţionează în prezent, s-a apreciat a fi aplicabile prevederile art.11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Apelul declarat de către reclamanţi a fost admis în parte în sensul obligării pârâtei SC E.M. SA, doar la acordarea de titluri de valoare nominală nu şi de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital. În rest, sentinţa a fost menţinută.
Curtea de Apel considerat în fundamentarea acestei soluţii că, prevederile art. 11 din Legea 10/01, limitează măsurile reparatorii în cazul în care, lucrările pentru care a fost expropriat terenul, ocupă funcţional întreaga suprafaţă, numai la acest gen de măsuri.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs reclamanţii, care au criticat-o pentru următoarele considerente:
Deşi au reţinut în mod corect obligativitatea acordării despăgubirilor pentru faptul preluării imobilului din proprietatea autorilor reclamanţilor, ambele instanţe au greşit prin faptul neacordării acestor despăgubiri prin indicarea inclusiv a valorii de 283.400.000 lei conform expertizei, a titlurilor de valoare nominală cuvenite recurenţilor-reclamanţi.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs şi de către pârâta SC E.M.N. SA Ploieşti, care a invocat următoarele motive în susţinerea recursului.
Instanţele au ignorat probele dosarului din care rezultă faptul că, pentru terenul în litigiu, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în baza Legii 18/91 motiv pentru care, acesta nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fapt care trebuia să conducă la pronunţarea unei hotărâri de respingere a acţiunii.
Greşit a fost înlăturată şi apărarea pârâtei potrivit căreia, terenul afectat de orice capacitate energetică, este proprietate publică potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/98 şi ca atare, Statul Român nu poate fi obligat la despăgubiri. Dimpotrivă, potrivit Legii energiei electrice nr. 318/2003, asupra acestor terenuri, societăţile E. care au capital integral de stat, au un drept de uz ori de servitute şi nu pot fi obligate la despăgubiri decât dacă produc pagube utilizatorilor prin modul de reparare al eventualelor avarii la instalaţii.
În opinia recurentei, Decizia Curţii de Apel este greşită şi pentru modul de stabilire al despăgubirilor deoarece, cuantumul, procedurile de acordare precum şi natura acestora, se stabilesc potrivit art. 36, art. 37 din Legea nr. 10/2001 ulterior transmiterii hotărârii judecătoreşti, de către Prefecturi către Ministerul Finanţelor Publice.
În condiţiile în care, instanţa a stabilit ea însăşi modul de acordare al despăgubirilor, respectiv titluri de valoare, a încălcat dispoziţiile imperative ale legii şi deci, acţiunea ar trebui respinsă.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse deciziei Curţii de Apel, se constată următoarele:
Cu privire la recursul pârâtei SC E.M.N. SA.
Criticile aduse deciziei prin acest recurs, sunt nefondate.
Astfel, aşa după cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (f.59) precum şi din copia sentinţei civile nr. 13.772/92 (f.12), terenul în litigiu nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/91.
În ce priveşte natura juridică de bun public a terenului afectat de utilităţi, destinate furnizării de energie electrică, natură ce scuteşte pe utilizatorul acestora de orice plată, este de observat că Legea nr. 318/2003 a energiei electrice acordă această scutire doar în cazul în care utilizatorul are un drept de uz sau de servitute asupra terenului. În speţă, acest teren a fost însă preluat inclusiv în privinţa proprietăţii, de la reclamanţi.
Aşadar, pentru motivul că nu este îndeplinită situaţia admisă de legea specială cât şi pentru faptul că, Legea nr. 10/2001 prin disp. art. 11 alin. (4) prevede acest mod de reparare, urmează ase constata că şi sub acest aspect, Decizia recurată este legală.
Nu este fondată critica pârâtei nici în ce priveşte posibilitatea acordării titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare deoarece, prevederile art. 24 din Legea 10/2001, fac posibilă şi chiar dispun expres această modalitate de despăgubire pentru terenurile preluate abuziv şi a căror restituire în natură nu este posibilă.
Pe cale de consecinţă, criticile formulate de societatea pârâtă, neîncadrându-se în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează a fi respinse conform art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul reclamanţilor, acesta este fondat. Astfel, disp. art. 36 pct. 3 din Legea nr. 10 precizează expres faptul că, dacă valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate s-a stabilit printr-o expertiză, această valoare trebuie să fie menţionată expres.
Chiar dacă faza la care se referă art. 36 este cea administrativă, prealabilă introducerii acţiunii în justiţie, ţinând cont de faptul că, în speţă, o astfel de expertiză a fost efectuată numai în faza de judecată, rezultă că, precizarea contravalorii titlurilor de valoare nominală acordate, era obligatorie. Numai aşa sensul legii desprins din aplicarea prin asimilare a prev. art. 36 pct. 3 din legea reparatorie, este respectat fără riscul stabilirii unui cuantum arbitrar al măsurilor reparatorii.
Dat fiind faptul că expertiza dispusă în faţa instanţei de fond se referă la valoarea titlurilor corespunzător lunii mai 2004, pentru stabilirea valorii actualizate a acestora este necesară suplimentarea probatoriului, motiv pentru care urmează a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la acest aspect, conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ.
Cum această actualizare nu este posibilă în faza procesuală a recursului şi pentru motivul respectării scopului legii cu privire la nevoia acoperirii integrale a prejudiciului suferit de foştii proprietari prin măsurile abuzive suferite precum şi pentru motivul arătat al împiedicării arbitrariului în stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii acordate, urmează a se admite recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.C., D.S. şi B.W. împotriva deciziei civile nr. 2900 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează în partea referitoare la apelul declarat de reclamanţi şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea acestui apel.
Păstrează Decizia cu referire la soluţia dată asupra apelului pârâtei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.M.N. SA Ploieşti, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7362/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7378/2005. Civil → |
|---|
