ICCJ. Decizia nr. 8822/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8822
Dosar nr. 3048/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2000, reclamanţii B.A.B. şi B.A.E. au chematîn judecată pârâta com. Popeşti Leordeni prin Primar solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în com. Popeşti Leordeni, imobilul compus din teren şi construcţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că tatăl lor, B.A. a cumpărat, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov, Secţia notariat, sub nr. 38165 din 27 octombrie 1939, de la D.C., un teren în suprafaţă de 5 ha, compus din 2 loturi, plantat cu viţă de vie şi pomi fructiferi pe care există şi o construcţie cu 3 camere şi hol.
Terenul a fost preluat de stat, după anul 1944, fără ca autorului reclamantului să i se aducă la cunoştinţă motivele acestei deposedări.
Prin sentinţa civilă nr. 296/F din 27 aprilie 2001 a tribunalului Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamanţilor iar pârâta a fost obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin neapelare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în anulare Primarul General susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii şi vădită netemeinicie.
1. S-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisul depus la fila 36 dosar în data de 24 aprilie 2001 şi fără să dispună efectuarea unei expertize topometrice de identificare a terenului revendicat şi persoanele în posesia cărora acesta se află.
În acest sens, a arătat că în intervalul dintre data dezbaterii în fond a pricinii, 20 aprilie 2001 şi cea a pronunţării hotărârii, 27 aprilie 2001, a fost depusă adresa nr. 3558 din 19 aprilie 2001 a Primăriei com. Popeşti-Leordeni, act din care rezultă că pentru terenul revendicat a fost emis în baza Legii nr. 18/1991 titlul de proprietate nr. 22838 din 26 septembrie 1995 pe numele unei alte persoane care fusese înscrisă în CAP cu suprafaţa de 2,78 ha, şi care figura în evidenţele registrului agricol din perioada anilor 1959-1961 cu terenul de 3,78 ha şi imobil construit din anul 1960.
Prin urmare, asupra unei porţiuni din suprafaţa de teren revendicată sunt proprietari moştenitorii persoanei înscrisă în titlu, astfel încât, în virtutea rolului activ, instanţa de judecată ar fi trebuit să dispună repunerea cauzei pe rol şi să pună în discuţie efectele înscrisului analizat cu privire la stabilirea cadrului procesual.
De asemenea, s-a reţinut că din interogatoriul pârâtei şi relaţiile comunicate de această instanţă, a rezultat că în perioada anilor 1951-1955, în evidenţele registrului agricol, antecesorul reclamanţilor figura ca proprietar asupra unui imobil situat în şos. O. şi nu cu cel ce constituie obiectul litigiului (nr. 13). Identificarea imobilului nu rezultă nici din contractul de vânzare-cumpărare invocat, precizându-se doar vecinătăţile acestuia şi locul situării, com. Popeşti-Leordeni, fosta moşie Popeşti-Români.
Instanţa de judecată ar fi trebuit, în virtutea executării rolului activ, să dispună efectuarea unei expertize de specialitate prin care să identifice imobilul revendicat şi amplasarea acestuia.
Din acelaşi înscris depus la dosar depus dezbaterea cauzei, rezultă că reclamanţii optează anterior pentru valorificarea dreptului lor pe calea procedurii speciale instituită prin dispoziţiile legii fondului funciar, astfel încât este inadmisibil să-şi valorifice aceleaşi drepturi pe calea dreptului comun motiv pentru care se impune punerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
2. Mandatarul reclamanţilor nu a justificat calitatea sa de reprezentant, motiv pentru care instanţa trebuia să solicite acestuia să facă dovada calităţii sale, iar în situaţia neîmplinirii acestei cerinţe ar fi trebuit să anuleze cererea introductivă.
În temeiul art. 313 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recursul în anulare este întemeiat.
Între momentul închiderii dezbaterilor, 20 aprilie 2001, şi cel al pronunţării hotărârii atacate, 27 aprilie 2001, pârâta a comunicat instanţei de judecată cu adresa înregistrată sub nr. 3558 din 19 aprilie 2001 relaţiile solicitate de instanţă privind situaţia juridică a imobilului în litigiu.
Din cuprinsul înscrisului menţionat, rezultă că pentru terenul situat în şos. O., a fost emis titlul de proprietate nr. 22838 din 26 septembrie 1995 pe numele unei persoane fizice şi că reclamanţii au mai încercat valorificarea dreptului lor asupra aceluiaşi imobil şi pe calea Legii 18/1991, cerere soluţionată în sensul respingerii sale, întrucât nu a fost respectată procedura administrativă prevăzută de această lege.
De asemenea, din probele dosarului, avute în vedere în vedere de instanţă la pronunţare-adresa nr. 1859 din 6 martie 2001 şi interogatoriul pârâtei, nu rezultă cu certitudine că imobilul în litigiu este unul şi acelaşi cu cel ce a constituit proprietatea antecesorilor reclamanţilor.
Astfel, din probele menţionate, rezultă că, în perioada anilor 1951-1955, autorul reclamanţilor figura în evidenţele registrului agricol cu imobil (teren şi construcţie) situat în şos. O. nr. 11 şi nu la nr. 13, cum au susţinut reclamanţii prin acţiune şi cum s-a dispus prin hotărârea atacată.
De asemenea, din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38165 din 27 octombrie 1939, invocat ca titlu de proprietate nu rezultă datele de identificare ale imobilului dobândit de autorul reclamanţilor (prin număr de stradă), precizându-se doar vecinătăţile şi locul situării, com. Popeşti-Leordeni, fosta moşie Popeşti-Români, date insuficiente pentru reţinerea temeiniciei acţiunii.
În raport de materialul probator neconcludent sub aspectele menţionate, dar şi faţă de conţinutul înscrisului depus după dezbaterea cauzei privind situaţia juridică a imobilului revendicat, se impunea ca în considerarea şi aplicarea principiului consacrat de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul să procedeze la repunerea cauzei pe rol şi lămurirea tuturor împrejurărilor de mai sus.
În acest scop instanţa ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize de specialitate, prin care să se identifice imobilul revendicat şi amplasarea acestuia precum şi să se stabilească dacă există identitate între imobilul situat pe şos. O. nr. 13 şi cel de la nr. 11.
Se constată astfel că recursul în anulare este fondat sub aspectul analizat motiv pentru care, în temeiul art. 313 C. proc. civ. acesta va fi admis cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va verifica calitatea de reprezentant al mandatarului reclamanţilor, L.S.G. sens în care va solicita acestuia să depună dovada mandatului său şi va administra probele necesare justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 296/F din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8829/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8764/2005. Civil → |
|---|
