ICCJ. Decizia nr. 790/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 790.
Dosar nr. 8645/200.
Şedinţa publică din 11 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii S.E., B.E., P.I.G. şi H.A. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Timişoara pentru anularea dispoziţiei nr. 563 din 8 martie 2004 emisă de acesta cât priveşte respingerea notificării nr. 94 din 7 februarie 2002.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că antecesorul său, S.A. a avut în proprietate mai multe imobile.
Un prim imobil, întabulat în C.F. iniţial Timişoara, cu nr.top 23588 şi 23589 actual devenit nr. 18055, deşi a fost revendicat în temeiul Legea nr. 18/1991 nici până în prezent nu a fost retrocedat. Acest teren, fiind extravilan, reclamanţii au fost de acord că procedura revendicării îşi urmează calea de soluţionare prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Un al doilea imobil, întabulat în C.F. Timişoara, în prezent nr. 23587, ca fiind în proprietatea antecesorului lor, M.Ş., imobil compus dintr-un teren de 2140 mp şi o casă, astăzi demolată, a fost preluat abuziv de către stat în 1966.
Reclamanţii, pentru acest din urmă imobil, au considerat că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru casa demolată chiar şi în situaţia în care în C.F. a rămas înscris dreptul de proprietate al antecesorului lor, pentru că statul nu şi-a întabulat proprietatea preluată abuziv.
Pretenţiile şi le-au întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 10/2001.
Ulterior introducerii acţiunii reclamanţii au formulat precizări arătând că plângerea este îndreptată împotriva Dispoziţiei nr. 563 din 6 iunie 2004 cu privire la notificările nr. 94 din 7 februarie 2002 şi, respectiv 108 din 11 februarie 2002.
Prima notificare vizează imobilul casă, curte şi fânaţ de 2140 mp în Selişte, înscris în C.F. nr.top 23587 iar a doua notificare priveşte terenurile de 50570 mp cu nr.top 23588 şi de 1 ha şi 2624 mp cu nr.top 23589 înscrise iniţial în C.F. Timişoara dar transnotate în C.F. Timişoara.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1006 din 10 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
S-a reţinut că Decizia Primarului este corectă şi legală, imobilul inclus în C.F. Timişoara este şi în prezent proprietatea antecesorului reclamanţilor M.Ş., nefiind niciodată proprietate de stat.
Cât priveşte imobilele înscrise în C.F. nr.top 23588 şi 23589 acestea sunt situate în extravilanul municipiului Timişoara şi, ca urmare, reglementarea lor juridică nu intră sub incidenţa Legea nr. 10/2001 ci în aceea a Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Curtea de apel Timişoara prin Decizia 593 din 14 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a Legea nr. 10/2001 care în art. 8 alin. (1) prevede în mod expres că nu intră sub incidenţa sa de reglementare terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000.
S-a constatat că terenurile în discuţie se află în extravilanul oraşului Timişoara şi chiar antecesorul reclamantelor a formulat o cerere de reconstituire a dreptului său de proprietate asupra terenurilor pretinse prin acţiunea de faţă, în temeiul Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei soluţii reclamanţii au declarat în termen legal recurs.
În motivarea recursului a fost invocat pct. 9 art. 304 C. proc. civ., şi s-a arătat în esenţă că în mod greşit s-a respins recursul pe împrejurarea că statul nu şi-a întabulat dreptul de proprietate, în realitate fiind operată o preluare faptică a terenului care în prezent este reprezentată de o păşune.
S-a mai spus că Legea nr. 10/2001 asimilează preluarea faptică cu preluarea fără titlu [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Reclamanţii au mai considerat nerelevant faptul că cererea de despăgubiri nu a fost făcută în cadrul notificărilor 94 şi 108/2002 ci ulterior, câtă vreme au făcut precizările de acţiune pe parcursul procesului.
S-a mai arătat că suprafeţele de teren pretinse şi care au făcut obiectul notificărilor 94 şi 108/2002 se situează în intravilanul localităţii şi nu în extravilan, aşa cum rezultă din individualizarea pe care o face însăşi înscrierea în C.F.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru următoarele considerente.
De esenţa acţiunii în revendicare este determinarea în sens de individualizare în concret a bunului revendicat.
Părţile în proces: reclamanţii petiţionari şi Primarul oraşului Timişoara care, prin dispoziţia 563 din 8 martie 2004, a respins notificările 94/2002 şi 108/2002 au poziţii contrare cu privire la terenurile revendicate. Reclamanţii susţin că acestea se află în intravilan, ultima susţinere a reclamanţilor în acest sens fiind făcută privind motivele de recurs. Pârâtul, din contră se referă la aceste terenuri, când îşi motivează respingerea revendicării, ca fiind situate în extravilan.
Susţinerile într-un sens sau altul sunt făcute fără să existe dovezi cu privire la această situaţie.
Nici în notificării, nici în dispoziţia 563/04 atacată, nici în argumentarea soluţiilor pronunţate în cauză nu există elemente care să conducă al individualizarea obiectului revendicării.
În cauză instanţele nu s-au preocupat nici cu privire la calificarea naturii juridice actuale a imobilului .
Pentru a putea aprecia dacă soluţia de respingere a instanţei de fond este în concordanţă cu dispoziţiile Legea nr. 10/2001 este fără îndoială necesar ca mai întâi să se determine obiectul acţiunii în revendicare.
În lipsa unei asemenea individualizări analiza aplicării sau nu a Legea nr. 10/2001 este lipsită de obiect. Hotărârea curţii de apel care apreciază că nu se aplică Legea nr. 10/2001 în virtutea dispoziţiilor art. 8 al acestei legi nu se referă la natura juridică a imobilului pentru a argumenta neaplicarea legii în discuţie.
Pe cale de consecinţă constatând cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va admite recursul.
Constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă în lipsa elementelor menţionate mai sus, fiind necesară administrarea de probe noi, se va casa Decizia curţii de apel, şi ca urmare, se va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1006 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiş pe care o desfiinţează şi observând dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecarea fondului, aceluiaşi tribunal.
Cu ocazia rejudecării instanţa va analiza probele existente în dosar cu eventuala completare a acestora, referitoare la identificarea bunului revendicat (ex. g. amplasare, adresă, vecinătăţi) pentru ca în raport de aceasta să se aprecieze dispoziţiile legale aplicabile revendicării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.E., B.E., P.I.G. şi H.A. împotriva deciziei civile nr. 593 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1006 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiş pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi Tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7827/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 792/2005. Civil → |
|---|
