ICCJ. Decizia nr. 7955/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7955
Dosar nr. 12850/200.
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 655 din 12 septembrie 2001, întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată Primăriei oraşului Băicoi, judeţul Prahova, B.E. şi S.C.C. au solicitat restituirea în natură a clădirii nr. 1024 şi a terenului aferent situat pe şoseaua Movila-Vulpii-Lilieşti, la punctul numit Lilieşti Câmp (Mărginenca) din oraşul Băicoi, judeţul Prahova.
La data de 13 august 2002 reclamanţii S.C.C. şi B.E. au chemat în judecată pe pârâţii S.C.G.L. Băicoi şi Primăria oraşului Băicoi, judeţul Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să le restituie în natură construcţia, în suprafaţă de 104 mp şi terenul aferent de 800 mp situate în punctul Mărginenca-Tintea, Băicoi.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul revendicat face parte din suprafaţa de 10.000 mp moştenită de la N.Z. (bunica reclamantului S.C.C. şi mama reclamantei B.E.) de la tatăl său I.D.J. Clădirea, împreună cu terenurile aferente, pe care se aflau utilajele societăţii S.R. au fost naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948, terenurile fiind concesionate acestei societăţi pentru exploatarea petrolieră.
La data naţionalizării terenul era proprietatea lui N.Z., dobândită de la tatăl său I.D.J. prin testament, iar ulterior, bunurile au fost preluate în administrarea oraşului Băicoi, a Schelei Băicoi şi transmise la S.C.G.L. Băicoi.
La 6 decembrie 2002 reclamanţii şi-au precizat acţiunea introductivă de instanţă în sensul că au chemat în judecată, în calitate de pârâţi, şi pe Consiliul Local al Oraşului Băicoi şi pe primarul localităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 778 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor cu motivarea că ei şi antecesorii lor nu au fost proprietarii bunurilor revendicate şi nici nu au făcut dovada că autorii lor au posedat terenul în mod continuu, netulburat şi sub nume de proprietar.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 209 din 8 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa tribunalului, a admis acţiunea şi a dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 3237 mp teren şi a construcţiei situată pe teren, identificate în raportul de expertiză O.D. şi în schiţa anexă la raport, între punctele A-H-I-J-C-D-E-F-G-A.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: terenul a aparţinut incontestabil numitului I.D.J., care l-a concesionat fostei societăţi S.R. potrivit contractului de concesiune şi arendare încheiat la 14 decembrie 1937, iar faptul că în cuprinsul contractului au fost trecuţi drept concesionari ai unor anumite suprafeţe de teren şi descendenţii proprietarului, nu conduce la concluzia că terenul nu era proprietatea acestuia; prin Hotărârea nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiei pentru consolidarea drepturilor de concesiuni petrolifere, judeţul Prahova, s-a admis cererea formulată de societatea S.R. şi s-a consolidat faţă de proprietarul concedent dreptul societăţii; I.D.J. a decedat la 8 mai 1938 şi conform procesului-verbal din 7 mai 1940, succesiunea acestuia a fost acceptată de Z.M.N.; anterior decesului, respectiv la 2 mai 1938, prin testament autentic, I.D.J. a testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. o parte din terenurile pe care le avea în proprietate, beneficiara testamentului primind în continuare chirie de la societatea S.R.; prin Legea nr. 119/1948 au fost naţionalizate locuinţele şi birourile din localitatea Tintea-Băicoi, lui Z.M.N. fiindu-i preluată cu procesul-verbal nr. 37/1949 suprafaţa de 6480 mp teren ocupată cu „locuinţe şi birou fost S.R."; N.Z. a decedat în anul 1988 şi potrivit certificatului de moştenitor nr. 818/1989 eliberat de fostul notariat de Stat Câmpina, de pe urma acesteia au rămas ca moştenitori reclamanta B.E., fiică, şi S.V.V., fiică, decedată la 4 martie 2001 şi succedată de reclamantul S.C.C.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal au declarat recurs pârâţii Primăria oraşului Băicoi şi Consiliul local Băicoi, care au invocat următoarele motive de casare:
- Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au revendicat terenul aferent construcţiei de 800 mp, iar prin Decizia recurată li s-a restituit în natură un teren de 3237 mp;
- La baza deciziei atacate a stat raportul de expertiză semnat de O.D., întocmit în contradicţie totală cu actele de la dosar. În raportul de expertiză nu este amintit nici un element care să conducă la concluzia că terenul identificat în schiţa anexă este acelaşi cu cel din testamentul lăsat de I.D.J. În raportul de expertiză s-a menţionat că „terenul identificat de reclamanţi", or, atribuţiile de identificare a terenului reveneau expertului,
- Nu a fost lămurit aspectul proprietăţii terenului revendicat întrucât contractul de concesiune a fost încheiat şi de N.N. care nu era proprietar. Z.N. primeşte 1 ha la punctul Mărgineanca conform testamentului încheiat de D.I.J. la un an de la încheierea contractului de concesiune care este socotit de instanţă ca actul de proprietate al autoarei reclamanţilor;
- Instanţa de apel nu a lămurit neconcordanţele existente în dosar: potrivit testamentului, autoarea reclamanţilor a primit 1 ha, conform procesului verbal nr. 37/1948 aceeaşi persoană apare proprietară pe o suprafaţă de numai 6480 mp, iar expertul a găsit pe teren doar 3237 mp.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care succed:
Prin notificarea nr. 655 din 12 septembrie 2001 reclamanţii B.E. şi S.C.C. au solicitat Primăriei oraşului Băicoi, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a clădirii nr. 1024 şi a terenului „ din spatele acesteia în suprafaţă de aproximativ 8.000 mp", situate pe şoseaua Movila-Vulpii-Lilieşti, la punctul numit Lilieşti Câmp (Mărginenca) din oraşul Băicoi, judeţul Prahova.
În acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii au revendicat de la pârâţi „suprafaţa construită de 104 mp şi terenul aferent curţii de 800 mp". Numai că, după efectuarea expertizei care prevedea că este liberă suprafaţa de 3237 mp, reclamanţii au precizat că solicită restituirea terenului menţionat în lucrarea expertului, astfel că nu se poate reproşa instanţei de apel că a acordat mai mult decât s-a cerut.
În justificarea demersului lor judiciar, reclamanţii S.C.C. şi B.E. au susţinut că imobilul ce se cere retrocedat a aparţinut autorului lor comun I.D.J., care, prin testamentul autentic din 2 mai 1938 (filele 6-13 dosar de fond) l-a testat în favoarea fiicei sale Z.M.N. Că, terenul fiind amplasat într-o zonă cu resurse petroliere, a fost concesionat societăţii S.R. conform contractului de concesiune şi arendare nr. 4110/1937 (filele 14-15 dosar de fond) şi Hotărârii nr. 210 din 4 mai 1938 a Comisiunii de consolidare de drepturi petrolifere din judeţul Prahova (filele 16-17 din acelaşi dosar).
De asemenea, reclamanţii au susţinut că Z.M.N. a primit prin amintitul testament 1 ha teren, aspect nelămurit în cauză cu privire la întinderea obiectului legatului, atât datorită faptului că testatorul a indicat terenurile doar prin arătarea megieşilor sau a locului situării lor şi nu a dimensiunilor, cât şi împrejurării că exemplarul (copia) testamentului depus de reclamanţi la dosar este, în mare parte, ilizibil.
Cert este însă că prin procesul-verbal din 15 aprilie 1949 (fila 13 dosar de apel) s-au preluat în temeiul Legii nr. 119/1949 „6480 mp teren spre Movila-Vulpii, ocupat cu locuinţe şi birou fost S.R. proprietatea Z.M.N. din Băicoi". Chiar dacă reclamanţii nu au depus la dosar titlul de proprietate al autorului I.D.J., totuşi, cu procesul-verbal amintit, în lumina prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, reclamanţii au făcut dovada că autoarea lor Z.M.N. a fost proprietara terenului în suprafaţă de 6.480 mp.
Instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize, dar şi-a fundamentat soluţia pe o lucrare echivocă şi susceptibilă de critici deoarece expertul nu a identificat terenul care a aparţinut lui Z.M.N. în raport de prevederile testamentului amintit, care, eventual, să fi fost confruntat cu actele de proprietate ale testatorului şi cu planurile cadastrale, ci a delegat această atribuţiune, care era de esenţa lucrării, părţilor din dosar.
Astfel, în raportul de expertiză întocmit (filele 62-63 dosar de apel), ing. O.D. a consemnat că „reclamantul a identificat şi delimitat terenul" sau că „terenul identificat de reclamanţi, este prezentat pe planul anexat", ceea ce demonstrează că expertul tehnic, în loc să procedeze prin mijloace proprii, specifice activităţii, la identificarea şi delimitarea terenului, a delegat, inadmisibil, această atribuţiune unora dintre părţile în proces.
Deşi în şedinţa din 8 octombrie 2003 (fila 66 dosar de apel) pârâţii au adus critici serioase raportului de expertiză şi au cerut refacerea lui pentru a se ţine seama de „prevederile din testamentului aflat la dosarul cauzei pentru a se stabili vecinătăţile terenului în litigiu", totuşi, instanţa de apel a respins nejustificat această solicitare.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâţi, se va casa Decizia dată în apel, cu consecinţa reluării judecăţii la aceeaşi instanţă în scopul efectuării unui nou raport de expertiză.
În rejudecare, instanţa de trimitere va stabili, pe bază de dovezi ce vor fi solicitate părţile din dosar, cine a ridicat construcţia revendicată de reclamanţi şi anume dacă a fost edificată de concedenţi ori de concesionar în scopul de a se verifica apărarea pârâţilor în sensul că edificatele nu au fost ridicate de autorii reclamanţilor, ci de societatea S.R., de la care au şi fost naţionalizate cu destinaţia de „locuinţe şi birou". De astfel, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii nici nu au susţinut că edificatele ar fi fost ridicate de autorii lor, ci au apelat la invocarea unei prezumţii potrivit căreia „proprietarul terenului era şi proprietarul clădirii" (fila 1 din dosarul de fond).
După efectuarea noii expertize şi identificarea corectă a terenului, instanţa de rejudecare va stabili dacă terenul, în totalitatea sa, este situat în intravilanul localităţii şi dacă, astfel, face în întregime obiect de reglementare a Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Primăria Oraşului Băicoi şi Consiliul Local al oraşului Băicoi împotriva deciziei nr. 209 din 8 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8037/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 799/2005. Civil → |
|---|
