ICCJ. Decizia nr. 8900/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8900
Dosar nr. 8225/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 529/c din 29 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea M.V. S-a anulat dispoziţia nr. 403 din 15 aprilie 2004 de respingere a notificării în baza Legii nr. 10/2001 emisă de intimatul Primarul Municipiului Roman şi s-a mai dispus obligarea acestuia să soluţioneze pe fond notificarea nr. 261/2001 prin care s-a solicitat de către contestatoare restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţii, situat în municipiul Roman, judeţul Neamţ.
La pronunţarea sentinţei s-au avut în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziţia contestată s-a reţinut că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, de reprezentant sau procurator pentru M.V. şi nu s-a probat dreptul de proprietatea asupra imobilului revendicat.
În faţa instanţei de fond I.V. a precizat că a înţeles să formuleze acţiunea numai în calitate de reprezentant al contestatoarei M.V. iar prin procura autentificată sub nr. 2378 din 9 iulie 2004 a făcut dovada calităţii sale de mandatar.
Făcându-se referire la actele dosarului, s-a reţinut că M.V. are calitate de moştenitoare legală şi testamentară a defunctului său soţ, M.O., care a fost fiul lui M.C. care a dobândit în proprietate imobilele situate în municipiul Roman, prin cumpărare la licitaţie conform ordonanţei de adjudecare din 4 iulie 1914 şi procesul-verbal de executare a acestei ordonanţe nr. 406 din 7 octombrie 1914, respectiv prin construire conform autorizaţiei. Imobilele, cu excepţia unui corp de clădire şi terenul aferent, au făcut obiectul unor împărţeli între moştenitorii defunctului M.C., iar prin actul de partaj voluntar transmis sub nr. 3986 din 19 noiembrie 1996 soţului contestatoarei i-a revenit în proprietate suprafaţa de 1549 mp teren şi construcţiile amplasate pe acesta în suprafaţa de 135 mp.
Ulterior aceste imobile, inclusiv corpul de clădire care nu a făcut obiectul partajului între moştenitorii defunctului M.C. au fost preluate de stat în baza HCM nr. 769 din 15 iunie 1959 privind completarea listelor anexă la OUG nr. 92/1950.
S-a reţinut totodată că anterior, contestatoarei M.V. i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, conform hotărârii nr. 164 din 14 februarie 1997 modificată prin hotărârea nr. 250 din 9 martie 1998 emise de Comisia judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care i s-au acordat despăgubiri.
Prin Decizia nr. 154 din 3 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul formulat de intimat împotriva sentinţei de fond, pentru următoarele motive:
Caracterul insuficient al documentaţiei trebuie adus la cunoştinţa notificatorului iar această obligaţie incumbă unităţii deţinătoare.
Apelantul nu a făcut dovada înştiinţării notificatorului asupra caracterului incomplet al documentaţiei iar dacă notificatorul şi l-a asumat prin notificare, acest lucru nu scuteşte unitatea deţinătoare de a parcurge întreaga procedură.
S-a reţinut totodată că legea permite ca actele depuse după data de 14 mai 2003 să fie luate în considerare dacă se consideră că sunt esenţiale pentru soluţionarea notificării.
În acest context s-a reţinut că actele primite de către instanţă, în susţinerea notificării, sunt esenţiale în privinţa justificării drepturilor de proprietate şi a calităţii de moştenitor.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Deşi în finalul notificării s-a menţionat că se anexează acte de stare civilă, urmând ca în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 să suplimenteze documentele justificative ale proprietăţii şi calităţii de moştenitor, ulterior nu s-a mai depus nici un alt act, iar în aceste condiţii s-a soluţionat notificarea în baza actelor existente.
Având în vedere că prin articolul unic alin. (2) al OUG nr. 10/2003 s-a prevăzut că în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului prevăzut de lege, nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei, notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită sau de moştenitor al unei persoane îndreptăţite şi nici nu s-a dovedit un drept de proprietate asupra bunului revendicat.
În mod greşit s-a reţinut de către instanţă că termenul legal este prevăzut numai pentru faza administrativă.
