ICCJ. Decizia nr. 7953/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7953
Dosar nr. 1522/200.
Şedinţa din 12 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 321/2002 Tribunalul Mureş a respins ca nefondată acţiunea în revendicare întemeiată pe prevederile Legii 10/2001, a imobilului situat în Târgu-Mureş, înscris în C.F. Tg. Mureş, acţiune formulată de reclamanţii E.I. ş.a. în contradictoriu cu SC M. SA şi SC R. SA Tg-Mureş.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea aceloraşi reclamanţi de anulare a contractului de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu de către cele două pârâte, către SC T. Tg-Mureş.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 7/2003 a Curţii de Apel Tg-Mureş.
Ambele instanţe, în fundamentarea soluţiei lor de respingere a pretenţiilor reclamanţilor au invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001. În opinia ambelor instanţe, de vreme ce bunurile au ajuns în patrimoniul societăţilor pârâte încă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 respectiv în baza Legii nr. 31/90, Legii15/90 şi HG nr. 834/91 iar statul nu mai este acţionar deoarece şi-a vândut încă din anii 1995 şi 1997 acţiunile prin intermediu FPS, rezultă că nu este îndeplinită condiţia de restituire prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs reclamanţii E.I., E.A., ş.a., prin care au solicitat admiterea acestuia şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa după cum a fost formulată şi precizată.
În motivarea recursului reclamanţii au invocat următoarele:
Încă din luna septembrie 1991, au încunoştiinţat societăţile pârâte că revendică imobilul şi au cerut acestora să nu-l includă în patrimoniul lor şi nici să nu-l înstrăineze. Cu toate acestea, imobilele au fost incluse în capitalul social al SC R. SA iar după primirea notificării (11 aprilie 2001), au fost vândute către SC T. SRL.
Acest comportament al pârâtelor este contrar spiritului Legii nr. 10/2001 care presupune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv şi totodată, de o totală rea-credinţă, împrejurării care ar fi trebuit să conducă la soluţia admiterii acţiunii.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat.
Astfel, după cum s-a arătat în acţiunea introductivă şi aşa după cum rezultă din copia adresei înaintată de recurenţi societăţii R. SRL (f.8 dos. fond) încă din anul 1991 aceştia a adus la cunoştinţa societăţii deţinătoare a imobilului revendicat, intenţia de a redobândi proprietatea acestuia în baza legilor reparatorii adoptate de Statul Român.
Hotărârile pronunţate nu au analizat însă veridicitatea acestei susţineri şi nici faptul dacă intimatele le-au primit ori puteau să le primească în anul 1991, adică anterior privatizării. Neprocedând în acest mod, instanţele nu au analizat aspectul bunei sau relei-credinţe la dobândirea imobilului şi sub aspectul cunoaşterii situaţiei juridice a acestuia, la data privatizării.
În acest mod, a fost ignorat unul din mijloacele de apărare al recurenţilor, fapt ce duce la constatarea îndeplinirii unui motiv de recurs şi anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Este fondat însă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.determinat de faptul că, hotărârea dată în apel a fost consecinţa interpretării şi aplicării greşite a legii. Astfel, din conţinutul notificării expediate în anul 2001 de către recurenţi, rezultă că aceştia au solicitat şi măsuri reparatorii prin echivalent.
Ţinând seama de faptul că, notificarea are caracterul unei veritabile acţiuni în justiţie, limitele investirii instanţei de judecată erau date nu doar de cererea introductivă, ci şi de conţinutul notificării. Chiar dacă măsurile reparatorii pretinse prin notificare se referă doar la utilajele necesare funcţionării atelierului, instanţa trebuia să se pronunţe asupra acestora.
Pe de altă parte, în situaţia în care era sau este fondată concluzia potrivit căreia, imobilul aparţinea, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, unei societăţi comerciale constituită în condiţiile Legii nr. 31/90, prin aport la capitalul social de către o altă societate privatizată la rândul ei integral, în condiţiile legii speciale, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuia examinată fie cu privire la întregul imobil, fie parţial, aşa după cum s-a solicitat în notificare.
Dat fiind faptul că, atât punerea în discuţie şi analizarea bunei-credinţe a intimatelor cât şi analizarea eventualelor măsuri reparatorii prin echivalent, presupun administrarea de probe pentru verificarea exactităţii cunoaşterii situaţiei juridice a imobilului anterior privatizării şi a cuantumului despăgubirilor şi a naturii juridice a acestora; a modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii şi a posibilităţii acordării lor prin prisma succesiunii în timp a legilor, urmează a fi casată Decizia cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii E.I., E.A., E.M.B. şi L.A.M. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 321 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7742/2005. Civil → |
|---|
