ICCJ. Decizia nr. 8540/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8540
Dosar nr. 21509/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2003 reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Locală de Pensii sector 3 Bucureşti, solicitând obligarea acesteia să o repună în drepturile recunoscute prin Legea nr. 189/2000 art. 1 pct. c şi prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie nr. 125 din 17 ianuarie 2003 şi desfiinţarea deciziei nr. 91703 din 19 martie 2003 emisă de Casa de Pensii sector 3 Bucureşti.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII–a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin sentinţa nr. 4194 din 11 noiembrie 2003, a respins cererea precizată formulată de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 874/RS din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă şi litigii de muncă, a constatat nul recursul formulat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.A.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului.
Instanţa competentă să judece recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de tribunal este curtea de apel.
În speţă, Decizia nr. 874/2004 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de recurs şi este irevocabilă.
Prezentul recurs declarat împotriva menţionatei decizii este în realitate recurs la recurs, aspect nepermis, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unor hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 874/RS din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 8541/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8521/2005. Civil → |
---|