ICCJ. Decizia nr. 8686/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea nr. 16/II din 15 ianuarie 2002 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC H. SA Curtea de Argeș, numita D.G. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 7000 mp situat în Curtea de Argeș, bun care a fost proprietatea bunicilor paterni ai solicitantului, în prezent decedați, V.G.D. și V.G.I. Prin notificarea menționată, D.G. arată că revine la notificarea anterioară nr. 665/2 din 12 noiembrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură doar a suprafeței de 1200 mp teren, întrucât suprafața reală este de 7000 mp.
La data de 6 ianuarie 2004 reclamantele D.G. și V.M. au chemat în judecată pe pârâta H. SA, sucursala Curtea de Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la despăgubiri în cuantum de 500.000 lei/zi de întârziere pentru neexecutarea obligației prevăzută de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, precum și obligarea pârâtei de a le restitui în natură terenul în suprafață de 7000 mp situat în Curtea de Argeș.
Prin întâmpinarea din 16 martie 2004 pârâta H. SA, sucursala H. Curtea de Argeș, și-a formulat, pe cale de excepție, următoarele apărări: pârâta nu are calitate procesuală pasivă întrucât sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societății comerciale (art. 42 din Legea nr. 31/1990); reclamanta V.M. nu are calitate procesuală activă deoarece notificarea a fost formulată numai de cealaltă reclamantă; având în vedere obiectul primului capăt de cerere care constă în "obligația de a face", competentă este Judecătoria sectorului 2 București, în raza căreia se află sediul societății cu personalitate juridică.
La termenul din 27 aprilie 2004 instanța a admis cererea reclamanților de a fi introdusă în cauză, în calitate de pârâți, a Primăriei Orașului Curtea de Argeș și a Primarului Orașului Curtea de Argeș.
Prin întâmpinarea din 24 mai 2004 pârâtul Primarul Orașului Curtea de Argeș s-a apărat că terenul ce face obiectul notificării nu este deținut de Primăria Curtea de Argeș, astfel că în mod greșit pârâta SC H. SA a înaintat către primărie notificarea reclamantei D.G.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 124 din 15 iunie 2004, a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și a dispus formarea unui alt număr de dosar (616/2004 ) și a respins în rest acțiunea reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că notificarea trimisă pârâtei SC H. SA, sucursala Curtea de Argeș, nu a fost soluționată printr-o decizie sau dispoziție motivată, astfel că cererea prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului, a fost apreciată de tribunal ca prematură. Apărarea invocată de pârâtă pe cale de excepție în sensul că nu are calitate procesuală pasivă, fiind o sucursală fără personalitate juridică, a fost respinsă de tribunal ca nefondată cu motivarea că este "vorba de capacitatea procesuală, iar nu de calitatea procesuală".
Soluția tribunalului a fost păstrată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin decizia nr. 7/A din 12 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantelor.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamantele D.G. și V.M. care au susținut că instanțele au aplicat greșit prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 respingând ca prematură acțiunea privind restituirea terenului în suprafață de 7000 mp și că trebuiau să oblige persoana deținătoare de a se pronunța asupra notificării printr-o decizie motivată sub sancțiunea plății unor daune cominatorii. S-a reproșat instanței de apel că în mod greșit a respins solicitarea de a se efectua o expertiză pentru identificarea terenului.
Recursul este fondat.
în prezentul litigiu, inițiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 7000 mp, situat în localitatea Curtea de Argeș, și au susținut că terenul este stăpânit și folosit de pârâta H. SA, sucursala H. Curtea de Argeș.
Contrar celor reținute de instanțe, se constată că reclamanta D.G. a întreprins în forma recomandată de lege demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că a notificat la datele de 12 noiembrie 2001 și 15 ianuarie 2002 pe deținătoarea de fapt a nemișcătorului revendicat, deținătoare care nu a răspuns la notificări pe motiv că ar fi o sucursală fără personalitate juridică, dar care, nici nu a sesizat ori îndreptat notificările societății ce avea o atare personalitate ca și puterea de a decide asupra bunului solicitat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățită o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilului ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Cazul dedus recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei notificate, generată de o conduită culpabilă acesteia, care, fie din neglijență, fie din rea credință, a refuzat să răspundă la notificările făcute de persoana îndreptățită. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente, pentru ca persoana deținătoare să fie obligată să emită (să pronunțe) un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Cum reclamanta D.G. a adresat notificări persoanei deținătoare și cum aceasta nu a răspuns solicitării în forma arătată mai sus, în termenul prevăzut de lege, în mod greșit instanțele au apreciat că acțiunea este prematură, întrucât conduita culpabilă a persoanei notificate, care nu s-a conformat legii (nu a îndreptat notificările societății cu personalitate juridică, care, la rându-i, să emită o decizie sau dispoziție motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire), nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante.
Față de cele ce preced, recursul reclamatelor se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, au fost casate cele două hotărâri cu consecința judecății la instanța competentă.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în numerotarea determinată de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005), decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Deși legiuitorul nu a folosit noțiunea de unitate "proprietară" ci aceea de unitate "deținătoare", calitate procesuală pasivă în sensul legii o are unitatea ori entitatea învestită cu soluționarea notificării care are personalitate juridică și care astfel are puterea de a dispune, prin organele sale de conducere, cu privire la bunul pe care îl are în proprietate sau în administrare.
Cum, în speță, unitatea deținătoare își are sediul în București, potrivit textului citat, competența de soluționare a acțiunii revine Tribunalului București, căruia, urmare a casării celor două hotărâri și a reluării judecății, i se va înainta dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8712/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8674/2005. Civil → |
|---|
