ICCJ. Decizia nr. 883/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 883.
Dosar nr. 17502/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 9 decembrie 2003, reclamanta H.R.W. a contestat legalitatea deciziei de respingere a notificării nr. 478 din 24 septembrie 2001 emisă de intimata SC V. SA la data de 29 octombrie 2003, prin care i s-a respins cererea de restituire a terenului în suprafaţă de 437,59 mp şi construcţia denumită vila C.
În motivarea contestaţiei, H.R.W. a arătat că imobilul a fost proprietatea autorilor A.S. şi J.E.S., conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 18 decembrie 1925, la succesiunea cărora au venit moştenitorii E.S., A.F.M. (născută S.), şi B.S., singurul succesor fiind tatăl acesteia, B.S., întrucât ceilalţi fraţi au decedat, fără a lăsa moştenitori.Ulterior în baza sentinţei civile nr. 72 din 20 ianuarie 1955, imobilul în suprafaţă totală de 1083 mp, precum şi construcţia vila C. au trecut în proprietatea statului, prin Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei unor bunuri supuse confiscării, iar la data de 24 septembrie 2001, reclamanta a adresat intimatei SC V . SA, notificare, prin care a solicitat restituirea imobilului.
A mai arătat că a depus înscrisurile solicitate de persoana deţinătoare şi că aceasta a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 437,59 mp şi a construcţiei vila C. motivând că persoana îndreptăţită nu a făcut dovada că imobilul a fost confiscat în temeiul Decretului 111/1951, ci totodată că a preluat patrimoniul, SC C. SA, în urma divizării acestei societăţi, în evidenţele contabile figurând doar suprafaţa de 437,54 mp şi vila C., din cea totală de 1083 mp, cu privire la care a fost notificată.
Prin întâmpinare, intimata SC V. SA a solicitat respingerea contestaţiei, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei.
Prin sentinţa civilă nr.273 din 29 martie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepţia invocată de intimată, a anulat Decizia emisă în baza Legii 10/2001.
A admis în parte contestaţia, în sensul că a obligat intimata SC V . SA să restituie contestatoarei imobilul vila C. şi terenul aferent în suprafaţă de 439 mp situat în Buşteni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că imobilul face parte din categoria celor preluate abuziv de către Statul Român, în înţelesul edictat de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea 10/2001, că sentinţa civilă nr. 72/din 20 ianuarie 1955 a fostului Tribunal Popular al raionului Sinaia, Regiunea Ploieşti a fost depusă de Arhivele Statului, că reclamanta şi-a dovedit legitimarea procesuală activă, în calitate de unică moştenitoare a autorilor A.S. şi J.E.S., conform certificatului de moştenitor nr. 206 din 19 decembrie 2002 (fila 65 dosar 11980/2003 al Tribunalului Prahova).
Cu această motivare s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de intimata SC V. SA.
Cât priveşte suprafaţa de teren şi construcţia restituită, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia, doar în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 437 mp şi construcţia vila C. întrucât numai pentru această parte din teren s-a dovedit că unitatea deţinătoare este SC V. SA, aceasta preluând numai suprafaţa şi construcţia, astfel cum au fost evidenţiate, de la SC C. SA, urmare a divizării acesteia din urmă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata SC V. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, aceasta făcând dovada calităţii sale de moştenitoare numai pentru cota de ⅓ din imobil, nu a probat deposedarea abuzivă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea 10/2001, instanţa realizând o sumară şi neconcludentă apreciere a probelor administrate în cauză.
S-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât la momentul preluării imobilului, din înscrisurile depuse, rezultă că proprietar al acestuia era E.S., conform procesului verbal depus la dosar; că urmare decesului acestuia, la 4 august 1948, au rămas trei moştenitori, împrejurarea în care contestatoarea nu este unica succesoare a autorilor A. şi J.E.S., proprietarii imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 70714 din 18 decembrie 1925.
În dezvoltarea apelului s-au invocat înscrisuri pe care instanţa a omis a le cerceta, acte juridice în temeiul cărora intimata SC V . SA a devenit proprietara imobilului în litigiu.
S-a susţinut de către apelantă că instanţa de fond trebuia să examineze titlurile de proprietate, comparându-le.
Nici aceste critici nu au fost primite de Curtea de Apel Ploieşti, care a precizat că, în raport de obiectul litigiului, contestaţie la Legea 10/2001, instanţa nu poate să modifice cadrul juridic cu care a fost investită, realizând o altă examinare, pe tărâmul dreptului comun, specific acţiunii în revendicare, câtă vreme a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe Legea 10/2001, care are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun.
Prin Decizia nr. 1835 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de SC V. SA, confirmând soluţia Tribunalului Prahova.
Instanţa a motivat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, atât cu privire legitimarea sa procesuală de pe urma autorilor proprietari ai imobilului (a se vedea fila 2 din considerentele sentinţei civile nr. 273 din 29 martie 2004), cât şi cu privire la împrejurarea deposedării, realizată în mod abuziv de către stat.
Totodată au fost înlăturate criticile potrivit cu care contestatoarea ar fi îndreptăţită să beneficieze doar de măsurile reparatorii prin echivalent şi cele referitoare la preluarea imobilului cu titlu valabil, caz în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care, prin motivele de apel, SC V. SA invocă un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 273 din 29 martie 2004 a Tribunalului Prahova.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs aceeaşi parte, respectiv SC V. SA, invocând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece contestatoarea H.R.W. nu are calitatea de moştenitoare a proprietarilor imobilului situat în Buşteni, că aceasta nu este îndreptăţită la restituirea imobilului; că situaţia de fapt a fost greşit reţinută de instanţă, întrucât, în realitate, unicul proprietar al vilei C. este E.S., acesta fiind cel de la care statul a preluat imobilul.
