ICCJ. Decizia nr. 8580/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8580
Dosar nr. 8109/2005
Şedinţa publică din 31 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 martie 2004, la Tribunalul Bucureşti, reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. a formulat contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. 1827 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti prin care a fost respinsă notificarea reclamantului de restituire în natură sau echivalent a imobilului ce a aparţinut C.M.C. Bucureşti.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa civilă nr. 460 din 20 mai 2004, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă.
În considerentele sentinţei tribunalul a arătat, în esenţă, că reclamanta nu a indicat elementele de identificare a bunului imobil solicitat, nu a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi nu a făcut nici dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia nr. 662 A din 20 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă cu aceeaşi motivare care a fost dezvoltată şi în considerentele sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta susţinând, în esenţă că:
- instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi care atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului aflat în litigiu;
- hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziţie legală care îndreptăţea admiterea acţiunii.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989, dacă, prin hotărârea judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii.
În cauză, nici prin notificare nici prin contestaţie (cerere de chemare în judecată) reclamanta nu a arătat datele de identificare a imobilului pentru care a cerut măsuri reparatorii, mulţumindu-se să menţioneze că imobilul cooperativei C. era situat în localitatea Bucureşti. Or, în măsura în care se consideră îndreptăţită, în sensul legii, la măsuri reparatorii, reclamanta era obligată să identifice imobilul solicitat prin descrierea construcţiei şi a terenului şi precizarea adresei imobilului.
De asemenea, pe parcursul procesului reclamanta nu a depus acte doveditoare ale dreptului său de proprietate, ori ale dreptului de proprietate al cooperativei C. cu privire la imobilul menţionat.
Menţionarea datelor de identificare a bunului imobil solicitat şi depunerea actelor doveditoare reprezintă obligaţii ce reveneau reclamantei, în baza art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, obligaţii ce nu au fost îndeplinite.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1544/1959, indicată de reclamantă în notificare şi în cererea de chemare în judecată, ca şi în motivele de recurs s-a dispus transformarea unor cooperative meşteşugăreşti în unităţi economice de stat cu preluarea patrimoniului existent, dar prin acel act normativ nu s-a prevăzut că în patrimoniul cooperativelor respective existau bunuri imobile şi nici dacă vreuna din cooperative avea titlu de proprietate cu privire la bunuri imobile.
Prin nici un act depus la dosar reclamanta nu a dovedit că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, enunţate mai sus, pentru a fi persoană juridică îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Dispoziţia nr. 1827 din 25 noiembrie 2003 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, de respingere a notificării a fost emisă, aşadar, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Considerentele expuse conduc la concluzia că Decizia instanţei de apel, prin care a fost confirmată hotărârea primei instanţe, a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi în consecinţă recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 662/A din 20 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8575/2005. Civil → |
|---|
