ICCJ. Decizia nr. 8845/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8845
Dosar nr. 3338/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 20 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinută prin Decizia civilă nr. 1675/A din 13 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de A.N.C.M. (U.C.E.C.O.M.) Bucureşti împotriva dispoziţiei nr. 1954/2003, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului situat în Bucureşti „cooperativa M.N." ce a format obiectul notificării nr. 730/2001.
S-a reţinut că imobilul a aparţinut patrimoniului cooperaţiei meşteşugăreşti „M.N." Bucureşti şi că prin HCM nr. 1594/1959, republicat în Monitorul Oficial, acesta a trecut în proprietatea statului respectiv Primăria Bucureşti, continuatoarea fostului Sfat Popular al Municipiului Bucureşti.
Prin aceeaşi hotărâre a stabilit că asociaţia reclamantă, având personalitate juridică şi asigurând reprezentarea şi coordonarea sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti în privatizare, este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece din 1951 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 U.C.E.C.O.M.-ul şi-a desfăşurat activitatea în mod continuu.
Totuşi, s-a concluzionat, petiţionara nu poate beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 deoarece nu s-a conformat cerinţelor art. 21 alin. ((1) şi (2) şi art. 22 din lege. Asociaţia contestatoare nu a identificat în spaţiu imobilul solicitat prin notificare, neprecizând adresa acestuia şi nu şi-a probat dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului la data preluării, pentru ca astfel să poată fi identificată entitatea deţinătoare.
Invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. A.N.C.M., arată în recursul declarat, că instanţa de apel reţinând că nu şi-a probat dreptul de proprietate, i-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac.
Instanţa de apel nu putea trece la respingerea cererii de restituire, pe simplul considerent al nedovedirii trecerii imobilului din proprietatea cooperaţiei în aceea a statului, deoarece asociaţia a solicitat măsuri reparatorii şi pentru bunurile mobile, respectiv utilajele aferente secţiilor preluate în proprietatea statului.
Predarea patrimoniului cooperaţiei pe bază de protocol, presupune indubitabil predarea şi a imobilelor solicitate prin notificare, care au avut destinaţia de spaţii de producţie şi magazie.
În ceea ce privesc elementele de identificare a imobilului, recurenta arată că acestea sunt evidenţiate în deciziile şi documentele de predare a patrimoniului cooperaţiei meşteşugăreşti către fostul comitet executiv al sfatului popular regional, aflate în arhiva acestuia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are obligaţia de a notifica entităţii deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În mod imperativ textul de lege prevede că hotărârea trebuie să cuprindă elementele de identificare a bunului solicitând şi valoarea estimată a acestuia. Actele doveditoare ale dreptului de proprietate se anexează potrivit art. 22 din lege, notificării sau sunt depuse ulterior, până la data soluţionării notificării.
În speţă, contestatoarea nu s-a conformat cerinţelor prevăzute de art. 22 din lege, deoarece atât în notificare cât şi pe parcursul procedurii judiciare nu a fost în măsură să identifice imobilul din Brăila, prin structura, suprafaţa terenului şi adresă, ceea ce a făcut imposibilă identificarea entităţii deţinătoare şi calcularea eventualelor măsuri reparatorii prin echivalent.
Petiţionara nu şi-a probat nici dreptul de proprietate.
Prevederile speciale în privinţa probaţiunii dreptului de proprietate ale art. 221 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, operează în subsidiar în absenţa probelor contrare.
În speţă însă, actul de predare, H.C. nr. 1594/1959 vizează nu un imobil determinat, ci întreg patrimoniul cooperativei, ceea ce exclude prezumţia potrivit căreia existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autorităţi şi că persoana individualizată în aceste acte este presupusă a deţine imobilul sub nume de proprietar.
Patrimoniul, semnificând o universalitate de drepturi şi obligaţii evaluabile în bani, actul de preluare a acestuia la stat, respectiv H.C.M. nr. 1594/1959 nu prezumă dreptul de proprietate al Asociaţiei petiţionare, atâta timp cât nu s-a putut stabili dacă în patrimoniul preluat, existau bunurile imobile de natura acelora care fac obiectul Legii nr. 10/2005.
Faţă de împrejurarea potrivit căreia asociaţia reclamantă nu a probat preluarea abuzivă de către stat a unui imobil identificat, prin toate elementele de individualizare şi nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului la data preluării, vocaţiunea sa la acordarea măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, rămâne fără eficienţă.
Reclamanta, în motivele de recurs, aşa cum a făcut-o şi în apel a încercat să răstoarne regula instituită de art. 1169 C. civ. respectiv să răstoarne sarcina probei către pârâtă, motivat de faptul că odată cu preluarea patrimoniului, fostele Sfaturi Populare i-au preluat arhivele.
Această împrejurare nu motivează transferarea sarcinii probaţiunii în seama entităţii notificate, faţă de statuările art. 22 şi art. 221 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă procurarea mijloacelor de probaţiune ar fi presupus recurgerea la instituţiile publice ce deţin în fondul lor arhivistic actele necesare.
Aprecierea făcută în apel, potrivit căreia asociaţia petiţionară nu şi-a probat dreptul de proprietate nu a fost de natură a-i înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, înfrângându-se astfel dispoziţiunile art. 296 C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a reţinut existenţa dreptului de proprietate al Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti asupra imobilului şi nici nu era posibil să reţină acest lucru, câtă vreme imobilul nu era individualizat, identificat dreptul cooperativei asupra patrimoniului preluat prin H.C.M. 1594/1959, într-adevăr reţinut de instanţa de fond nu presupune şi dreptul de proprietate asupra imobilului neidentificat, de vreme ce nu s-a probat nici măcar existenţa în patrimoniul în discuţie a unor bunuri imobile de natura celor cărora le sunt incidente dispoziţiunile Legii nr. 10/2001.
Instanţa nu putea dispune în privinţa bunurilor mobile, respectiv utilajelor, atâta timp cât restituirea acestora, condiţionată de caracterul lor de imobile prin destinaţie, presupunea nu numai existenţa lor şi a dreptului de proprietate asupra acestora dar şi afectaţiunea lor, uzului şi utilităţii imobilului solicitat, a cărui existenţă în patrimoniul petiţionarei nu a fost probată.
Deci perspectiva celor mai sus arătate, criticile formulate de A.N.C.M. în recursul declarat sunt nefondate urmând a fi înlăturate.
Pe cale de consecinţă recursul acesteia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 1675/A din 13 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8848/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2564/2005. Civil. Recunoastere drept de... → |
|---|
