ICCJ. Decizia nr. 8472/2005. Civil. Anulare certificat de moştenitor. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8472
Dosar nr. 9273/2005
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursul de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3226 din 15 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii C.A. şi C.E. împotriva pârâtei R.N. prin care s-a solicitat anularea sau corectarea certificatului de moştenitor nr. 12/2002 eliberat de Biroul Notarului Public B.C.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respinsă ca nefondat prind Decizia nr. 391 din 15 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Nemulţumiţi de această deciziei, reclamanţii au declarat recursul de faţă aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea, verificându-şi competenţa de a soluţiona recursul în raport de dispoziţiile Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, constată că potrivit Legii nr. 219/2005 s-a revenit la principiul ierarhiei instanţelor judecătoreşti în sensul că instanţa imediat superioară judecă calea de atac declanşată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa inferioară.
Or, în cauza de faţă, recursul reclamanţilor este de competenţa curţii de apel câtă vreme judecătoria a soluţionat fondul procesului.
Prin dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 legiuitorul a prevăzut că „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel".
Faţă de cele ce preced şi în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, Curtea va trimite recursul declarat de reclamanţi spre soluţionare Curţii de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 trimite recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.E. împotriva deciziei nr. 391 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, la această instanţă spre soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 8484/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 8467/2005. Civil. Stabilire drept de... → |
---|