ICCJ. Decizia nr. 8528/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8528
Dosar nr. 9660/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2003 (expediată prin poştă la data de 31 octombrie 2003 conform plicului de la fila 34 dosar fond) reclamanţii: M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N., M.M.S. şi M.I.I., în contradictoriu cu Primăria oraşului Eforie, reprezentat de Primar, au formulat contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 456 din 23 septembrie 2003 emisă de Primarul oraşului Eforie, comunicată la data de 2 octombrie 2003 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
– desfiinţarea menţionatei dispoziţii şi
– obligarea Primăriei oraşului Eforie de a le soluţiona notificarea înregistrată sub nr. 1961 din 8 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc S.C.A. din Constanţa, în sensul restituirii în natură a imobilului notificat sau prin alte măsuri reparatorii sau compensarea cu un alt teren echivalent ca suprafaţă şi amplasament.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a unei porţiuni din terenul notificat, combinată cu plata de despăgubiri băneşti calculate la valoarea de piaţă a terenului pentru suprafaţa care s-ar aprecia că nu poate fi restituită în natură.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că terenul de 600 mp situat în oraşul Eforie a aparţinut autorului lor, M.Ş., conform titlului de proprietate nr. 26 din 30 ianuarie 1926 emis de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.
Au notificat Primăria oraşului Eforie pentru restituirea în natură a terenului, iar prin dispoziţiile nr. 456 din 23 septembrie 2003 Primarul oraşului Eforie le-a respins cererea cu motivarea că terenul este afectat parţial de construcţia restaurantului „Splendid", iar restul suprafeţei face parte din domeniul public, propunându-se ca valoare echivalentă a terenului imposibil de restituit şi cuvenită notificatorului, suma de 18.000 dolari SUA, reprezentând 30 dolari SUA/mp.
Reclamanta susţine că primarul a emis dispoziţia fără a-i consulta, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi fără a le da posibilitatea de a susţine punctul lor de vedere şi că terenul, în proporţie de 90% poate fi restituit în natură.
Au mai arătat că în privinţa despăgubirilor, în varianta propusă de emitentul dispoziţiei, nu s-au respectat prevederile pct. 10. 8. B din HG nr. 498/2003 care prevăd obligaţia de a negocia cu persoana îndreptăţită cuantumul acestora, fiind astfel privaţi de dreptul legal de a opune valorii oferite de primărie o valoare rezultată dintr-o expertiză tehnică.
Fiind astfel investit, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 77 din 23 ianuarie 2004, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei oraşului Eforie şi a respins contestaţia reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Primăria oraşului Eforie nu au capacitatea de a sta în proces în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ. coroborate cu art. 19 şi art. 91 din Legea nr. 215/2001, texte în baza cărora capacitate de folosinţă are oraşul Eforie, prin Primar.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 424/C din 28 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, că au chemat în judecată Primăria oraşului Eforie, prin Primar, întrucât raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, (cum este şi cazul în speţă) primarul este abilitat de lege în rezolvarea notificărilor prin emiterea unei dispoziţii motivate de restituire/despăgubire/respingere, nu în calitate de reprezentant al comunei sau oraşului (potrivit Legii nr. 215/2001) ci în calitate de organ de conducere al Primăriei, potrivit pct. 20. 5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003.
În această situaţie, în mod nelegal ambele instanţe au reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei oraşului Eforie.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cererea introductivă de instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, a fost formulată împotriva Primăriei oraşului Eforie, reprezentată prin Primar.
Instanţa de fond cât şi instanţa de apel şi-au întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 4 C. proc. civ., ignorând însă prevederile art. 42 din acelaşi cod conform cărora „Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.
Or, aşa cum s-a arătat, Primăria oraşului Eforie a fost chemată în judecată prin Primar care este abilitat de lege în mod expres pentru a reprezenta primăria în calitatea de organ de conducere al acesteia. Art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că: „Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice comune sau străine, precum şi în justiţie".
În speţă, primul capăt de cerere îl constituie desfiinţarea Dispoziţiei nr. 456 din 23 septembrie 2003 emisă de Primarul oraşului Eforie. Este evident că raportat la acest capăt de cerere acţiunea reclamanţilor nu putea fi îndreptată decât împotriva emitentului actului a cărei desfiinţare s-a solicitat, respectiv Primarul.
Celelalte două capete de cerere privesc obligarea entităţii notificate, respectiv Primăria Eforie de a soluţiona notificarea aşa cum ea a fost formulată. Deci şi aici este vorba de Primar, dar în calitatea lui de reprezentant al entităţii notificate, Primăria.
Drept urmare, cum în speţă unitatea deţinătoare notificată potrivit legii este Primăria oraşului Eforie, care este şi entitatea investită cu soluţionarea notificării, iar Primarul oraşului Eforie este abilitat de lege în mod expres în acest sens pentru a reprezenta primăria în calitate de organ de conducere al acesteia se constată că Primăria oraşului Eforie, prin Primar, are calitatea de a sta în judecată, instanţele reţinând greşit lipsa capacităţii de folosinţă.
De reţinut, aşadar, este că prin prevederile Legii nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003 coroborarea cu art. 42 C. proc. civ., pentru situaţiile ce intră sub incidenţa acestor acte normative, primăriile capătă capacitate de folosinţă a drepturilor civile, fiind considerate persoane juridice ce pot fi notificate.
Ca atare, în raport de considerentele expuse şi având în vedere că procesul s-a soluţionat pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, recursul declarat în cauză va fi admis în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. şi se vor casa atât Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa primei instanţe şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.A.G., M.C.Z., M.M.V., M.C.N., M.M.S. şi M.I.I.
Casează Decizia civilă nr. 424/C din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa precum şi sentinţa civilă nr. 77 din 23 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8521/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8489/2005. Civil → |
|---|