Cât priveşte motivul de recurs încadrat în pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa nu a examinat dovezile care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv sentinţa prin care imobil a fost preluat de către Statul Român, procesul verbal de inventariere şi sigilare a vilei C., înscrisuri, care, potrivit susţinerilor recurentei, atestă că imobilul aparţinea lui E.S.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce succed.
Tribunalul Prahova a fost investit în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, în forma existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu o contestaţie privind refuzul unităţii deţinătoare de a restitui persoanei îndreptăţite, imobilul situat în Buşteni, compus din teren în suprafaţă de 1083 mp şi construcţia vila C. edificată pe terenul de 479 mp, conform expertizei tehnice topografice (fila 55 dosar Tribunal).
Raportul juridic dedus judecăţii a fost corect analizat de tribunal, care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, de persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii 10/2001, a contestatoarei, excepţie invocată de intimata SC V. SA prin întâmpinare.
Răspunzând la primul motiv de recurs, este de precizat că instanţa de fond a stabilit (iar Curtea de Apel a confirmat) că proprietarii iniţiali ai imobilului au fost, autorii reclamantei, respectiv bunicii acesteia, A. şi J.E.S., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 7071 din 18 decembrie 1925 (fila 7 dosar tribunal), prin care au dobândit de la I.G.M., vila situată, cu toate utilităţile, precum şi terenul în suprafaţă de 1083,33 mp.
Bunicii reclamantei au avut trei fii (E.S., A.F.M. (născută S.) şi B.S.
Primii doi au decedat, la 4 august 1948 şi respectiv, 27 iulie 1995, iar B.S., la 15 decembrie 1985 (a se vedea actele de stare civilă, filele 57-67 dosar), fără moştenitori, iar de pe urma defunctului B.S. a rămas, în calitate de unică moştenitoare, ca urmare a renunţării la succesiune a lui S.R., contestatoarea W.R.H., conform certificatului de moştenitor nr. 206 din 19 decembrie 2002.
În baza sentinţei civile nr. 72 din 20 ianuarie 1955 emisă de fostul Tribunal Popular al Raionului Sinaia, Regiunea Ploieşti, imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 111/1951.
Ulterior, parte din imobil, respectiv terenul în suprafaţă de 437,59 mp şi construcţia vila C. a intrat în patrimoniul SC C. SA şi, urmare divizării acesteia, conform protocolului încheiat cu SC V. SA, a fost preluat de intimată.
Este de precizat că, în mod corect, instanţele au apreciat că potrivit art. 2 din Legea 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi imobilele preluate de Stat pentru neplata impozitelor, din motive independente de voinţa proprietarului său, sau cele considerate a fi abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte înlătură şi critica potrivit cu care imobilul a trecut cu titlu în proprietatea Statului şi totodată, afirmaţiile nepertinente cu privire la nedovedirea deposedării de imobil, critici din apel, reiterate în recurs.
În acest context este de arătat că nu subzistă critica referitoare la lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei, deoarece, chiar recurenta recunoaşte că H.R.W. deţine o cotă de ⅓ din imobil, aşa încât redobândirea parţială a suprafeţei de 439 mp din totalul de 1083 mp echivalează practic cu dobândirea unei părţi din imobil, restituirea nefiind integrală.
Potrivit scopului reparator al Legii 10/2001, redobândirea imobilelor preluate abuziv de către Statul Român de către moştenitorii proprietarului de la care s-a făcut deposedarea, reprezintă un act de justiţie şi totodată o garanţie a respectării şi recunoaşterii de proprietate, astfel cum este proteguit de Constituţie.
Totodată, legea menţionată, recunoaşte moştenitorilor proprietarilor deposedaţi, vocaţia la moştenire cu privire la bunurile trecute în mod abuziv în patrimoniul Statului, conform art. 22 din Legea 10/2001.
Prin adresa nr. 306 din 3 iulie 2002 s-a solicitat de către intimată, depunerea unor înscrisuri, iar contestatoarea s-a conformat, depunând certificatul de deces al lui B.S. şi certificatul de moştenitor nr. 206/2002, împrejurare recunoscută de intimată în conţinutul întâmpinării (fila 31 dosar tribunal).
Este de precizat că atât calitatea procesuală de persoană îndreptăţită cât şi deposedarea au fost probate de contestatoare, aşa încât toate criticile referitoare la excepţia analizată nu sunt fondate.
Cât priveşte criticile ce vizează ignorarea unor înscrisuri, este de observat că sentinţa de preluare a imobilului de către stat a constituit un înscris pe care instanţa l-a analizat în contextul probelor administrate, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1835 din 9 iunie 2004 (fila 3 a deciziei) şi pe baza acestuia, instanţa a constatat că imobilul a trecut abuziv în patrimoniul Statului, conform Decretului nr. 111/1950, fiind incidente în cauză prevederile art. 2 alin... din Legea 10/2001.
În consecinţă, Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA împotriva deciziei nr. 1835 din 9 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8847/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8833/2005. Civil → |
|---|
