ICCJ. Decizia nr. 8891/2005. Civil. încheiere de şedinţă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8891
Dosar nr. 7609/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 3 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 225/2005 s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 161/Ap/2004 a Curţii de Apel Braşov, la cererea creditoarei Asociaţia de Proprietari, împotriva debitoarei SC A.C. SRL Braşov.
Debitoarea a declarat apel împotriva încheierii sus-menţionate, solicitându-se totodată şi suspendarea executării silite încuviinţată, până la soluţionarea apelului.
La termenul de judecată din data de 22 martie 2005 Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat asupra acestei cereri, dispunând suspendarea executării silite încuviinţată împotriva debitoarei prin încheierea din 3 februarie 2005 a Judecătoriei Braşov, până la soluţionarea apelului formulat de debitoare, în baza art. 336 alin. (6) C. proc. civ.
Creditoarea Asociaţia de Proprietari, cu sediul în Braşov a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării silite, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că a fost dată cu încălcarea legii, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile invocate, specifice procedurii necontencioase.
În baza recursului, s-a depus la dosar un certificat de grefă din care rezultă că prin Decizia nr. 3512 din 4 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 19286/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 161/Ap din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a casat Decizia recurată, sentinţa nr. 395/C din 9 februarie 2004 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, precum şi sentinţa civilă nr. 7360 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Braşov şi s-a trimis cauza la aceeaşi judecătorie ca instanţă de fond.
Faţă de acest act, rezultă că hotărârea judecătorească a cărei executare silită a fost încuviinţată prin încheierea din 3 februarie 2005 a Judecătoriei Braşov, executare suspendată prin încheierea din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Braşov, respectiv Decizia civilă nr. 161/2004 a Curţii de Apel Braşov, a fost desfiinţată, astfel că, cererea de suspendare a executării silite formulată în cauză a rămas fără obiect.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi respingerea cererii de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Asociaţia de proprietari împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, la data de 22 martie 2005, în dosarul nr. 384/A/2005.
Casează încheierea recurată şi respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 8900/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8877/2005. Civil → |
---|