ICCJ. Decizia nr. 891/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 891.
Dosar nr. 8140/200.
Şedinţa de la 4 noiembrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8572 din 6 octombrie 2004, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.M. şi M.M.L. împotriva pârâtului V.R.A.; a obligat pârâtul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 54,57 mp ocupat de acesta, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din sentinţă; a constatat că proprietăţile părţilor sunt limitrofe şi a stabilit linia de hotar dintre acestea pe aliniamentul B-C, aşa cum este evidenţiat cu linia albastră în anexa la raportul de expertiză; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.292.375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, formulând critici asupra netemeiniciei hotărârii.
Tribunalul Timiş investit cu soluţionarea apelului, prin Decizia civilă nr. 494/A din 15 decembrie 2004, a constatat că în mod greşit a fost înaintat apelul acestei instanţe deoarece, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., soluţionarea apelurilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă sunt de competenţa curţilor de apel. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, la termenul din 9 februarie 2005, verificându-şi competenţa, a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac, în raport de care a constatat că este recurs şi nu apel. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că obiectul cauzei, având ca petit şi acţiune în revendicare a unei suprafeţe de 60mp, este evaluabil în bani şi are o valoare mai mică de 1 miliard lei. În raport cu dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei, cum este şi cazul în speţă, nu sunt supuse apelului, ci numai recursului.
Prin Decizia civilă nr. 279 din 9 februarie 2005, Curtea de Apel Timişoara, în raport de considerentele menţionate, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Timiş, potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (3) C. proc. civ. (alineat introdus prin Legea nr. 195/2004 ), care prevede că, în situaţiile în care „încheierile sau hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză".
Tribunalul Timiş, prin Decizia civilă nr. 504/R pronunţată la 10 mai 2005, a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea apelului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa un regulator de competenţă în speţă.
Pentru a decide astfel şi a da o nouă calificare căii de atac, apel nu recurs, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele: capătul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie grăniţuirea şi nu revendicarea; pe cale de consecinţă nu este o acţiune al cărei obiect este evaluabil în bani, valoarea acestuia urmând a determina calea de atac împotriva hotărârii instanţei de fond; ca argument care pledează în favoarea acestei interpretări îl constituie prevederile art. 3 lit. i) din Legea nr. 146/1997.
Soluţionarea recursului este de competenţa Tribunalului Timiş, pentru cele ce succed.
Tribunalul Timiş, care a calificat calea de atac ca fiind apel şi nu recurs, a dat o interpretare cel puţin „originală" în stabilirea capătul principal al cererii şi cererea accesorie din prezenta cauză. Argumentul care, în opinia instanţei, ar pleda în favoarea susţinerilor sale în ceea ce priveşte calificarea căii de atac, este art. 3, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, interpretare care, în opinia noastră, este fundamental greşită.
În mod corect Curtea de Apel Timişoara a calificat calea de atac ca fiind recurs şi nu apel deoarece, obiectul cauzei, având ca petit şi acţiune în revendicare a unei suprafeţe de teren de 60 mp, este evaluabil în bani şi are o valoare mai mică de 1 miliard lei. Potrivit dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, cum este şi cazul în speţă, nu sunt supuse apelului, ci numai recursului.
Art. 299 alin. (3) C. proc. civ. (alineat introdus prin actul normativ sus menţionat), prevede că, în situaţiile în care „încheierile şi hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză".
Faţă de cele ce preced, Curtea urmează a stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8912/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 8903/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
