ICCJ. Decizia nr. 8980/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8980
Dosar nr. 9285/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată de Primarul general pentru obligarea acesteia să emită o decizie motivată la notificarea nr. 634 din 29 iunie 2001 pentru acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti. Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 985 din 30 noiembrie 2004 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită o dispoziţie motivată în rezolvarea notificării formulată de petent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 168 A din 17 mai 2005 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 985/2004.
Pentru a motiva această hotărâre instanţa a considerat nefondată critica formulată de pârâtă în sensul că instanţele nu se pot pronunţa decât după emiterea dispoziţiei de către primar şi în lipsa unui asemenea act nu sunt competente să judece cauza.
S-a reţinut că potrivit procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în art. 24, orice acţiune în justiţie formulată în temeiul reglementărilor speciale ale Legii nr. 10/2001, trebuie să fie adresată tribunalului care este competent să se pronunţe cu privire la litigiile de orice natură ivite în legătură cu modul de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut de asemenea, că dispoziţia prevăzută de art. 23 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 este imperativă, unitatea deţinătoare având obligaţia să emită Decizia prevăzută de lege şi deci inacţiunea acesteia nu poate să rămână nesancţionată.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs atât pârâta Primăria Municipiului Bucureşti cât şi reclamantul M.G.
În recursul său pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând soluţia pentru că a fost dată cu greşita aplicare a legii în raport de încălcarea normelor de competenţă materială, acţiunea având ca obiect obligaţia de a face, atrage competenţa în primă instanţă a judecătoriei.
Pe fondul cauzei s-a reluat motivul invocat şi în apel, în sensul că nerespectarea termenului de 60 zile nu atrage nici o sancţiune.
În recursul său, nemotivat în drept, reclamantul a solicitat o expertiză pentru evaluarea integrală a terenului şi a ½ din clădire la preţul zilei. S-au mai solicitat tot prin recurs, cheltuieli de deplasarea din Germania unde locuieşte, la Bucureşti, la proces.
Recursurile sunt nefondate şi se vor respinge pentru următoarele considerente.
Instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri legale şi temeinice în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dispoziţii de procedură în materie de revendicare aplicabile cererilor formulate în condiţiile legii speciale.
Faţă de norma imperativă de emitere a dispoziţiei motivate în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, inactivitatea instituţiei chemate să rezolve cererea este supusă controlului judiciar instituit de legea specială la nivelul tribunalelor.
Caracterul special al legii în termenii şi cerinţele căreia se formulează cererea de restituire, face ca sesizarea petentului să fie în natura ei juridică o cale de atac în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nu o acţiune directă în instanţă de „a face" care să urmeze calea competenţei materiale pe care dreptul comun, Codul de procedură civilă, o stabileşte pentru aceste acţiuni, în favoarea judecătoriei.
Nici recursul reclamantului nu este întemeiat.
În primul rând este de observat că nu se formulează nici o critică care să poată fi încadrată în art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ. în redactarea în vigoare la data declarării recursului şi care să determine casarea sau modificarea hotărârii.
Recurentul formulează de fapt cereri de probe - expertiză de evaluare pentru anumite părţi din imobilul revendicat.
Conform art. 305 C. proc. civ. în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la încheierea dezbaterilor.
De altfel, în şedinţa publică din 8 noiembrie 2005 reclamantul a precizat că recursul nu este declarat de el, fiind de acord cu dispoziţiile deciziei din apel.
Ca urmare, constatând că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate cele două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 168/A din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9008/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8936/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