S-a făcut dovada faptului că notificatului i s-a adus la cunojştinţă prin adresele nr. 20134 din 12 septembrie 2001 şi nr. 15400 din 23 martie 2004 că dosarul depus este incomplet, că lipsesc anumite acte doveditoare, aşa cum prevede art. 23 alin. (1) din HG nr. 498/2003.
În acelaşi timp, sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) şi ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată:
În dosarul de fond se află în copie xerox două adrese, nr. 20134 din 12 septembrie 2001 şi nr. 15400 din 23 martie 2004, emise de către recurent prin care i s-a solicitat procuratorului contestatoarei-intimate să depună acte considerate a fi necesare pentru soluţionarea contestaţiei şi care nu au fost anexate contestaţiei. Astfel, s-au solicitat copii de pe actul de identitate, copii de pe certificatul de moştenitor de pe urma lui M.O. şi M.C., acte de proprietate, dovada calităţii de procurator pentru M.V. Recurenta nu a făcut însă şi dovada expedierii sau primirii acestor adrese de către cel căruia i-au fost adresate, respectiv I.V.
Pe de altă parte, deşi în notificare se menţionează că aceasta este formulată de către I.V., în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant-procurator al mamei sale M.V., cele două adrese la care se face referire în cadrul recursurilor şi prin care s-ar fi solicitat completarea documentaţiei sunt formulate către I.V.
În cadrul recursului s-a susţinut că prin cele două adrese s-a adus la cunoştinţa notificantului că dosarul este incomplet, că lipsesc anumite acte doveditoare, aşa cum prevede art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 , unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură.
Art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede posibilitatea prorogării acestui termen, în condiţiile invocate şi de recurentă, respectiv solicitarea completării documentaţiei.
Art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, invocat de către recurentă, prevede că necesitatea depunerii anumitor acte se comunică de către unitatea deţinătoare în scris persoanei îndreptăţite.
După cum rezultă din notificarea cu care a fost sesizat recurentul, I.V. a făcut cererea şi ca reprezentant-procurator al mamei sale M.V., analiza rezumându-se la acest cadru.
Se constată astfel că, sub acest aspect persoana îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 care a formulat notificarea este M.V. şi nu persoana care s-a indicat a fi reprezentantul său.
Cu privire la M.V. nu s-a făcut dovada solicitării actelor necesare pentru soluţionarea notificării.
Printre actele anexate notificării se află şi copia testamentului numitei M.V. în care se menţiona domiciliul său, facilitând astfel respectarea procedurii de către recurentă.
Pe de altă parte, contestaţia a fost formulată de către I.V. nu în nume propriu ci în calitate de reprezentant al mamei sale M.V.
Curtea constată totodată că nu este fondată nici critica referitoare la termenul de depunere a actelor doveditoare.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluţionării notificării, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi cele care atestă calitatea de moştenitori se depun într-un anumit termen fixat de lege, prelungit ulterior.
Procedura de restituire în baza Legii nr. 10/2001, cuprinde o procedură administrativă probabilă care este obligatoriu şi o procedură judiciară, în cazul în care procedura prealabilă nu este finalizată într-o formă agreată de către părţile implicate.
Din modul de reglementare a Legii nr. 10/2001, rezultă că dispoziţiile la care s-a făcut referire sunt cuprinse în procedura administrativă, procedură care se desfăşoară în faţa unităţii deţinătoare a imobilului ce face obiectul legii şi nu în faţa instanţei de judecată.
Pe de altă parte, în cazul în care legiuitorul ar fi intenţionat sancţionarea depunerii ulterioare a actelor, inclusiv în faţa instanţei de judecată, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, astfel cum a dispus în alte situaţii.
Astfel, în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată se arată că nerespectarea termenului de trimitere a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsurii reparatorii în natură sau prin echivalent.
În acelaşi timp, prin art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001 se prevede în mod expres sancţiunea care intervine, respectiv prescripţia dreptului la acţiune, pentru nerespectarea termenului legal special de contestare a valabilităţii actelor juridice la care se face referire în textul legal.
Având în vedere faptul că în cadrul recursului se invocă de către recurentă aspecte ce ţin de nedepunerea actelor necesare până la emiterea deciziei contestate, motive aplicate a fi neîntemeiate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva deciziei civile nr. 154 din 3 martie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8903/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8891/2005. Civil. încheiere de şedinţă. Recurs → |
|---|
