ICCJ. Decizia nr. 8915/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8915

Dosar nr. 8295/2005

Şedinţa de la 4 noiembrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7012 din 12 noiembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis acţiunea formulată de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sibiu, prin primar şi SC U. SA Sibiu, R.A.D. şi R.N.A.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi pentru apartamentul în C.F. Sibiu; a dispus anularea încheierii de întabulare 1352 din 12 februarie 2003 şi restabilirea situaţiei de C.F. anterioară acestei înscrieri.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâtul municipiul Sibiu prin SC U. SA, a vândut apartamentul în litigiu pârâţilor R.A.D. şi R.N.A., în temeiul Legii nr. 85/2002, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede interdicţia vânzării imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase până la reglementarea situaţiei juridice ale acestora prin legi speciale, sancţiunea în astfel de situaţii fiind nulitatea absolută a actelor de înstrăinare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii SC U. SA, R.A.D. şi R.N.A., solicitând schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 153/A din 8 februarie 2005, a declinat competenţa soluţionării apelurilor în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a invocat art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, potrivit căruia nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile pronunţate în cauzele al căror obiect nu depăşeşte valoarea de 1 miliard lei. A mai reţinut instanţa că, din copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, rezultă că valoarea obiectului procesului este de 64.023.693 lei, astfel că hotărârea de fond nu este supusă apelului, calea de atac exercitată de pârâţi fiind recursul. Cum recursul declarat împotriva hotărârilor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, se judecă de către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în raport cu alin. (3) al art. 299 C. proc. civ. (alineat introdus prin Legea nr. 195/2004), în speţă sunt aplicate aceste dispoziţii legale iar competenţa de soluţionare revine tribunalului.

Tribunalul Sibiu, prin Decizia civilă nr. 98 din 18 aprilie 2005, a recalificat calea de atac ca fiind apel şi a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de pârâţi în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele: sentinţa civilă nr. 7012 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu a fost pronunţată după data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003 şi înainte de data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea acestei ordonanţe privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă; calea de atac este cea prevăzută de lege în raport de momentul pronunţării, respectiv apelul, iar competenţa de soluţionare a acestei căi de atac aparţine, conform prevederilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ., Curţii de Apel Alba Iulia; nu sunt incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de Legea nr. 195/2004 şi nici ale art. 299 alin. (3) al aceluiaşi cod, introdus prin Legea nr. 195/2004, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de momentul pronunţării hotărârii atacate.

Competenţa de soluţionare a recursului revine Tribunalului Sibiu, pentru cele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., introdus prin art. I pct. 94 din OUG nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, acţiunile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până la 200 milioane, nu sunt supuse apelului.

În speţă, valoarea obiectului litigiului este de 64.023.693 lei, aşa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, aflat la dosar fond.

Sentinţa civilă nr. 7012 a fost pronunţată de Judecătoria Sibiu la 12 noiembrie 2003, încadrându-se în dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării hotărârii, aceasta fiind supusă recursului potrivit prevederilor legale menţionate.

Competenţa de soluţionare a recursului revine tribunalului în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din OUG nr. 59/2001, publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001.

Cum textele de lege menţionate erau în vigoare la data pronunţării sentinţei civile atacate, calea de atac este recursul iar competenţa de soluţionare revine tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8915/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei