ICCJ. Decizia nr. 7530/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7530
Dosar nr. 6210/2005
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 15583 din 13 decembrie 2004, Judecătoria Cluj–Napoca a fost respinsă acţiunea intentată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei SC F.D.F.E.E.T.N. SA Cluj Napoca pentru obligarea la încheiere contract de vânzare a apartamentului nr. 42 situat în Cluj–Napoca.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că apartamentul în litigiu nu face parte din categoria celor supuse cumpărării de către chiriaşi conform Legii nr. 85/1992 deoarece pârâta l-a dobândit prin act civil de vânzare–cumpărare în anul 1996.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal reclamantul a declarat apel.
La termenul de judecată din 30 martie 2005, Curtea în baza probelor de la dosar a reţinut că valoarea de achiziţie a întregului bloc de locuinţe achiziţionat în 1996 a fost de 750.000.000 lei.
Apartamentul în litigiu are o valoare cu mult inferioară sumei de 1 miliard şi în consecinţă, Curtea a stabilit că sentinţa fondului nu este susceptibilă de apel şi în temeiul art. 2821 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) al Legii nr. 85/1992, că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) al Legii nr. 85/1992, că ea are ca obiect obligaţia de „a face", prin care se pretinde subiectului pasiv o prestaţie pozitivă şi nu este vorba de o obligaţie de „a da", deoarece nu s-a solicitat să se transmită dreptul de proprietate.
Recurentul consideră că obiectul litigiului fiind obligaţia de „a face" nu este evaluabilă în bani şi nu se poate susţine că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
Examinând cauza în raport de motivul invocat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele;
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 85/1992, nefiind în discuţie o acţiune în realizarea unui drept, nesolicitându-se o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare–cumpărare.
Reclamantul a solicitat să se aplice legea la o anumită stare de fapt, în scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi.
Acţiunea are ca obiect obligaţia de „a face" pretinzându-se pârâtei o prestaţie pozitivă şi nu este evaluabilă în bani.
În consecinţă, calea de atac este apelul. Având în vedere că art. 2 C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 şi potrivit punctului 2 al acestui text de lege tribunalul judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecători în primă instanţă, normele procedurale fiind de imediată aplicare, nu se mai impune, reformarea încheierii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva încheierii civile nr. 922/R din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7642/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7637/2005. Civil → |
|---|
